Balan v. Republica Moldova (nr.2) – nr. 49016/10 

Hotărârea din 29.11.2022 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Modificarea unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea reclamantului printr-o încheiere de explicare a modului de executare al acesteia – încălcare

Pe 28 iunie 2010 reclamantul, dl Pavel Balan, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, dată fiind modificarea cuprinsului unei hotărâri judecătorești pronunțate în favoarea sa printr-o încheiere de explicare a modului de executare al acestei hotărâri.

În fapt:

I. Hotărârea principală a Curţii

În anul 1985 reclamantul a publicat fotografia „Castelul Soroca” în albumul Poliptic Moldav. În perioada 1996 - 2000, această fotografie a fost folosită în calitate de fundal pentru buletinele de identitate emise de către Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova, fără acordul reclamantului. Reclamantul a solicitat despăgubiri pentru utilizarea neautorizată a fotografiei făcute de către acesta.

Pe 6 noiembrie 2001, Tribunalul Chișinău i-a acordat reclamantului 180.000 MDL cu titlu de prejudiciu material și 3.600 MDL cu titlu de prejudiciu moral. Pe 26 martie 2002, Curtea de Apel Chișinău a casat hotărârea primei instanțe și a respins acţiunea reclamantului. Pe 16 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Curții de Apel Chișinău.

Reclamantul a depus o cerere la Curtea Europeană cu privire la această chestiune. Pe 29 ianuarie 2008 a fost pronunțată hotărârea Balan v. Moldova (nr. 19247/03, 29 ianuarie 2008, „hotărârea principală”), prin care s-a constat încălcarea articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, fiindu-i acordate reclamantului sumele de 5.000 EUR cu titlu de prejudiciu material și moral și 2.000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, această indemnizație a fost plătită reclamantului la 2 iulie 2008.

II. Redeschiderea procedurilor naţionale

Pe 15 iulie 2008, reclamantul a solicitat Curții Supreme de Justiție redeschiderea procedurii în cauza sa, având în vederea adoptarea hotărârii principale.Pe 12 noiembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire depusă de reclamant și a casat decizia Curții de Apel Chișinău din 26 martie 2002, cauza fiind reținută în instanţa de recurs pentru reexaminarea recursurilor depuse de părți.

Prin decizia Curții Supreme de justiție din 12 noiembrie 2008, au fost respinse recursurile declarate de către părți cu menținerea hotărârii Tribunalului Chișinău din 6 noiembrie 2001. Pârâtul din cauza respectivă, fiind reprezentat în ședința de judecată, nu a solicitat instanței deducere sumei din hotărârea pronunțată.

Pe 11 martie 2009, Ministerul Dezvoltării Informaționale a solicitat Curții Supreme de Justiție redeschiderea procedurii (revizuirea). Revizuienta a susținut că, întrucât Curtea Europeană, în hotărârea sa principală, i-a acordat deja o sumă în bani, nicio despăgubire nu ar fi putut fi acordată în mod legal de către instanțele naţionale după redeschiderea procedurii la 12 noiembrie 2008. În referinţă, reclamantul a susținut că Curtea Supremă de Justiție a adoptat decizia cunoscând despre hotărârea principală.

Pe 27 mai 2009, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire.

Pe 1 decembrie 2009, Ministerul a depus o cerere la Curtea Supremă de Justiție în baza articolului 251 din Codul de procedură civilă, solicitând explicarea dispozitivului deciziei din 12 noiembrie 2008. Ministerul a remarcat că decizia nu preciza în mod clar dacă despăgubirea ar fi trebuit să fie acordată ținând cont de suma de 5.000 EUR, care fusese deja achitață la executarea hotărârii principale, sau dacă Curtea Supremă de Justiție a intenționat să acorde suma adiţional sumei menţionate în hotărârea principală.

Pe 11 martie 2010, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea și a explicat dispozitivul deciziei sale din 12 noiembrie 2008, confirmând că nu a indicat modalitatea de executare, luând în considerare existența hotărârii principale. Prin urmare, instanţa supremă a explicat că hotărârea din 6 noiembrie 2001, care fusese menținută prin decizia sa din 12 noiembrie 2008, urma să fie executată prin excluderea sumei de 5 000 EUR acordată reclamantului în hotărârea principală.

Potrivit Guvernului, decizia din 12 noiembrie 2008, astfel cum a fost interpretată prin încheierea din 11 martie 2010, a fost executată pe 26 decembrie 2010. Astfel, reclamantului i-a fost achitată suma de 105.242 MDL (aproximativ 8.900 EUR).

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție:

Curtea a reiterat că dreptul la judecarea într-un mod echitabil de către o instanţă, aşa cum este garantat de articolul 6 § 1 al Convenţiei, trebuie interpretat în lumina Preambulului Convenţiei, care, în partea sa relevantă, declară preeminenţa dreptului o parte a moştenirii comune a Statelor Contractante. Unul din aspectele fundamentale ale preeminenţei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice, care cere, printre altele, ca atunci când instanţele judecătoreşti dau o apreciere finală unei chestiuni, constatarea lor să nu mai poată fi pusă în discuţie (Brumărescu v. România [MC).], nr.28342/95, § 61, CEDO 1999-VII, şi Roşca v. Moldova, nr.6267/02, § 24, 22 martie 2005).

Securitatea raporturilor juridice presupune respectarea principiului res judicata, adică a principiului caracterului irevocabil al hotărârilor judecătorești. Acest principiu cere ca nicio parte să nu aibă dreptul să solicite revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii doar cu scopul de a obţine o reexaminare şi o nouă soluționare a cauzei (Macovei și alții v. Moldova, nr. 19253/03, 17667/03, 31960/03, 19263/03, 17695/03 și 31761/03, § 42, 25 aprilie 2006). Competenţa instanţelor ierarhic superioare de revizuire trebuie exercitată pentru a corecta erorile judiciare şi omisiunile justiţiei, dar nu pentru a efectua o nouă examinare. Revizuirea nu trebuie considerată un apel camuflat, iar simpla existenţă a două opinii diferite cu privire la aceeaşi chestiune nu este un temei de reexaminare. O derogare de la acest principiu este justificată doar atunci când este necesară, datorită unor circumstanţe esenţiale şi convingătoare (Roșca v. Moldova, § 25).

În speță, Curtea a notat că instanţa supremă nu a reţinut niciodată în decizia sa din 12 noiembrie 2008 faptul că a corectat o eroare judiciară. În fapt, această instanță a respins anterior o cerere de revizuire a deciziei din 12 noiembrie 2008, constatând că acordarea despăgubirilor de către instanțele naționale, pe lângă cea acordată deja în hotărârea principală a Curții Europene, nu a subminat legalitatea procedurii. Prin urmare, este evident că însăși Curtea Supremă de Justiție nu a constatat nicio eroare judiciară în prezenta cauză.

Astfel, în loc să îşi revizuiască decizia sa din 12 noiembrie 2008, Curtea Supremă de Justiție a ales să explice modul de executare al acesteia. Cu toate acestea, instanța supremă nu s-a referit la alte circumstanțe noi, altele decât cele care făceau parte din dosarul cauzei în momentul adoptării deciziei. Mai mult, aceeași instanță, la adoptarea deciziei din 12 noiembrie 2008, nu a considerat necesar deducerea unei sume din cuantumul despăgubirii în favoarea reclamantului, deși cunoștea despre despăgubirea acordată în hotărârea principală.

Mai mult, este evident faptul că intimatul în cadrul procedurilor la nivel național, deși a fost reprezentat în cadrul ședinței din 12 noiembrie 2008 și cunoștea despre hotărârea principală, nu a solicitat deducerea din despăgubirea acordată a sumei de 5.000 EUR deja plătite în contextul executării acestei hotărâri. Astfel, în opinia Curții admiterea acestui argument după ce hotărârea a devenit definitivă a constituit, un recurs deghizat (Agurdino S.R.L. v. Moldova, nr. 7359/06, § 26, 27 septembrie 2011; ASITO v. Moldova (nr. 2), nr. 39818/06, §§ 12 și 28, 13 martie 2012).

Astfel, Curtea a observat că încheierea cu privire la explicarea hotărârii judecătoreşti în cauză a afectat în mod substanțial suma acordată reclamantului (de la 13.900 EUR la 8.900 EUR, adică o diminuare de aproximativ 36 %). Prin urmare, instanța supremă a depășit interpretarea sau corectarea obișnuită a erorilor materiale sau judiciare și a avut un efect incompatibil cu principiul securității juridice, astfel cum este garantat de articolul 6 din Convenție.

În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Curtea a notat că, în virtutea deciziei definitive din 12 noiembrie 2008, reclamantul deținea un „bun” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Roșca v. Moldova, § 31). În urma explicării modului de executare al acestei decizii, reclamantul a pierdut o parte din aceste bunuri, și anume suma de 5.000 EUR. În consecință, a existat o ingerință în dreptul său de proprietate.

Curtea a considerat întemeiat argumentul Guvernului potrivit căruia reclamantul ar fi fost despăgubit de două ori pentru aceeași perioadă în care drepturile sale au fost încălcate. Totuși, Curtea a reținut că Curtea Supremă de Justiție avea în fața sa toate materialele dosarului, inclusiv hotărârea principală și decizia pronunțată în cauza dată, și a decis să nu deducă nicio sumă din hotărârea pe care a pronunțat-o în favoarea reclamantului. În lipsa unei erori judiciare, trebuie respectată finalitatea acestei hotărâri.

Prin admiterea acestei cereri, Curtea Supremă de Justiție a încălcat principiul securității raporturilor juridice. Încheierea din 10 martie 2010 a modificat în mod arbitrar o situație juridică definitivă și a dus la pierderea dreptului de proprietate de către reclamant. În astfel de circumstanțe, Curtea a constatat că ingerința în dreptul reclamantului la respectarea bunurilor sale nu poate fi considerată ca fiind „legală” în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Iatridis v. Grecia [MC], nr.31107/96, § 58, CEDO 1999-II, și Belvedere Alberghiera S.r.l. v. Italia, nr.31524/96, § 56, CEDO 2000-VI).

Din aceste considerente, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție

Curtea a notat că reclamantul a pierdut o parte din suma acordată inițial de către instanțele naționale ca urmare a explicării hotărârii definitive favorabile lui. În același timp, reiese că atunci când a solicitat redeschiderea procedurii, pe 15 iulie 2008, reclamantul deja primise despăgubirea acordată de către Curte în hotărârea principală. Mai mult, cererea cu privire la acordarea despăgubirii, adresată Curții în prezenta cauză, se referă la reducerea de către instanțele naționale a prejudiciului acordat pentru utilizarea ilegală a fotografiei făcute de către reclamant, anterior datei de 1 mai 2000 (Balan v. Moldova, § 45). În hotărârea sa principală, Curtea i-a acordat deja despăgubiri pentru încălcarea drepturilor sale în perioada respectivă. Per total, urmare a deciziilor adoptate în privința reclamantului, inclusiv cea contestată, privind explicarea hotărârii definitive favorabile lui, reclamantul obținuse echivalentul a aproximativ 13.900 EUR pentru aceeași perioadă de utilizare neautorizată a fotografiei pe care o făcuse, în loc de 5.000 EUR, sumă acordată de către Curte în hotărârea sa principală. Astfel, Curtea a considerat că nu este necesară acordarea unor prejudicii materiale.

Concluzie: (unanimitate) încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 1500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 400 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Balan v. Republica Moldova (nr. 2) de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă