Salinschi v. Republica Moldova – nr. 37760/18

Hotărârea din 6.9.2022 [Secţia a II-a]

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-1

Arestul și detenția legală

Dispunerea măsurii de arest preventiv în pofida lipsei unei bănuieli rezonabile de săvârșire a unei infracțiuni – încălcare

Pe 16 iulie 2018, reclamantul, domnul Victor Salinschi, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție, dată fiind dispunerea măsurii arestului preventiv în privința sa, în absența unei bănuieli rezonabile de săvârșire a unei infracțiuni.

În fapt:

În anul 2011, reclamantul, care este medic, a achiziționat o clădire industrială la o licitație publică. Ulterior, acesta intenționa să privatizeze terenul aferent clădirii, dar au existat obstacole, inclusiv alte părți interesate. El a convenit cu verișorul său că urmează să-i vândă o jumătate din clădire și să-i cedeze o jumătate din terenul aferent în schimbul asistenței juridice și financiare din partea acestuia, în procesul de privatizare a terenului. În acest sens, ei au încheiat un contract și verișorul reclamantului i-a plătit acestuia suma de 53.000 EUR în rate, reprezentând prețul a jumătate din valoarea construcţiei. De asemenea, cei doi au convenit că verișorul urmează să suporte costul privatizării, iar reclamantul a întocmit o recipisă că în schimbul banilor acesta promite că va transmite în proprietate verișorului său jumătate din clădire și jumătate din teren, după privatizare.

Procesul de privatizare a terenului a durat mai mult de șapte ani și a fost stagnat, inter alia, de proceduri judiciare cu alte părți interesate și de birocrație. Pe 30 ianuarie 2018, procesul s-a încheiat, iar între reclamant și verișorul său s-a iscat o dispută cu privire la banii care trebuiau plătiți statului pentru privatizarea terenului. Întrucât verișorul a refuzat să plătească pentru privatizare, așa cum s-a convenit, reclamantul a trebuit să ia un împrumut bancar și să-l plătească el însuși. În februarie 2018, reclamantul a obținut un raport de expertiză privind posibila modalitate de divizare a imobilului în două părți egale și o autorizație privind divizarea terenului aferent în două părți egale.

Întrucât reclamantul nu s-a grăbit să transmită dreptul de proprietate asupra proprietății, din cauza disputei referitoare la banii pentru privatizarea terenului, la 5 martie 2018 verișorul reclamantului a depus o plângere penală împotriva reclamantului în care se plângea că reclamantul a obținut de la el 53.000 EUR prin înșelăciune și abuz de încredere sub pretextul vânzării unui imobil din Chișinău. Alte detalii nu au fost precizate.

În aceeași zi, procurorul a dispus pornirea urmăririi penale în privința reclamantului și l-a audiat pe verișorul reclamantului, în calitatea sa de presupusă victimă. În declarațiile sale, victima a susținut că înțelegerea a fost ca el să-l ajute pe reclamant să privatizeze terenul și să primească în schimb jumătate din clădire și din teren gratuit. Cu toate acestea, reclamantul nu și-a respectat promisiunea și l-a obligat să plătească 53.000 EUR, ceea ce și a făcut. Mai mult, în 2013, titlul de proprietate a fost transmis fiului reclamantului, dar mai târziu, în 2017, acesta i-a fost transmis înapoi. De asemenea, el a auzit zvonuri potrivit cărora reclamantul nu intenționa să-i dea jumătate din proprietate conform înțelegerii, ci căuta alți cumpărători interesați. În anul 2018, după ce procesul de privatizare și înregistrare a proprietății s-a încheiat, reclamantul a început să-l evite.

Pe 12 martie 2018, reclamantul a fost reținut, iar, pe 13 martie 2018, Judecătoria Râșcani a dispus arestul său preventiv pentru o perioadă de treizeci de zile. Procedând astfel, instanța a conchis, inter alia, că exista o bănuială rezonabilă că acesta ar fi săvârșit infracțiunea care i-a fost imputată, și anume că a încercat să însușească 53.000 EUR de la verișorul său și s-a referit la probele obținute de procuror, dar fără a preciza care probe și fără a descrie conținutul acestora.

Reclamantul a contestat cu recurs măsura aplicată și a susținut, inter alia, că nu exista nicio bănuială rezonabilă că ar fi săvârșit o infracțiune și a susținut că disputa dintre el și verișorul său era de natură pur civilă. El a mai susținut că nu a avut intenția de a-și înșela verișorul, menţionând diferitele măsuri întreprinse de acesta în vederea divizării imobilului în cauză înainte de a fi iniţiată urmărirea penală.

Pe 21 martie 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului și a concluzionat că exista o bănuială rezonabilă că acesta ar fi săvârșit o infracțiune, fapt confirmat prin probele administrate de către procuror.

Pe 10 aprilie 2018, Judecătoria Râșcani a prelungit arestul preventiv al reclamantului pentru încă treizeci de zile. Procedând astfel, instanța a reținut că exista o bănuială rezonabilă că reclamantul ar fi săvârșit infracțiunea imputată și s-a referit la materialele dosarului. Reclamantul a contestat cu recurs măsura aplicată și a susținut, inter alia, că nu exista nicio bănuială rezonabilă că ar fi săvârșit infracțiunea care i se imputa.

Pe 19 aprilie 2018, Judecătoria Chișinău a respins contestaţia reclamantului.

Pe 10 mai 2018, Judecătoria Râșcani a dispus prelungirea arestului preventiv al reclamantului cu treizeci de zile, în baza acelorași motive ca și în încheierile sale anterioare. Pe 24 mai 2018, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului.

La data de 7 iunie 2018, Judecătoria Râșcani a examinat demersul procurorului de prelungire a arestului preventiv al reclamantului și a dispus arestul la domiciliu pentru o perioadă de treizeci de zile.

Pe 19 iunie 2018, Curtea de Apel Chișinău a admis recursul reclamantului și a dispus eliberarea acestuia.

Pe 22 iunie 2020, Judecătoria Râșcani l-a achitat pe reclamant după ce a constatat că faptele care i-au fost imputate nu întruneau elementele infracțiunii. Procedurile sunt pe rol până în prezent.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție:

Principiile generale privind arestul la domiciliu și necesitatea de a exista o bănuială rezonabilă că cineva a săvârșit o infracțiune pentru a-l putea priva de libertate au fost rezumate în cauza Buzadji v. Republica Moldova [MC] (nr. 23755/07, § 104, 5 iulie 2016) și în cauza Selahattin Demirtaş v. Turcia (nr. 2) [MC] (nr. 14305/17, § 314, 22 decembrie 2020).

Guvernul a susținut că a existat o bănuială rezonabilă că reclamantul a săvârșit infracțiunea care i-a fost imputată și a făcut referire la materialele dosarului național.

Curtea a notat că instanțele naționale nu au motivat în hotărârile lor pe ce s-a bazat, în opinia lor, bănuiala rezonabilă că reclamantul a încercat să-l înșele pe verișorul său. Acestea au conchis pur și simplu că existența unei bănuieli rezonabile a fost confirmată de materialele dosarului. După ce a examinat aceste materiale, Curtea a notat că ele conțineau pur și simplu declarațiile neprobate ale verișorului reclamantului. În special, acesta a susținut că, potrivit înțelegerii dintre cei doi, reclamantul avea obligația de a transmite în proprietatea sa jumătate din clădire și din teren cu titlu gratuit, și că nu a existat nicio contraprestație pentru plata sumei de 53.000 EUR transmisă reclamantului. Totuşi, această declarație pare să contrazică conținutul contractului încheiat cu reclamantul și recipisele întocmite ca urmare a plății în care reclamantul a recunoscut că a primit acea sumă în schimbul a 1/2 din imobil.

Verișorul reclamantului a mai declarat că, după încheierea procesului privatizării terenului, reclamantul nu a întreprins acțiuni în vederea îndeplinirii obligației sale din contract, și anume de a transmite în proprietatea sa jumătate din proprietate. În acest sens, s-a reținut că nu reiese că procurorul și instanțele de judecată au acordat atenție faptului că nu a fost stipulat în contract sau în recipise un termen limită pentru ca reclamantul să-și îndeplinească obligația sa, nici nu există vreo dovadă care să ateste că au existat acţiuni de natură civilă iniţiate de verișorul reclamantului în vederea accelerării procesului. Mai mult, această pretenție pare a fi în contradicție cu acțiunile reclamantului, și anume cu faptul că chiar în luna premergătoare începerii urmăririi penale, acesta a întreprins acțiuni în vederea divizării imobilului și a terenului aferent în două părți egale, așa cum era prevăzut în contract. Cu toate acestea, procurorul și instanțele par să fi omis acest fapt foarte important. Cel mai important, nu reiese din materialele cauzei că procurorul și instanțele au atras atenția la faptul dacă verișorul reclamantului și-a îndeplinit partea sa din obligații, și anume acoperirea costului privatizării, pe care aparent a refuzat să o facă, înainte de a invoca o neîndeplinire a obligațiilor din partea reclamantului.

În asemenea circumstanțe, Curtea a considerat că materialele prezentate de organul de urmărire penală și pe care instanțele naționale s-au bazat pentru a-l priva pe reclamant de libertate timp de peste trei luni nu au fost suficiente pentru a convinge un observator obiectiv că reclamantul ar fi putut săvârși infracțiunea care i se imputa (a se vedea, O.P. v. Republica Moldova, nr. 33418/17, § 39, 26 octombrie 2021). Prin urmare, Curtea a concluzionat că arestul reclamantului între 12 martie și 19 iunie 2018 nu s-a bazat pe o bănuială rezonabilă că ar fi săvârșit o infracțiune și, prin urmare, că a existat o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 7500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Salinschi v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă