Durlescu v. Republica Moldova – nr. 7951/12
Hotărârea din 19.11.2024 [Secția a II-a]

Articolul 6 § 1

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecția proprietății

Casarea unei încheieri pronunțate în favoarea reclamantului, ca urmare a admiterii unui recurs tardiv înaintat de către terți – încălcare.

Pe 10 noiembrie 2011, reclamantul, dl Alexei Durlescu, a depus o cerere în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, invocând încălcarea articolului 6 din Convenție și articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamantul s-a plâns că, Curtea de Apel Chișinău a admis, fără nicio justificare, un recurs tardiv, formulat de persoane care nu erau îndreptățite să facă acest lucru, subminând astfel principiul securității raporturilor juridice.

În fapt:

Pe 24 noiembrie 2009, Judecătoria Ciocana (Chișinău) a pronunțat o încheiere prin care a confirmat validitatea tranzacției judiciare încheiate între reclamant și societatea I. În conformitate cu această tranzacție, societatea I. a recunoscut creanțele reclamantului împotriva sa și s-a angajat să plătească reclamantului, în conformitate cu un calendar care începea la 1 decembrie 2009 și se încheia la 31 decembrie 2011, suma de 30 481 de lei moldovenești și 469 315 dolari americani [un total de aproximativ 315 235 de euro la acea dată]. În dispozitiv, instanța a precizat că încheierea sa poate fi atacată în termen de cincisprezece zile de la data pronunțării.

Pe 8 iunie 2011, Curtea de Apel Chișinău a casat această încheiere după ce a admis recursul formulat la 19 mai 2011 de două persoane fizice, V.T. și A.T., în calitate de asociați și membri ai comitetului de audit al societății I. De asemenea, instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare instanței de fond. Decizia instanței de recurs a fost definitivă.

În urma reexaminării cauzei și după depunerea prezentei cereri la Curte, prin hotărârea din 22 septembrie 2014, devenită definitivă, pretențiile reclamantului privind recunoașterea și plata creanței sale au fost admise în totalitate. La 17 decembrie 2015, executorul judecătoresc a inițiat procedura de executare silită a acestei hotărâri. Potrivit celor mai recente observații ale reclamantului, puțin mai mult de jumătate din suma care trebuia restituită era încă neachitată, ridicându-se la 3 391 503,79 MDL (aproximativ 176 400 EUR la cursul de schimb în vigoare la data depunerii acestor observații).

Prevederile legale relevante privind termenele de introducere a unei căi de atac împotriva hotărârilor definitive sau a unei cereri de scutire de executare silită, în vigoare la momentul faptelor, sunt rezumate în Fabrica de Zahăr din Ghindești S.A. v.. Republica Moldova ([Comitet], nr. 54813/08, § 15, 3 decembrie 2019) și Grăjdianu și alții v. Republica Moldova ([Comitet], nr. 10790/11 și 4 alții, § 8, 7 ianuarie 2020).

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat faptul că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l lipsi de statutul de "victimă", cu excepția cazului în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod explicit sau în substanță, și apoi au remediat încălcarea Convenției [Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, § 180, CEDO 2006- V].

Curtea a observat că nici o autoritate națională nu a constatat, cel puțin în fond, o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a casării ilegale a încheierii definitive din 24 noiembrie 2009 favorabile reclamantului. De asemenea, reclamantul nu a obținut nici o reparație pentru pretinsele încălcări. Prin urmare, obiecția Guvernului privind pierderea de către reclamant a calității de victimă, de asemenea, a fost respinsă.

În prezenta cauză, Curtea de Apel Chișinău a casat încheierea pronunțată la 24 noiembrie 2009 în urma unui recurs formulat la 19 mai 2011, adică la mai mult de șaptesprezece luni de la data pronunțării acestei încheieri. În decizia sa din 8 iunie 2011, instanța de recurs nu s-a pronunțat în niciun fel cu privire la respectarea termenului legal de introducere a acestei căi de atac și, în special, nu a precizat dacă constată că această cale de atac nu este tardivă sau dacă intenționează să acorde o derogare de la acest termen. În același timp, înscrisurile de la dosar nu furnizează nicio precizare cu privire la acest aspect. Guvernul, la rândul său, nu a prezentat niciun argument în această privință.

Curtea a notat că a abordat situații similare celei de față într-o serie de hotărâri în care a enunțat principiile referitoare la chestiunea nerespectării principiului securității juridice ca urmare a anulării unei hotărâri definitive (a se vedea, printre altele, Istrate v. Moldova, nr. 53773/00, §§ 46-61, 13 iunie 2006; Melnic v. Moldova , nr. 6923/03, §§ 38-44, 14 noiembrie 2006, și Ponomaryov v. Ucraina, n 3236/03, §§ 40-47, 3 aprilie 2008). În aceste cauze, Curtea a considerat, printre altele, că, prin neprezentarea niciunui motiv pentru prelungirea termenului de introducere a acțiunii, instanțele naționale au încălcat dreptul reclamantului la un proces echitabil (a se vedea, de exemplu, Melnic, citată supra, § 42).

Având în vedere circumstanțele cauzei și declarațiile părților, Curtea nu a văzut niciun motiv pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. În consecință, a existat o încălcare a Articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Referitor la pretinsa încălcare a dreptului de proprietate al reclamantului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a reiterat că, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în domeniu, anularea unei hotărâri definitive în temeiul căreia a fost recunoscută o creanță și, prin urmare, un "bun", fără nicio explicație cu privire la motivele acestei anulări, a constituit o încălcare a Articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Roșca v. Moldova, nr. 6267/02, §§ 30-32, 22 martie 2005; Popov v. Moldova (nr. 2), nr. 19960/04, §§ 56-58, 6 decembrie 2005).

Prin urmare, în cazul de față, a existat, o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Durlescu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă