Theo National Construct S.R.L. v. Republica Moldova – nr. 72783/11

Hotărârea din 11.10.2022 [Secţia a II-a]

 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia liniştită a bunurilor

 

Omisiunea instanţei de a se pronunţa cu privire la tardivitatea acţiunii, dar şi excluderea ilegală a societăţii din lista de asociaţi ai companiei, care a condus la privarea sa de bunuri – încălcare

Pe 19 noiembrie 2011, societatea reclamantă Theo National Construct S.R.L. a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, dat fiind modul în care fusese exclusă din lista de asociați ai companiei Q., fiind deposedată de bunurile sale cu implicarea instanțelor de judecată și a organelor de aplicare a legii. De asemenea, societatea reclamantă a pretins că a fost victima unui „atac raider”.

În fapt:

În anul 2007, societatea reclamantă, care era specializată în construcții de drumuri, a convenit cu un om de afaceri din Republica Moldova și lider al unui partid politic, domnul Ș., să intre pe piața moldovenească a construcțiilor de drumuri.

Potrivit unui acord din 4 aprilie 2007, societatea reclamantă urma să devină asociat al companiei Q. cu o cotă de participare de cincizeci la sută din capitalul statutar. Societatea reclamantă urma să contribuie la capitalul statutar al societății Q cu douăzeci și trei de unităţi de utilaje pentru construcția drumurilor în valoare de peste un milion de euro. Capitalul rămas urma să fie gestionat de societatea S., condusă de domnul Ș. cu o cotă de participare de 49,77 % și o altă societate cu o cotă de participare de 0,23 %.

Pe 5 aprilie 2007, adunarea generală a societății Q. a decis să admită societatea reclamantă ca asociat cu o cotă de participare de cincizeci la sută. Pe parcursul evenimentelor care au stat la baza prezentei cauze, societatea Q. și-a schimbat denumirea de două ori. Cu toate acestea, din motive de claritate, în prezenta hotărâre, Curtea se va referi întotdeauna la aceasta ca societatea Q.

La o dată nespecificată, compania Q. a solicitat Camerei de Comerț și Industrie a Moldovei (CCI) să estimeze valoarea celor douăzeci și trei de unităţi de utilaje care urmau să fie aduse în Moldova de către societatea reclamantă.

Pe 25 aprilie 2007, CCI a prezentat un raport de expertiză conform căruia cele douăzeci și trei de unităţi de utilaje pentru construcția drumurilor valorau 1.031.965 EUR. Întrucât utilajele se aflau încă în România la momentul respectiv, expertiza s-a făcut pe baza documentației și a pozelor acestora, luând în considerare uzura lor.

Pe 3 mai 2007, Camera Înregistrării de Stat a înregistrat modificările în statutul societății Q., conform cărora societatea reclamantă a devenit oficial asociat cu o cotă de participare de cincizeci la sută. Valoarea capitalului statutar al companiei Q. a crescut de la 236.621 MDL (aproximativ 14.000 EUR) la 17.540.179 MDL (aproximativ 1 milion EUR), iar directorul general al acesteia a rămas neschimbat.

Pe 8 mai 2007, societatea reclamantă a importat în Moldova cele douăzeci și trei de unităţi de utilaje de construcție a drumurilor. La solicitarea Serviciului Vamal al Republicii Moldova, CCI a examinat utilajul și a emis un alt raport care confirma concluziile sale din raportul de expertiză din 25 aprilie 2007.

Activitatea societății reclamante în Moldova

Pe 16 octombrie 2007, societatea Q. a semnat un contract cu Administraţia de Stat a Drumurilor din Moldova privind lucrările de renovare a unui drum naţional. Valoarea contractului a constituit 393 milioane MDL (echivalentul a circa 24,5 milioane EUR).

În scopul executării lucrărilor, societatea Q. a contractat mai multe împrumuturi bancare în valoare de peste 1,5 milioane EUR pentru care a gajat utilajele de construcție a drumurilor importate de aceasta. Directorul executiv al companiei reclamante și-a gajat și casa din Chișinău, estimată la peste 400.000 EUR.

Societatea Q. a demarat executarea lucrărilor de renovare a drumului conform contractului, care trebuiau să le finalizeze până la sfârșitul anului 2012. Mai puțin de cincizeci la sută din lucrări au fost finalizate până în anul 2010, iar întârzierile de finalizare a diferitor segmente se datorau în general plăţilor întârziate de către Stat pentru lucrările executate.

La începutul anului 2010, societatea reclamantă a aflat că directorul general al societății Q. a oferit mai multe împrumuturi fără dobândă în valoare de aproximativ 4,5 milioane MDL (aproximativ 255.000 EUR) societății S., unul dintre asociații societății Q., ​​fără a o informa și cu încălcarea statutului societății Q. Relațiile între societatea reclamantă și societatea asociată condusă de domnul Ș. s-au înrăutățit după acel incident. La cererea societății reclamante, directorul general al societății Q. a fost schimbat, fiind inițiate proceduri de către societatea Q. pentru recuperarea împrumuturilor acordate fără dobândă. De asemenea, societatea reclamantă a fost implicată și într-un alt set de proceduri judiciare care nu aveau vreo tangență cu asociatul său, societatea S.. Indiferent de aceasta, la începutul anului 2011, societatea Q. nu avea dificultăți financiare, iar lucrările decurgeau conform planului.

Proceduri judiciare inițiate de societatea S. în fața Curții de Apel Chișinău

Pe 17 aprilie 2010, societatea S. s-a adresat către CCI, solicitându-i să-și anuleze raportul de expertiză din 25 aprilie 2007, pe motiv că expertiza a fost efectuată fără o inspecție fizică a utilajelor de construcție a drumurilor.

Pe 26 aprilie 2010, CCI în răspunsul său a menționat că normele naționale și internaționale permit ca expertiza să fie efectuată în baza documentaţiei tehnice și a fotografiilor utilajului. În orice caz, expertul CCI a inspectat utilajul la sosirea acestuia în Moldova, pe 8 mai 2007, și a confirmat concluziile raportului său din 25 aprilie 2007.

Pe 25 mai 2010, societatea S. a inițiat o acțiune în contencios administrativ împotriva CCI la Curtea de Apel Chișinău, solicitând anularea raportului de expertiză din 25 aprilie 2007. Societatea S. a reiterat argumentele din scrisoarea sa din 17 aprilie 2010 și nu a indicat societatea reclamantă ca pârât.

Curtea de Apel Chișinău a primit cererea de chemare în judecată spre examinare și i-a atribuit numărul 3-2535/10, număr valabil pentru anul 2010.

În fața instanței, CCI a susținut, în primul rând, că este o organizație nonguvernamentală și că, prin urmare, deoarece actele sale nu sunt acte administrative, acestea nu pot fi atacate în instanța de contencios administrativ. Nu existau reguli care să prevadă că o expertiză nu poate fi efectuată pe baza documentelor și a fotografiilor. În orice caz, expertul CCI a examinat fizic utilajul la sosirea acestuia în Moldova și a confirmat concluziile sale anterioare. Expertiza a avut loc în prezența unui reprezentant al societății Q. care nu a avut obiecții nici în timpul efectuării expertizei, nici ulterior. Raportul emis de experții CCI nu era obligatoriu pentru nimeni, având doar caracter consultativ și putea fi ignorat de către asociații societății Q., dacă doreau acest lucru.

Pe 23 iunie 2010, în cadrul primei ședințe de judecată, societatea S. a solicitat să fie atrasă în proces, ca parte interesată, Camera Înregistrării de Stat. Aceasta a susținut că anularea raportului de expertiză al CCI putea avea un impact asupra deciziei Camerei Înregistrării de Stat din 3 mai 2007 de înregistrare a modificărilor la statutul societății Q. Instanța a admis această cerere și a amânat ședința pentru data de 13 septembrie 2010. Nu este clar ce s-a întâmplat ulterior, deoarece dosarul național nu conține nimic în acest sens.

Pe 1 decembrie 2010, CCI a solicitat ca societatea Q. și societatea reclamantă să fie atrase în proces ca părți interesate. Instanța a admis cererea și a amânat examinarea cauzei pentru data de 22 decembrie 2010, ora 10:15.

La data de 21 decembrie 2010, reprezentantul reclamantului a solicitat instanței să amâne examinarea cauzei pentru o altă dată pe motiv că trebuia să se prezinte la înmormântarea unei rude apropiate la Florești în dimineața zilei de 22 decembrie 2010. Potrivit filei 42 din dosarul național, instanța a admis acea cerere și a amânat ședința pentru 20 ianuarie 2011, ora 11:00. Reprezentantul CCI a semnat înştiinţarea, prin care a confirmat că a fost citat pentru 20 ianuarie 2011.

În pofida încheierii din 21 decembrie 2010 de amânare a ședinței din 22 decembrie 2010, dosarul național conține, la pagina 96, o copie a procesului-verbal al unei ședințe din 22 decembrie 2010. Potrivit procesului-verbal menționat, la ședință au fost prezenți reprezentanții reclamantului, ai CCI și ai Camerei Înregistrării de Stat. Reprezentantul societății reclamante nu a participat. Deși ședința ar fi avut loc pe 22 decembrie 2010, din motive necunoscute, în procesul-verbal al acesteia este indicat numărul dosarului 3-333/11, număr care nu putea fi atribuit cauzei până la începutul anului 2011.

Potrivit procesului-verbal, reclamantul și-ar fi completat acțiunea inițială cu noi pretenţii: (a) de a anula raportul de expertiză al CCI din 8 mai 2007; (b) de a anula decizia Camerei Înregistrării de Stat din 3 mai 2007, cu repunerea părților în situația inițială; solicitând și (c) executarea imediată a hotărârii. O copie a acestui supliment este cuprinsă într-un document nedatat la pagina 45 din dosarul național, dar decizia judecătorului de a-l admite este datată cu 1 decembrie 2010 și se regăsește la pagina 91. În procesul-verbal s-a consemnat că instanța a amânat examinarea dosarului pentru 20 ianuarie 2011.

Societatea reclamantă a considerat că procesele-verbale erau false și că au fost întocmite și anexate la dosarul cauzei la o dată ulterioară. Guvernul nu a comentat această acuzație.

Pe 20 ianuarie 2011 a avut loc o nouă ședință, care a fost prima și ultima ședință la care a participat reprezentantul societății reclamante. Înainte de ședință, reprezentantul societății reclamante a făcut cunoștință cu dosarul și, potrivit lui, acesta nu conținea niciun supliment la cererea inițială a reclamantului în sensul solicitării excluderii societății reclamante din lista asociaților societății Q.. Guvernul nu a comentat această acuzație.

Pagina 100 din dosarul național conține procesul-verbal al ședinței din 20 ianuarie 2011, potrivit căruia reprezentanții societății reclamante și ai societății Q. au fost prezenți la ședință și acestora li s-a acordat termen până la următoarea ședință pentru a prezenta observații scrise ca răspuns la pretențiile reclamantului. În procesul-verbal s-a indicat că următoarea ședință urma să aibă loc pe 2 februarie 2011, la ora 11:00.

Filele 92-93 din dosarul național conțin două citații adresate părților la proces, inclusiv societății reclamante. Ambele sunt datate cu 20 ianuarie 2011. În una dintre ele una dintre părțile procesului este citată pentru 2 martie 2011. În alta, societatea Q. și societatea reclamantă sunt citate pentru 2 februarie 2011, dar data scrisă de mână pare să fi fost corectată din „02.03.11” în „02.02.11”. Pagina 94 din dosarul național conține o înştiinţare conform căreia reprezentanții societății reclamante și ai societății Q. confirmau că au fost informați cu privire la următoarea ședință din 2 februarie 2011, dar și acel act prezintă semne de falsificare întrucât, de asemenea, data care era scrisă de mână pare să fi fost corectată din „02.03.11” în „02.02.11”.

În opinia societății reclamante acele procese-verbale au fost falsificate și, de fapt, următoarea ședință a fost stabilită pentru 2 martie 2011. Guvernul nu a comentat această alegație.

Pagina 101 din dosarul național conține procesul-verbal al ședinței din 2 februarie 2011, potrivit căruia reprezentanții societății reclamante și ai societății Q. nu s-au prezentat la ședință, deși au fost citați. Instanța a decis să finalizeze examinarea cauzei în fond.

Pe 2 februarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a adoptat hotărârea. Aceasta s-a pronunțat în favoarea societății S. și a dispus anularea rapoartelor de expertiză ale CCI din 25 aprilie 2007 și 8 mai 2007, după ce a hotărât că CCI nu putea să evalueze utilajul fără inspecția fizică a acestuia. Ca urmare a anulării raportului de expertiză, instanța a dispus, de asemenea, anularea deciziei Camerei Înregistrării de Stat din 3 mai 2007, prin care au fost înregistrate modificările în statutul societății Q. și a dispus repunerea părților în situația iniţială, anterioară datei de 3 mai 2007, adică excluderea societăţii reclamante din lista asociaților societăţii Q.. Instanţa a conchis că tranzacţiile încheiate de societatea Q. după 3 mai 2007 nu trebuiau să fie afectate de respectiva restabilire a situaţiei anterioare. Instanța a dispus, de asemenea, executarea imediată a hotărârii, fără a indica motivele urgenței.

La momentul examinării cauzei de către Curtea de Apel Chișinău, societatea Q. nu avea probleme financiare și continua executarea contractului din 16 octombrie 2007 cu Administrația de Stat a Drumurilor din Moldova.

Executarea imediată a hotărârii Curții de Apel Chișinău

Pe 2 februarie 2011, reprezentantul societății S. a primit o copie a hotărârii Curții de Apel Chișinău din aceeași zi, iar a doua zi a sesizat Camera Înregistrării de Stat pentru executarea acesteia. Inițial, Preşedintele Camerei Înregistrării de Stat a repartizat cererea funcționarului (registrator) C.L.. Cu toate acestea, la 4 februarie 2011, un alt ofițer, A.B., a emis o decizie privind modificarea statutului societății Q. și excluderea societății reclamante din lista de asociați. Ulterior s-a depistat că A.B. era soția vicepreședintelui partidului politic condus de domnul Ș..

După executarea hotărârii Curții de Apel Chișinău, capitalul social al societății Q. era de 236.662 MDL (echivalentul a 14.377 EUR).

Pe 17 februarie 2011, societatea reclamantă a solicitat Camerei Înregistrării de Stat să anuleze decizia sa din 4 februarie 2011 privind excluderea sa din lista de asociați a societății Q. Întrucât Camera Înregistrării de Stat a refuzat să dea curs acelei cereri, la 28 februarie 2011 societatea reclamantă a înaintat împotriva acesteia o acțiune în contencios administrativ la Curtea de Apel Chișinău. Societatea reclamantă a susținut că reducerea capitalului social al societății Q. a fost efectuată cu încălcarea procedurii prevăzute de articolul 36 din Legea privind societățile cu răspundere limitată. Această acțiune a fost însă respinsă atât de Curtea de Apel Chișinău, cât și de Curtea Supremă de Justiție.

Procedurile în fața Curții Supreme de Justiție

Pe 28 februarie 2011, societatea reclamantă a făcut cunoștință cu dosarul și a primit o copie a hotărârii Curții de Apel Chișinău. Pe 3 martie 2011 aceasta a declarat recurs la Curtea Supremă de Justiție.

Societatea reclamantă a susținut că a fost atrasă în procesul dintre societatea S. și CCI la o etapă tardivă și că a fost citată pentru prima dată pentru ședința din 20 ianuarie 2011. Reprezentantul societății reclamante a avut ocazia să facă cunoştinţă cu dosarul cauzei înainte de această ședință și afirmă că nu era niciun supliment la cererea inițială a reclamantei în sensul solicitării excluderii societății reclamante din lista asociaților societății Q. Reprezentantul societății reclamante a mai susținut că pe 20 ianuarie 2011 reprezentantul reclamantei a formulat o cerere verbală privind modificarea pretențiilor sale, dar că judecător i-a solicitat să întocmească o cerere în scris, în conformitate cu prevederile Codului de procedură civilă, pe care să o depună la următoarea şedinţă. Examinarea cauzei a fost amânată pentru 2 martie 2011. Cu toate acestea, următoarea ședință a avut loc pe 2 februarie 2011, iar data în citaţii a fost corectată de mână din „03” în „02”.

Societatea reclamantă a mai susținut că, în pofida numeroaselor cereri, Curtea de Apel Chișinău a refuzat o perioadă îndelungată să îi înmâneze o copie a hotărârii și să îi permită să facă cunoștință cu dosarul. Totodată, reclamantului i s-a înmânat o copie a hotărârii la 2 februarie 2011, adică în ziua adoptării acesteia.

După ce a avut acces la materialele dosarului, reprezentantul reclamantului a constatat că unele documente au fost manipulate.

Referitor la fondul cauzei, societatea reclamantă a susținut, inter alia, că dosarul nu trebuia să fie examinat de o instanță de contencios administrativ și că, în orice caz, acțiunea înaintată de societatea S. trebuia respinsă ca fiind depusă tardiv. Societatea reclamantă a mai invocat că a fost victima unui „atac raider”.

Pe 20 mai 2011, Curtea Supremă de Justiție a respins recursul societății reclamante și a menținut hotărârea Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2011. Instanța nu s-a pronunțat cu privire la niciunul dintre argumentele societății reclamante, inclusiv la cel privind neajunsurile procedurale în fața Curții de Apel Chișinău și cel privind aplicabilitatea termenului de prescripție a acțiunii înaintate de societatea S..

Evenimentele ce au urmat după procedurile judiciare

După 4 februarie 2011, conducerea societății Q. a fost schimbată. Noua conducere a retras acțiunile înaintate în instanță privind recuperarea sumei de 4,5 milioane MDL.

Utilajele de construcție a drumurilor importate în Moldova de către societatea reclamantă au continuat să fie utilizate de către societatea Q. după ce instanțele au dispus repunerea părților în situația inițială, iar încercările societății reclamante de a le recupera s-au dovedit a fi ineficiente din cauza contractelor de gaj încheiate între societatea Q. și banca care acordase creditul.

​​Întrucât societatea Q. a încetat efectuarea plăților conform contractelor de credit, în anul 2011 banca care i-a acordat credit a înaintat o acțiune în vederea transmiterii în posesie a bunurilor gajate. Primele două instanțe au respins acţiunea băncii și au decis că, întrucât părțile urmau să fie repuse în situația inițială în conformitate cu hotărârea din 2 februarie 2011, utilajele nu puteau fi preluate de către bancă, dar trebuiau întoarse societății reclamante. Cu toate acestea, la 3 aprilie 2013, Curtea Supremă de Justiție a casat aceste hotărâri și a dispus transmiterea utilajelor în posesia băncii. Mai mult, banca a intrat în posesia locuinței din Chișinău gajată de directorul general al societății reclamante, iar în 2014 a fost inițiată procedura de faliment în privința societății Q..

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Articolul 1 din Protocolul nr. 1 cuprinde trei reguli distincte: prima regulă, prevăzută în prima teză a primului paragraf, are un caracter general și enunță principiul posesiei liniștite a bunurilor; a doua regulă, cuprinsă în a doua teză a primului paragraf, reprezintă privarea de bunuri și o supune anumitor condiții; a treia regulă, enunțată în al doilea paragraf, recunoaște că statele contractante au dreptul, inter alia, să gestioneze utilizarea proprietății în conformitate cu interesul general. Cele trei reguli nu sunt, totuși, distincte în sensul de a fi neconexate. A doua și a treia regulă se referă la cazuri particulare de ingerință în dreptul la respectarea proprietății și, prin urmare, trebuie interpretate în lumina principiului general enunțat la prima regulă (a se vedea Broniowski v. Polonia [MC], nr. 31443/96, § 134, CEDO 2004‑V).

În prezenta cauză, „bunul” era acţiunile societății reclamante deţinute în compania Q. cu o cotă de cincizeci la sută și participarea implicită a acesteia la contractul din 16 octombrie 2007 dintre societatea Q. și Administrația de Stat a Drumurilor din Moldova cu o valoare de 24,5 milioane EUR. Prin hotărârea Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2011, societatea reclamantă a pierdut acest bun în favoarea celorlalți asociați ai societății Q.

Astfel, Curtea a observat că prezenta plângere se distinge de alte cauze cu care fusese sesizată prin faptul că nu se referă la preluarea proprietății de către stat sau vreo formă de control al gestionării impusă de stat. Acesta a fost un litigiu între părți private, iar rolul statului s-a limitat la asigurarea, prin sistemul său judiciar, a unui mecanism de stabilire a drepturilor și obligațiilor civile ale reclamanților.

Curtea a reiterat în această privință că procedurile privind litigiile de drept civil între părți private nu angajează în sine responsabilitatea statului în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Ruiz Mateos v. Regatul Unit, nr. 13021/87, decizia Comisiei din 8 septembrie 1988, Decizii și Rapoarte (DR) 57 p. 268; Tormala v. Finlanda (dec.), nr. 41258/98, 16 martie 2004; Eskelinen v. Finlanda (dec.), nr. 7274/02, 3 februarie 2004; Kranz v. Polonia (dec.), nr. 6214/02, 10 septembrie 2002 și Skowronski v. Polonia (dec.), nr. 52595/99, 28 iunie 2001). Simplul fapt că statul, prin sistemul său judiciar, pune la dispoziție un „for” pentru soluționarea unui litigiu de drept privat nu dă naștere la o ingerință a statului în drepturile de proprietate în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Kuchař și Štis v. Republica Cehă (dec.), nr. 37527/97, ​​21 octombrie 1998), chiar dacă soluția unei hotărâri pronunțate de o instanță civilă conduce la pierderea anumitor „bunuri”. Cu toate acestea, este una din responsabilitățile care le revin statelor în temeiul art. 1 din Protocolul nr. 1, de a institui cel puțin un cadru legislativ minim care să includă un forum adecvat, care să permită celor care pretind că dreptul lor a fost încălcat să își apere în mod efectiv drepturile și să le asigure respectarea lor. Dacă nu ar proceda astfel, un stat nu și-ar îndeplini în mod serios obligația de a proteja statul de drept și de a preveni arbitrariul (Kotov v. Rusia [MC], nr. 54522/00, § 117, 3 aprilie 2012).

Competența Curții de a verifica dacă dreptul național a fost interpretat și aplicat în mod corect este limitată și nu este rolul său să se substituie instanțelor naționale. Mai degrabă, rolul său este de a se asigura că hotărârile acestor instanțe nu sunt arbitrare sau în mod vădit nerezonabile (Anheuser‑Busch Inc. v. Portugalia [MC], nr. 73049/01, § 83, CEDO 2007‑I). Statul poate fi tras la răspundere pentru prejudiciul cauzat de astfel de hotărâri numai dacă hotărârile judecătorești nu sunt în conformitate cu dreptul național sau dacă sunt arbitrare sau nerezonabile contrar articolului 1 din Protocolul nr. 1, sau dacă o persoană a fost arbitrar și pe nedrept lipsită de proprietate în favoarea altuia (Melnychuk v. Ucraina (dec.), nr. 28743/03, CEDO 2005-IX; Breierova și alții v. Republica Cehă (dec.), nr. 57321/00, 8 octombrie 2002 și Vulakh și alții v. Rusia, nr. 33468/03, § 44, 10 ianuarie 2012).

Situația din speță trebuie, așadar, să fie examinată din punctul de vedere al primei reguli, enunțată la prima teză din primul paragraf al articolului 1 din Protocolul nr. 1, aceea a principiului posesiei liniștite a bunurilor.

Curtea a reținut, în primul rând, că în temeiul articolului 47 din Legea privind societățile cu răspundere limitată, în vigoare la data evenimentelor, un asociat într-o societate poate fi exclus numai în două cazuri: (a) dacă nu și-a adus aportul la capitalul statutar sau (b) dacă acționând în calitate de director al societății, a săvârșit fapte prejudiciabile societății. Niciuna dintre cele două situații nu a fost invocată de reclamant în cadrul procedurii și/sau considerată aplicabilă de către Curtea de Apel Chișinău în hotărârea sa din 2 februarie 2011. Prin urmare, se pare că excluderea societății reclamante a fost o măsură extralegală care nu era prevăzută de legea în vigoare la data evenimentelor.

În continuare, Curtea a reținut că cererea reclamantului privind excluderea societății reclamante din lista asociaților societății Q. nu a fost niciodată adusă la cunoștința societății reclamante. În orice caz, dosarul național nu conține nicio dovadă că societatea reclamantă a primit vreodată o copie a acelei cereri. În timp ce procesul-verbal al ședinței din 22 decembrie 2010 indică faptul că acea cerere a fost depusă pentru prima dată la acea dată și că societăţii reclamante i s-a solicitat să își prezinte observațiile scrise cu privire la aceasta până la următoarea ședință, autenticitatea și credibilitatea acelor procese-verbale prezintă un motiv serios de îngrijorare. Nu destul că în acele procese-verbale este indicat un număr de dosar care nu era încă disponibil pe 22 decembrie 2010, dar se pare că și ședința a fost amânată printr-o încheiere adoptată de același judecător cu o zi mai devreme. Guvernul nu a oferit o explicație cu privire la modul în care procesul-verbal din 22 decembrie 2010 putea avea un număr de dosar din viitor sau cum putea avea loc ședința în pofida amânării.

Curtea a constatat că în dosarul național existau și alte neconcordanțe care fortifică rezervele sale cu privire la autenticitatea procesului-verbal din 22 decembrie 2010. În special, Curtea a reținut că, în pofida mențiunii în procesul-verbal din 22 decembrie 2010, că reclamantul a înaintat o nouă cerinţă la acea dată, dosarul național conține la pagina 91 decizia judecătorului pe caz din data de 1 decembrie 2010 de a accepta spre examinare acea nouă cerinţă.

În continuare, Curtea a notat că procesul-verbal al ședinței din 20 ianuarie 2011, examinat în coroborare cu alte documente anexate la dosarul național, la fel, prezintă semne de falsificare. Astfel, societatea reclamantă susține că, la 20 ianuarie 2011, instanța a amânat examinarea cauzei pentru data de 2 martie 2011. Acest argument nu este conform cu procesul-verbal al ședinței din 20 ianuarie 2010, care menționează că următoarea ședință urma să aibă loc în data de 2 februarie 2011. Cu toate acestea, una dintre citații și înştiinţarea de la paginile 92 și 94 din dosarul național par să indice „02.03.11”, dată care a fost corectată de mână în „02.02.11”. La dosar nu se regăsește vreo explicație pentru acea corectare și nicio explicaţie nu a fost prezentată de Guvern. Mai mult, o altă citație de la pagina 93 din dosarul național nu a fost corectată și indică, după cum susține societatea reclamantă, „02.03.11” ca dată a următoarei ședințe. Greșelile, inclusiv cele tehnice, nu pot fi excluse din activitatea instanțelor și pot fi corectate. Totuși, atunci când acestea nu sunt corectate în mod legal și transparent, apar suspiciuni.

Având în vedere cele expuse, Curtea a constatat că cererea reclamantului privind excluderea societății reclamante din lista asociaților societății Q. a fost depusă la o dată nedeterminată nu mai devreme de decembrie 2010 și că societății reclamante, care a fost atrasă în proces abia la 1 decembrie 2010, nu i s-a înmânat niciodată o copie a cererii în timpul procedurii în fața Curții de Apel Chișinău. Mai mult, având în vedere mai multe semne de falsificare a citațiilor și a înştiinţărilor, și a faptului că Guvernul nu a contestat alegația societății reclamante cu privire la respectiva falsificare și nu a explicat prezența corectărilor efectuate de mână, Curtea a conchis că societatea reclamantă nu a fost niciodată informată cu privire la ședința Curții de Apel Chișinău din 2 februarie 2011 și, prin urmare, nu i s-a oferit șansa de a-și prezenta poziţia de apărare în aceste proceduri. De asemenea, Curtea nu poate decât să constate și alte fapte îngrijorătoare, cum ar fi diferitele date de pronunțare a hotărârii din 2 februarie 2011, rapiditatea extremă a executării acelei hotărâri și implicarea în proces a unei persoane apropiate domnului Ș..

Curtea a observat, de asemenea, că societatea reclamantă a invocat toate chestiunile enunțate supra în recursul său. Cu toate acestea, Curtea Supremă de Justiție nu a răspuns în niciun fel acuzațiilor grave de abuz comise în cadrul procedurii în faţa Curţii de Apel Chișinău și nici măcar nu s-a pronunțat cu privire la acestea în decizia sa din 20 mai 2011.

Societatea reclamantă a invocat, de asemenea, în recursul său, chestiunea referitoare la termenul de prescripție și a susținut că cerinţa reclamantului privind excluderea sa din lista asociaților era prescrisă. Într-adevăr, în conformitate cu articolul 267 Cod civil, se pare că termenul de prescripție expira pe 3 mai 2010, adică la trei ani după ce Camera Înregistrării de Stat a înregistrat modificările la statutul societății Q.. Cu toate acestea, cererea a fost depusă de către reclamant nu mai devreme de decembrie 2010, adică după pretinsa expirare a termenului de prescripție.

Curtea Supremă nu numai că nu a prezentat din care motive nu a respins cererea reclamantului ca fiind depusă tardiv, dar nici măcar nu a menționat în decizia sa pretenția societății reclamante cu privire la termenul de prescripție. Curtea a reamintit că admiterea unei acțiuni după expirarea termenului de prescripție a acesteia și în lipsa oricăror motive imperioase este incompatibilă cu principiul securității raporturilor juridice (a se vedea, printre alte autorități, Ipteh SA și alții v. Moldova, nr. 35367/08, § 38, 24 noiembrie 2009) și a considerat că eșecul Curții Supreme de Justiție a avut un impact grav asupra procesului.

Având în vedere cele menționate supra, Curtea a concluzionat că Guvernul nu a dovedit că hotărârile judecătorești care au condus la pierderea bunurilor de către societatea reclamantă erau în conformitate cu dreptul național. În plus, ținând cont de constatările de mai sus, Curtea a conchis că procedurile în care au fost adoptate aceste hotărâri au fost desfășurate în mod arbitrar și vădit nerezonabil. Astfel, Curtea a considerat că statul nu și-a îndeplinit în prezenta cauză obligațiile, care îi revin în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1, de a înființa un for corespunzător care să permită societății reclamante să-și exercite în mod efectiv drepturile și să asigure realizarea acestora. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a rezervat pentru o procedură separată chestiunea privind acordarea satisfacției echitabile în conformitate cu Articolul 41 din Convenție.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Theo National Construct S.R.L. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă