Dronic v. Republica Moldova– nr. 28650/05

Hotărârea din 22.11.2022 [Secția a II-a]

Articolul 41

Satisfacție echitabilă

Reclamantul, domnul Constantin Dronic, a sesizat Curtea pe 27 iulie 2005, în conformitate cu art. 34 din Convenție.

În fapt:

Prin hotărârea din 16 februarie 2021 („hotărârea principală”), Curtea a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție dată fiind neexecutarea a două hotărâri definitive pronunțate în favoarea reclamantului în 1999 și respectiv 2002, care obligau autoritățile să îi restituie un imobil și să evacueze persoanele care locuiau în acesta (Dronic v. Republica Moldova [Comitetul], nr. 28650/05, 16 februarie 2021).

În baza articolului 41 din Convenție, reclamantul a pretins o satisfacție echitabilă în cuantum de 276300 EUR pentru prejudiciu material suferit. Potrivit acestuia suma respectivă reprezenta, valoarea imobilului aflat în litigiu (o casă și terenul pe care se afla aceasta) precum și dobânda de întârziere. De asemenea, reclamantul a solicitat și acordarea prejudiciului moral.

În hotărârea sa principală, Curtea i-a acordat 3.600 EUR cu titlu de prejudiciu moral. Curtea a rezervat chestiunea cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenţie, deoarece nu era gata pentru a lua o decizie şi a invitat Guvernul şi reclamantul să prezinte, în termen de trei luni, comentariile lor asupra acestui aspect şi, în special, să informeze Curtea despre orice acord la care ar putea ajunge.

Atât reclamantul, cât și Guvernul au depus observații.

În drept:

Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție:

Reclamantul a indicat asupra faptului că hotărârile pronunțate în favoarea sa nu au fost încă executate, astfel acesta a pretins 35.000 EUR pentru casa și terenul care urmau să-i fie restituite de către autorități în baza acestor hotărâri. Acesta a susținut că nu a putut efectua o evaluare exactă a imobilului aflat în litigiu, deoarece nu a avut acces la acesta.

Mai mult, reclamantul a pretins 122.500 EUR pentru venitul ratat. Această sumă ar fi reprezentat chiria pe toată perioada de neexecutare a hotărârilor definitive, pe care a considerat că ar fi putut-o primi dacă ar fi dat în locațiune imobilul aflat în litigiu.

Alternativ la cea de-a doua cerere, reclamantul a pretins 138.413,64 EUR cu titlu de dobândă de întârziere calculată până la data la care a prezentat Curții observațiile sale.

Guvernul a considerat că solicitarea sumei de 35000 EUR, care potrivit reclamantului constituia contravaloarea bunului aflat în litigiu, era una speculativă. Acesta a prezentat o informație de la o agenție imobiliară potrivit căreia prețul imobilului în cauză, în anii 2002-2003, adică perioada în care ar fi trebuit să se execute hotărârile pronunțate în favoarea reclamantului, era de 8.000 EUR. Guvernul a menționat că aceste hotărâri nu mai pot fi executate dat fiind faptul că proprietatea reclamantului a fost deja privatizată de către alte persoane fizice. Totodată, Guvernul a susținut că ar trebui să fie luată în considerare valoarea bunului aflat în litigiu din 2002, adică de 8.000 EUR. Aceasta a admis faptul că reclamantul putea pretinde la dobânda de întârziere, care potrivit calculului detaliat, pentru perioada 2002-2021, ar fi constituit suma de 27.806,53 EUR.

Cu referire la pretențiile reclamantului privind prejudiciul material, Guvernul a susținut că sunt nefondate și inexacte.

Curtea a reiterat jurisprudența sa potrivit căreia o hotărâre prin care s-a constatat o încălcare impune, în general, statului pârât obligația legală de a pune capăt încălcării și de a înlătura consecințele acesteia pentru a restabili pe cât posibil situația existentă anterior încălcării. Dacă natura încălcării permite restitutio in integrum, este de competența statului pârât să o realizeze, întrucât Curtea nu are nici competența, nici posibilitatea practică de a o efectua ea însăși. Dacă, pe de altă parte, legislația națională nu permite sau permite doar parțial înlăturarea consecințelor încălcării, articolul 41 împuternicește Curtea să-i acorde părții vătămate, dacă este necesar, satisfacția considerată adecvată (Molla Sali v. Grecia). (satisfacția echitabilă) [MC], nr.20452/14, § 32, 18 iunie 2020). De asemenea, Curtea a reiterat că scopul sumelor acordate cu titlu de satisfacție echitabilă este de a asigura repararea exclusivă a prejudiciilor suferite de către părțile interesate, în măsura în care acestea constituie o consecință a încălcării care nu poate fi remediată în alt mod (Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan (procedura de încălcare a dreptului comunitar) [MC], nr.15172/13, § 156, 29 mai 2019).

În speță, Curtea a reținut că părțile au fost de acord că hotărârile pronunțate în favoarea reclamantului nu pot fi executate. Prin urmare, Curtea a constatat că restitutio in integrum nu este posibilă în prezenta cauză și că legislația națională nu permite înlăturarea integrală a consecințelor încălcărilor constatate în hotărârea principală.

În aceste împrejurări, Curtea a considerat că reclamantul a suferit un prejudiciu material ca urmare a încălcării drepturilor sale garantate de Convenție și că ar trebui să i se acorde despăgubiri în acest sens. Mai mult, Curtea a constatat că acest lucru nu mai reprezintă o controversă între părți. Totuși, ultimii nu sunt de acord, în special, cu valoarea bunului aflat în litigiu precum și cu cuantumul dobânzii de întârziere. Cu privire la aceste aspecte, este de competența Curții să își facă propria apreciere în baza informațiilor de care dispune.

Astfel, Curtea a reținut că, dacă nu era comportamentul ilicit al autorităților, care nu au executat hotărârile definitive pronunțate de instanțele naționale, în prezent reclamantul ar fi fost în posesia bunului litigios. Din acest motiv, Curtea a considerat că trebuie luată în considerare valoarea de piață actuală a bunului (Prodan v. Moldova, nr. 49806/99, § 76, CEDO 2004-III (extrase), și Guiso-Gallisay v. Italia. (satisfacția echitabilă) [MC], nr 58858/00, §§ 90-101, 22 decembrie 2009). În lipsa altor elemente, Curtea a menținut valoarea indicată de reclamant, cea de 35.000 EUR.

În ceea ce privește venitul ratat, Curtea a reținut că la dosar nu există suficiente probe care să argumenteze acest aspect. Prin urmare, a respins acest capăt de cerere.

Referitor la dobânda de întârziere, aceasta a considerat că evaluarea oferită de către Guvern reprezintă o bază adecvată. Totodată, Curtea a observat că în calculul Guvernului nu s-a ținut cont de perioada de neexecutare din 1999 până în 2002 și a considerat că trebuie acordată o sumă și pentru această perioadă. În aceste condiții și după efectuarea propriei evaluări, Curtea i-a acordat reclamantului 30.000 EUR cu titlu de dobândă de întârziere.

Astfel, Curtea i-a acordat reclamantului suma totală de 65.000 EUR cu titlu de prejudiciu material, plus orice taxă care poate fi percepută la această sumă.

Concluzie (unanimitate): Curtea i-a acordat reclamantului 65.000 EUR cu titlu de prejudiciu material.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Dronic v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă