Ţinând cont de învinuirile aduse de deputatul Ion Butmalai, prin care s-a încercat insinuarea implicării mele în organizarea acţiunilor de preluare a unor instituţii financiare, consider necesar să informez opinia publică privind următoarele.

Menţionez că nu am nici o atribuţie la evenimentele şi faptele descrise de către deputatul I. Butmalai în "declaraţia politică", care a fost ulterior intens mediatizată în ediţia specială a JurnalTV. Astfel, toate cele indicate de deputat în adresarea sa trebuie considerate ca invenţii şi minciuni menite să mă discrediteze.

Este de remarcat că, în încercarea de a compromite justiţia, orchestratorii campaniilor de denigrare, nu pentru prima dată, omit să-şi pună la punct planurile sau să coordoneze anumite aspecte ale invenţiilor lor. Aşa dar, pe 07.04.2012, dată la care se presupune că am oferit consultări privind "modalitatea de acaparare" a unei bănci, eu nici nu mă aflam în Republica Moldova, fiind plecat la Strasbourg.

Ţinând cont de cele expuse şi având în vedere că atacurile asupra mea şi a instanţelor judecătoreşti, chiar dacă sunt stângace şi ridicole, au devenit deja indispensabile unor politicieni şi instituţii media, îndemn opinia publică să-şi facă concluziile doar din declaraţiile şi ştirile în care este reflectată şi Opinia Curţii Supreme de Justiţie.

 

Preşedintele

Curţii Supreme  de Justiţie

Mihai Poalelungi