Eșanu v. Republica Moldova – nr. 15230/18

Hotărârea din 31.01.23 [Secţia a II-a]

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-3

Caracterul rezonabil al arestului preventiv

Articolul 5-4

Introducerea unui recurs

Lipsa motivelor relevante și suficiente pentru a dispune prelungirea măsurii preventive – încălcare

Pe 20 martie 2018, reclamantul, dl Valentin Eșanu, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție, dat fiind faptul că detenția sa timp de douăzeci și două de luni nu a fost întemeiată pe motive relevante și suficiente, fiind dispusă și prelungită cu încălcarea principiului egalității armelor.

În fapt:

În anul 2014, în privința reclamantului și a societății S., pe care acesta o deținea și o administra, a fost pornită urmărire penală pentru săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor. Abia pe 15 august 2017, reclamantul a fost reținut și învinuit de săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălarea banilor, infracțiuni comise în perioada 2014 - august 2017.

Pe 15 august 2017, judecătorul de instrucție a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv în privința reclamantului, invocând riscurile precum influența asupra martorilor, distrugerea probelor, sustragerea de la urmărirea penală și continuarea activității infracționale. Măsura preventivă fiind prelungită de patru ori.

Pe 20 noiembrie 2017, o parte a cauzei penale care se referea la perioada 2014 – 30 iunie 2017 a fost disjunsă din motive practice, reținându-se că infracțiunea a fost săvârșită în perioada 2014 – 15 august 2017, însă impozitul neachitat a fost calculată până pe 30 iunie 2017 și că această parte a cauzei era pregătită pentru a fi transmisă în instanța de judecată. 

Pe 4 ianuarie 2018, Judecătoria Chișinău a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest la domiciliu în privința reclamantului, invocând aceleași riscuri ca și în situațiile anterioare, constatând totodată că procurorul nu și-a întemeiat demersul de prelungire a detenției reclamantului.

Pe 5 ianuarie 2018, reclamantul a fost transportat de la domiciliul său la o clinică privată unde s-a aflat până pe 12 ianuarie 2018. Între timp, pe 10 ianuarie 2018, procurorul a solicitat aplicarea măsurii preventive sub formă de arest preventiv pentru nerespectarea restricțiilor privind arestul la domiciliu.

Pe 12 ianuarie 2018, în privința reclamantului a fost dispusă aplicarea măsurii preventive sub formă de arest. Măsura a fost prelungită de șapte ori până pe 15 august 2018.

Pe 5 august 2018, a fost pornită urmărirea penală într-o altă cauză în privința reclamantului, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de tulburarea de posesie și samavolnicie, ca urmare a instalării ilegale a unui gard. Reclamantul a fost reținut pentru aceste acuzații, pe 15 august 2018, la poarta penitenciarului, după ce fusese eliberat din detenția de douăsprezece luni în cadrul primului proces. La 12 septembrie 2018, Judecătoria Chișinău a respins demersul procurorului de prelungire a detenției și a dispus liberarea reclamantului sub control judiciar. Instanța a notat că procurorul nu furnizase nicio dovadă concretă cu privire la cele patru motive care ar fi putut justifica privarea de libertate a reclamantului.

Pe 14 septembrie 2018, în timp ce se afla la poarta penitenciarului pentru a fi eliberat din detenție în cadrul celui de-al doilea proces, reclamantul a fost din nou reținut, fiind învinuit de săvârșirea infracțiunii de spălarea banilor și evaziune fiscală, săvârșite în perioada ianuarie - august 2017, în cauza penală rămasă după disjungerea primei cauzei penale în privința sa. Pe 15 septembrie 2018, Judecătoria Chișinău a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest în privința reclamantului, invocând aceleași motive ca și anterior. Măsura a fost prelungită în repetate rânduri până în iunie 2019, când reclamantul a fost eliberat.

Pe 31 iulie 2020, Curtea de Apel Chișinău l-a achitat pe reclamant în privința acuzațiilor de tulburarea de posesie și samavolnicie. Decizia a devenit definitivă prin neatacare.

Pe 4 iunie 2020, Judecătoria Chișinău a încetat procesul penal intentat în privința reclamantului, învinuit de săvârşirea infracţiunilor de spălarea banilor și evaziune fiscală, comise în perioada 2014 - iunie 2017. Instanța s-a bazat pe articolul 275 alin. (9) din Codul de procedură penală, conform căruia urmărirea penală încetează în cazurile în care există „alte circumstanţe prevăzute de lege care condiţionează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală”. Instanța a reținut că decizia privind controlul fiscal din 8 noiembrie 2017 a fost anulată printr-o hotărâre judecătorească definitivă în cadrul unei proceduri civile paralele și a concluzionat că, în astfel de circumstanțe, urmărirea penală a fost inițiată contrar dispozițiilor legale. Hotărârea a devenit definitivă prin necontestare.

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție:

Principiile generale privind necesitatea bazării pe motive relevante și suficiente pentru privarea unei persoane de libertate au fost rezumate în cauza Buzadji v. Republica Moldova ([MC], nr. 23755/07, §§ 87-91, 5 iulie 2016).

Curtea a observat că, prin dispunerea și prelungirea arestului preventiv a reclamantului, instanțele s-au referit la o serie de criterii, cum ar fi riscul de a se sustrage de la urmărirea penală sau recidiva, precum şi riscul de a interveni în cadrul urmăririi penale prin distrugerea probelor, interacțiunea cu alți inculpați sau presiunea asupra martorilor. Curtea a considerat că acești factori erau, în principiu, relevanți. Totuşi, instanțele naționale nu au indicat pe ce probe s-au bazat pentru a ajunge la concluziile lor cu privire la gravitatea riscurilor implicate. În hotărârile judecătoreşti naționale nu există nicio confirmare că instanţele au luat în considerare un factor atât de important precum conduita reclamantului de la începutul urmăririi penale din 2014 și până în momentul în care în privința reclamantului a fost aplicată măsura preventivă sub formă de arest în august 2017 și, respectiv, septembrie 2018 (Buzadji v. Moldova, § 117). Într-adevăr, nu s-a argumentat și nu s-a constatat că reclamantul ar fi încercat să intervină în cadrul investigației pe parcursul acestor ani, în timp ce se afla în libertate.

Mai mult, Curtea a constat că instanțele au respins argumentul reclamantului potrivit căruia acesta ar fi respectat cerințele arestului la domiciliu în ianuarie 2018, fără a aprecia temeinic dacă organele de poliție au fost informate în mod corespunzător cu privire la aflarea acestuia în unitatea medicală și fără a identifica persoanele „implicate în cauza penală” cu care reclamantul comunicase, după cum a pretins procurorul. De asemenea, Curtea a considerat relevant faptul că, așa cum a susținut reclamantul în fața instanțelor naționale, cauza penală fusese deja trimisă în judecată și acesta putea să se întâlnească și să comunice cu ceilalți coinculpați în cadrul ședințelor de judecată. În acest context, este uimitor faptul că instanțele s-au bazat pe acest motiv pentru a prelungi detenția reclamantului pentru încă șapte luni.

Curtea a observat, de asemenea, că, după ce instanțele au dispus eliberarea reclamantului, în special pe 14 septembrie 2018, acesta a fost reținut din nou în aceeași zi în contextul altor anchete penale. Cu toate acestea, în ceea ce privește cea de-a treia anchetă penală, Curtea a reținut că s-a referit la aceleași învinuiri privind evaziunea fiscală și cea de spălarea banilor ca și în cazul primei anchete penale, fiind săvârșite în perioade de timp suprapuse și că inițial acestea făceau parte din același dosar penal, fiind disjuns cu câteva zile înainte ca prima cauză să fie trimisă în judecată. Prin inițierea unor investigații penale separate cu privire la diferite episoade ale aceleiași presupuse activități infracționale, procuratura a putut eluda prevederile Constituției Republicii Moldova care limitau privarea de libertate sub formă de arest preventiv la maximum douăsprezece luni. Curtea a considerat că disjungerea artificială a unei anchete penale în mai multe investigații penale distincte pentru a eluda dispozițiile legale imperative a fost incompatibilă cu articolul 5 din Convenție (Cosovan v. Republica Moldova, nr. 13472/18, § 99, 22 martie 2022).

Astfel, după ce a examinat deciziile instanțelor naționale privind prelungirea detenției reclamantului, Curtea a considerat că motivele invocate au fost stereotipe și abstracte. Deciziile menționate citau motivele pentru aplicarea măsurii de arest preventiv, fără a încerca să arate cum se aplică ele în mod concret la circumstanțele specifice cauzei reclamantului (Buzadji v. Moldova, § 122).

Având în vedere cele menționate, Curtea a constatat că, deși motivele instanțelor naționale pentru a dispune arestul preventiv în privința reclamantului au fost relevante ca atare, acestea nu au fost suficient întemeiate pe probele din dosar, iar justificarea detenției prelungite a reclamantului nu a fost demonstrată în mod convingător.

Astfel, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție:

Reclamantul a înaintat, de asemenea, o plângere în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție, dat fiind că nu au putut fi audiați în instanță ofițerii de poliţie ale căror rapoarte despre presupusa nerespectare a condițiilor de arest la domiciliu au servit drept temei pentru privarea sa prelungită de libertate. După ce a examinat toate materialele cauzei, Curtea a concluzionat că a constatat o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție în lumina constatărilor sale anterioare în cauzele Țurcan și Țurcan v. Moldova (nr. 39835/05, §§ 67-70, 23 octombrie 2007).

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 5 §§ 3 și 4 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului 3900 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 2464 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Eșanu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă