Prigală v. Republica Moldova – nr. 14426/12

Hotărârea din 13.12.2022 [Secţia a II-a]

Articolul 4 din Protocolul nr. 7

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru aceeași faptă

Judecarea de două ori pentru aceeași faptă contravențională – încălcare

Pe 3 martie 2012, reclamanta, doamna Zinovia Prigală, a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, dat fiind faptul că a fost judecată de două ori pentru săvârșirea aceleiași fapte contravenționale.

În fapt:

Pe 26 martie 2010, un inspector în construcții a întocmit un proces-verbal în privința reclamantei, pentru efectuarea lucrărilor de reamenajare a apartamentului său fără autorizațiile de construcție necesare, contrar articolului 179 din Codul contravențional. Reclamanta a contestat procesul-verbal, susținând că nu a săvârșit contravenția imputată și că procesul-verbal contestat este nul de drept din mai multe motive procedurale. Pe 27 aprilie 2010, Judecătoria Rîșcani a admis contestația reclamantei și a încetat procesul contravențional în privința acesteia. Hotărârea a devenit definitivă la 13 mai 2010.

Pe 14 mai 2010, același inspector în construcții a întocmit un nou proces-verbal pe aceeași faptă și în temeiul aceluiași articol din Codul contravențional, solicitând aplicarea amenzii de 150 EUR și demolarea construcțiilor neautorizate. Reclamanta a contestat procesul-verbal. Prin decizia sa din 19 septembrie 2011, Curtea de Apel Chișinău a recunoscut reclamanta vinovată de săvârșirea contravenției imputate, dar a încetat procesul contravențional în privința acesteia din motivul survenirii prescripției răspunderii contravenționale, dat fiind că fapta contravențională fusese săvârșită în anul 2009.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție:

Principiile relevante privind protecția împotriva dublării procedurilor penale au fost rezumate în cauza Sergey Zolotukhin v. Rusia ([MC], nr. 14939/03, §§ 79-84, CEDO 2009); A și B v. Norvegia ([MC], nr. 24130/11 și 29758/11, §§ 105-34, 15 noiembrie 2016); și Mihalache v. România ([MC], nr. 54012/10, §§ 47-49, 53-54, 67 și 88-116, 8 iulie 2019).

În temeiul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție, care consacră regula ne bis in idem, Curtea trebuie să stabilească dacă cele două seturi de proceduri au fost de natură penală, dacă au avut ca obiect aceleași fapte și infracțiuni (in idem) și dacă a existat o repetare a procedurii (bis).

Curtea a constatat – și acest fapt nu a fost disputat de către părți – că ambele seturi de proceduri în prezenta cauză au vizat o contravenție în sensul autonom al articolului 4 § 1 din Protocolul nr. 7 (a se vedea Ziliberberg v. Moldova, nr. 61821/00, §§ 29-35, 1 februarie 2005, referitor la contravenţii în legislația Republicii Moldova).

Părțile au contestat dacă hotărârea din 27 aprilie 2010 a reprezentat sau nu o „achitare” definitivă în sensul articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Curtea a reținut în primul rând că textul hotărârii din 27 aprilie 2010 susține în întregime argumentele reclamantei, inclusiv pe cele în drept. În al doilea rând, Curtea a observat că Codul contravențional al Republicii Moldova prevedea doar două posibile finalități ale procesului contravențional: tragerea la răspundere contravențională sau încetarea procesului contravențional; iar cea din urmă produce aceleași efecte juridice, indiferent de motivele pe care se întemeiază (lipsa faptei contravenționale, expirarea termenului de prescripție sau alte încălcări procedurale). În conformitate cu articolul 380 din Codul contravențional, încetarea procesului contravențional excludea repetarea unui astfel de proces. Prin urmare, în cazul reclamantei, nu poate fi conchis că al doilea set de proceduri a constituit o reluare a aceleiași proceduri, ci mai degrabă un proces separat pe aceleași fapte și temeiuri juridice.

Din aceste considerente, Curtea a distins încetarea definitivă a procesului în prezenta speță de o „simplă ordonanță de încetare”, caz în care articolul 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție ar fi fost fără îndoială inaplicabil (a se vedea în acest sens Marguš v. Croația [MC], nr.4455/10, § 120, CEDO 2014 (extrase); Smirnova și Smirnova v. Rusia (dec.), nr. 46133/99 și 48183/99, 3 octombrie 2002; și Harutyunyan v. Armenia (dec.), nr. 34334/04, 7 decembrie 2006).

Articolul 4 § 1 din Protocolul nr. 7 nu exclude desfășurarea unor seturi duble de proceduri, cu precizarea ca anumite condiții să fie întrunite (a se vedea A și B v. Norvegia, citată mai sus, §§ 130-32). Guvernului pârât îi revine sarcina să demonstreze în mod convingător că au fost întrunite aceste condiții (ibid.). În observațiile sale, Guvernul nu a susținut că seturile duble de proceduri în cauză erau „suficient de conexe sub aspect material și de timp” pentru a forma un tot întreg coerent sau că celelalte condiții menționate mai sus au fost întrunite (a se compara cu Bajčić v. Croația, nr. 67334/13, §§ 39-46, 8 octombrie 2020).

Prin urmare, Curtea a concluzionat că a existat o încălcare a articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 1200 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 505 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Prigală v. Republica Moldova de pe  site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă