Molceanu și alții v. Republica Moldova – nr. 429/13 şi alte 8 cereri

Hotărârea din 14.02.2023 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 6 § 1

Dreptul de acces la justiție

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților, în care debitor este o autoritate publică - încălcare

În fapt:

Plângerile se referă la neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârilor judecătorești pronunțate în favoarea reclamanților, în care debitor este o autoritate publică, ceea ce în viziunea reclamanților angajează răspunderea statului pârât. Reclamanţii au epuizat remediul intern introdus prin Legea nr. 87/2011 privind repararea de către stat a prejudiciului cauzat prin încălcarea dreptului la judecarea în termen rezonabil a cauzei sau a dreptului la executare în termen rezonabil a hotărârii judecătorești. În faţa Curţii Europene, reclamanții au invocat încălcarea articolelor 6 și 13 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Cu privire la admisibilitate:

Guvernul a susținut că, reclamanții nu mai puteau pretinde a fi „victime” în sensul articolului 34 din Convenție, în măsura în care situația lor fusese remediată la nivel național, în cadrul remediului exercitat în baza Legii nr. 87/2011. La rândul lor, reclamanții au considerat că procedurile inițiate au fost ineficiente, întrucât nu li s-au acordat despăgubiri suficiente și, astfel, nu au pus capăt încălcării drepturilor lor.

Curtea a reamintit că, criteriile de verificare a eficacității remediului compensatoriu privind neexecutarea hotărârilor judecătorești au fost stabilite în cauza Cristea v. Republicii Moldova nr. 35098/12, §§ 27-31, 12 februarie 2019. În această privință, aceasta a constatat că cererea nr. 35524/13 diferă de celelalte.

În drept:

Curtea a reamintit că, în cauzele privind neexecutarea hotărârilor judecătorești, ea face distincție între obligațiile statului în temeiul articolului 6 din Convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1, în funcție de calitatea debitorului, public sau privat.

În prezentul grup de cereri, s-a susținut că toate creanțele în cauză sunt îndreptate împotriva statului, fie prin intermediul autorităților sale (cererile nr. 429/13, 1994/13, 14342/13, 30416/13 și 25987/14), fie prin intermediul societăților care angajează răspunderea statului (cererile nr. 17014/13, 21282/14 și 32156/14). Dacă în primul caz statutul debitorului nu necesita o examinare specială, în al doilea caz a fost necesară stabilirea situaţiei societăţilor debitoare.

În ceea ce privește cererea nr. 17014/13, societatea debitoare deținea la momentul faptelor calitatea de Întreprindere de Stat. Curtea a reamintit că a avut deja ocazia să se pronunțe asupra răspunderii statului în raport cu acest tip de societate (Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei v. Republica Moldova, nr. 39745/02, §§ 17-19, 3 aprilie 2007). În absența unui argument contrar din partea Guvernului, Curtea a concluzionat că reclamanții dispuneau de o creanţă împotriva statului.

În ceea ce privește cererile nr. 21282/14 și 32156/14, Curtea a observat că hotărârile definitive au fost pronunțate în privința unei societăți private căreia statul i-a acordat în gestiune administrativă un imobil din domeniul public. Curtea a susținut deja că statul nu se poate eschiva de responsabilitatea sa prin delegarea obligațiilor sale unor entități private sau persoanelor fizice (Arnaboldi v. Italia nr. 43422/07, §§ 39-40, 14 martie 2019). Rezultă că, în raport cu aceste două cereri, statul rămâne responsabil pentru neexecutarea hotărârilor pronunțate în favoarea reclamanților.

În acest context, Curtea a reamintit jurisprudența sa constantă referitoare la aspecte similare cu cele care fac obiectul prezentei cauze (Prodan v. Republica Moldova, nr. 49806/99, CEDO 2004-III (extrase), Botezatu v. Republica Moldova, nr. 17899/08, Cooperativa Agricola Slobozia-Hanesei v. Republica Moldova citată mai sus şi Cristea, citată mai sus), unde a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Mai mult, Curtea a constatat că, deşi instanțele naționale au recunoscut încălcarea drepturilor lor, reclamanții din cererile nr.14342/13, 17014/13, 30416/13, 21282/14, 25987/14 și 32156/14 s-au confruntat cu eșecul continuu al autorităților în executarea hotărârilor judecătoreşti ce îi vizează.

În aceste condiții, Curtea consideră că ar fi injust să ceară reclamanților să inițieze o nouă acțiune în baza Legii nr. 87, pentru a denunţa termenul suplimentar de neexecutare, mai ales că, în circumstanţele cauzei, Curtea poate lua în considerare, din oficiu, întreaga durată a procedurii de executare care s-a scurs până în prezent (Cristea, citată mai sus, § 45 și, dimpotrivă, Titan Total Group S.R.L. v. Republica Moldova, nr. 61458/08, § 76-79, 6 iulie 2021).

Prin urmare, Curtea a constatat încălcarea articolelor 6 § 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cererile 429/13, 1994/13, 14342/13, 17014/13, 30416/13, 21282/14, 25987/14 și 32156/14.

Concluzie: (unanimitate) încălcarea articolului 6 § 1 și 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a acordat reclamanţilor sumele prevăzute în tabel. Totodată, în cererea nr. 17014/13, Curtea a rezervat chestiunea privind acordarea prejudiciului material pentru o procedură separată, invitând părțile să o informeze despre orice acord la care ar putea ajunge în această privință.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Molceanu și alții v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova”.

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă