Mașaev v. Republica Moldova – nr. 14043/18

Hotărârea din 04.04.2023 [Secţia a II-a]

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-1

Arestul și detenția legală

Articolul 5-1-c

Bănuială rezonabilă

Dispunerea măsurii de arest preventiv în lipsa unei bănuieli rezonabile de comitere a infracțiunii – încălcare

Pe 10 martie 2018, reclamantul, dl Denislam Mașaev, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție, dat fiind faptul că privarea sa de libertate, în perioada 14 iulie - 20 septembrie 2017, nu s-a bazat pe o bănuială rezonabilă că ar fi comis infracțiunea care i-a fost imputată.

În fapt:

În februarie 2017 a fost pornită urmărirea penală cu privire la presupusele fapte de corupție comise de reclamant. În special, fiindu-i imputat că, aflându-se în exercițiul funcției, în calitate de angajat al Ministerului Afacerilor Interne, a pretins și a primit mită de la o societate privată.

Pe data de 12 iulie 2017, reclamantul a fost reținut, iar la 14 iulie 2017 Judecătoria Buiucani a dispus aplicarea în privința acestuia a măsurii de arest preventiv pentru o perioadă de treizeci de zile. Procedând astfel, instanța a statuat, printre altele, că exista o bănuială rezonabilă că acesta ar fi săvârșit infracțiunea care i se imputa și s-a referit la mai multe probe anexate de procuror la demersul său de aplicare a măsurii preventive, fără însă a descrie conținutul acestora.

Reclamantul a contestat decizia de mai sus și a susținut, printre altele, că nu exista nicio bănuială rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea care i-a fost imputată, întrucât niciunul dintre documentele menționate de instanță și de procuror nu au dovedit legătura de cauzalitate între el și infracțiunea presupusă a fi comisă. Cu toate acestea, recursul a fost respins.

Pe data de 8 august 2017, Judecătoria Buiucani a prelungit măsura privativă de libertate în privința reclamantului, prin înlocuirea arestului preventiv cu arest la domiciliu. În ceea ce privește bănuiala rezonabilă, instanța s-a referit la aceleași probe ca și în încheierea sa din 14 iulie 2017. Curtea de Apel a admis parțial recursul procurorului și, la 23 august 2017, măsura privativă de libertate a fost înlocuită din nou cu arest preventiv.

Pe data de 7 septembrie 2017, Judecătoria Buiucani a prelungit măsura de arest preventiv în privința reclamantului cu încă treizeci de zile, invocând aceeași bănuială rezonabilă ca și înainte, însă Curtea de Apel a anulat această încheiere la 20 septembrie 2017 și a dispus eliberarea reclamantului.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție:

Guvernul a susținut că cererea a fost depusă prematur, deoarece reclamantul putea dispune în viitor de un remediu în baza Legii nr. 1545, dacă ar fi fost achitat definitiv în cadrul procesului penal, care însă încă se afla pe rol. Curtea a reamintit că, a constatat deja că Legea nr. 1545 este aplicabilă numai persoanelor care au fost achitate sau faţă de care urmărirea penală a fost încetată (Sarban v. Republica Moldova, nr. 3456/05, §§ 54 și 59, 4 octombrie 2005). Întrucât, potrivit informațiilor prezentate Curții, acesta nu a fost cazul reclamantului, Curtea nu a fost convinsă că remediul propus de Guvern ar fi fost efectiv în ceea ce privește plângerile reclamantului. Prin urmare, obiecţia Guvernului a fost respinsă.

Principiile generale privind arestul la domiciliu și cerința de a justifica privarea de libertate a unei persoane în baza unei bănuieli rezonabile că ar fi săvârșit o infracțiune au fost rezumate în cauza Buzadji v. Republica Moldova [MC] (nr. 23755/07, § 104, 5 iulie 2016) şi în Selahattin Demirtaş v. Turcia (nr. 2) [MC] (nr. 14305/17, § 314, 22 decembrie 2020).

Guvernul a susținut că a existat o bănuială rezonabilă că reclamantul ar fi săvârșit infracțiunea care i-a fost imputată și s-a referit, printre altele, la un act semnat de reclamant pe care l-a atașat la observațiile sale.

Curtea a constatat că, hotărârile instanțelor naționale nu au făcut referire la probele sau la declarațiile martorilor care să susțină bănuiala rezonabilă că reclamantul a pretins și a primit mită. Acestea pur și simplu au făcut referire la o listă de probe anexate de procuror la demersul său: ordonanța de începere a urmăririi penale; ordonanța de punere sub învinuire; procesul-verbal de reținere; procesul-verbal de audiere (în care este consemnat refuzul de a face declarații în absența avocatului); și procesele-verbale de percheziții la domiciliul și la locul de muncă al reclamantului. După ce a examinat aceste documente, Curtea nu a constatat niciun element probatoriu care să susțină existența unei bănuieli rezonabile în privința reclamantului conform acuzației.

În ceea ce privește documentul prezentat de către Guvern în observațiile sale, Curtea a notat că un astfel de document nu a fost invocat de instanțele naționale și că Guvernul fusese acela care prezentase pentru prima dată documentul în cadrul procedurilor din fața Curții. Prin urmare, acesta trebuie tratat cu precauție (Guja v. Republica Moldova (nr. 2), nr. 1085/10, § 56, 27 februarie 2018). Astfel, documentul în cauză era o copie a unui demers depus de către compania privată la angajatorul reclamantului, care conținea semnătura reclamantului și un text olograf ilizibil, care nu susținea în niciun fel afirmația că reclamantul a pretins și a primit mită.

Curtea a concluzionat că, materialul probator prezentat de organul de urmărire penală și invocat de către instanțele naționale pentru a-l priva pe reclamant de libertate pentru o perioadă mai mare de două luni nu a fost suficient pentru a convinge un observator independent că reclamantul ar fi săvârșit infracțiunea imputată (O.P. v. Republica Moldova, nr. 33418/17, § 39, 26 octombrie 2021).

Așadar, Curtea a conchis că, detenția reclamantului în perioada 14 iulie - 20 septembrie 2017 nu era bazată pe o bănuială rezonabilă că acesta ar fi comis o infracțiune.

Prin urmare, Curtea a stabilit că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 7500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1012 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Mașaev v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă