V.P. v. Republica Moldova – nr. 27402/16

Hotărârea din 6.9.2022 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri penale

Articolul 6-1

Proces echitabil

Articolul 6-3-d

Audierea martorilor

Refuzul de a audia doi martori importanți pentru partea apărării – încălcare

Pe 27 aprilie 2016, reclamantul, domnul V.P., a invocat în fața Curții încălcarea articolelor 6 § 1 și 6 § 3 (d) din Convenție, dat fiind faptul că a fost condamnat de către instanțele naționale fără acordarea posibilității de a cita doi martori importanți pentru partea apărării.

În fapt:

Reclamantul a fost învinuit de trafic de copii și anume că în 2011 l-a contactat pe A.G. și i-a cerut să organizeze o întâlnire între el și doi băieți minori, N.C. și D.G., (victimele), în vârstă de cincisprezece și șaisprezece ani, pentru a întreține relații sexuale cu aceștia, contra plată. Potrivit acuzării, A.G. obișnuia să acționeze ca un proxenet pentru victime și să le facă legătura cu mai mulți clienți. Reclamantul nu și-a recunoscut vina și a explicat că A.G. era proprietarul casei, o parte din care reclamantul a închiriat-o timp de câteva luni. În acea perioadă, reclamantul a văzut victimele de mai multe ori în compania lui A.G. De asemenea, acesta a susținut că la un moment dat a fost audiat de poliție în cadrul procedurilor de urmărire penală în privința lui A.G. și întrucât a refuzat să facă declarații împotriva celui din urmă, polițiștii l-au amenințat că va ajunge ca A.G.. El a considerat că era victima unei provocări organizate de către poliție.

În cadrul primei audieri, care a avut loc în septembrie 2011, N.C. a menționat numele mai multor clienți cu care el și prietenul său D.G. au avut întâlniri organizate de către A.G. El nu a menționat numele reclamantului ca fiind unul dintre aceștia. Cu toate acestea, două luni mai târziu, în noiembrie 2011, acesta și-a schimbat declarațiile și a susținut că reclamantul a venit o dată la casa lui A.G. însoțit de un prieten de-al său și a întreținut relații sexuale cu el și cu D.G., ulterior plătindu-le o sumă de bani. El a mai precizat că reclamantul a fost informat cu privire la vârsta sa și a lui D.G și că nu cunoștea numele prietenului reclamantului. Doi ani mai târziu, în timpul ultimei sale audieri, N.C. a reiterat aceleași declarații, dar de data aceasta și-a amintit numele prietenului reclamantului.

O altă probă importantă a părții acuzării a fost procesul-verbal de recunoaștere a reclamantului de către N.C. și D.G. printr-o fotografie, ca fiind persoana cu care au întreținut relații sexuale contra plată.

În cadrul procedurilor, reclamantul a solicitat efectuarea unei expertize psihologice și psihiatrice a lui N.C., pentru a fi stabilită veridicitatea declarațiilor sale. De asemenea, acesta a cerut ca N.C. să fie supus unei examinări la aparatul cu detector de minciuni. Reclamantul a mai solicitat audierea lui A.G.. Cel din urmă, care era învinuit într-un alt proces separat, pentru o infracțiune similară, a solicitat și el să fie audiat în cadrul procesului pornit în privința reclamantului. Totuși, toate cererile sus-menționate au fost respinse.

Pe 22 decembrie 2014, Judecătoria Centru l-a recunoscut vinovat pe reclamant și l-a condamnat la șaisprezece ani de închisoare. Procedând astfel, instanța nu a audiat nici una dintre victime, ci doar s-a bazat pe declarațiile date de N.C. la faza de urmărire penală. La fel, instanța nu l-a audiat nici pe A.G., în pofida cererii reclamantului în acest sens.

Reclamantul a declarat apel și a susținut, inter alia, că prima instanță și-a întemeiat hotărârea pe una dintre declarațiile victimelor, însă fără audierea acestora şi fără a i se oferi posibilitatea de a-i adresa întrebări. El a mai susținut că prima instanță a refuzat să-l audieze pe A.G., care era martorul principal în dosar.

Pe 1 iunie 2015, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul declarat de către reclamant și a menținut sentinţa primei instanțe. Înainte de a ajunge la această soluție, Curtea de Apel l-a audiat pe N.C., care a confirmat declarațiile date în cadrul urmăririi penale și a dispus o confruntare între acesta și reclamant. Deși a fost citat, D.G. nu s-a prezentat în ședință, aşa că instanța a decis să examineze cauza în lipsa acestuia. Instanța a respins obiecția reclamantului cu privire la neaudierea de către prima instanță a lui A.G. și a susținut că acesta nu putea fi audiat pentru că s-ar fi auto-incriminat.

Reclamantul a declarat recurs, susținând că Curtea de Apel nu s-a pronunțat asupra tuturor chestiunilor invocate de către acesta în cererea de apel. De asemenea, el a insistat ca A.G. să fie audiat și a informat Curtea Supremă de Justiție că A.G. a fost deja condamnat printr-o sentinţă devenită definitivă și a scris o scrisoare în care și-a exprimat dorința de a fi audiat în instanță în cadrul procesului pornit în privința reclamantului.

Pe 19 noiembrie 2015, Curtea Supremă de Justiție a declarat inadmisibil recursul reclamantului și a menținut hotărârile instanțelor inferioare.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolelor 6 § 1 și 6 § 3 (d) din Convenție:

Principiile generale privind dreptul de a cita martorii apărării au fost rezumate în cauza Murtazaliyeva v. Rusia [MC] (nr. 36658/05, §§ 158-68, 18 decembrie 2018).

Guvernul a susținut că neaudierea lui D.G. în cadrul procedurilor judiciare s-a datorat neprezentării acestuia, deşi fusese citat. Autoritățile au luat toate măsurile necesare pentru a-l căuta, dar se pare că acesta se mutase în regiunea transnistreană a Moldovei și nu a putut fi localizat. În ceea ce îl privește pe A.G., Guvernul a susținut că acesta nu putea fi citat în calitate de martor, deoarece existau dovezi că acesta ar fi săvârșit o infracțiune.

Curtea a reținut că reclamantul a fost învinuit și recunoscut vinovat pentru întreținerea relațiilor sexuale cu D.G., contra plată, în casa lui A.G., ultimul acționând ca intermediar între ei. În aceste circumstanțe, orice declarații care D.G. și A.G. le-ar fi dat, ar fi fost decisive la stabilirea faptelor și puteau avea impact asupra calificării juridice a cauzei. Prin urmare, cererea de audiere a acestor doi martori a fost suficient de motivată și relevantă pentru obiectul învinuirii (a se vedea Murtazaliyeva, citată mai sus, §§ 160-61).

Curtea a reținut în continuare că hotărârile instanțelor naționale nu conțin nicio analiză a relevanței eventualelor declarații ale lui D.G. și A.G. De altfel, după ce a examinat materialele prezentate de părți, Curtea nu a fost convinsă că se poate afirma că s-au depus toate eforturile rezonabile pentru a asigura prezența lui D.G. în cadrul procesului în privința reclamantului, fie și numai în fața Curții de Apel. În mod similar, explicația dată de instanțele naționale și de Guvern cu privire la refuzul de a-l audia pe A.G. nu este convingătoare, mai ales că cel din urmă și-a exprimat dorința de a fi audiat în cadrul procedurii. Astfel, Curtea a concluzionat că instanțele naționale nu au luat în considerare relevanța declarațiilor lui D.G. și A.G. și nu au motivat suficient hotărârile lor de a renunța la acestea în proces (a se vedea Murtazaliyeva, citată mai sus, §§ 162-66).

În cele din urmă, Curtea a considerat că audierea celor doi martori în cadrul procedurii era esențială nu numai din cauza pertinenței și a caracterului decisiv al declarațiilor pe care le-ar fi putut da aceștia, ci și pentru că principala probă pe care instanțele s-au bazat pentru a-l recunoaște vinovat pe reclamant, adică declarațiile lui N.C., aveau un caracter inconsecvent. În special, dacă în septembrie 2011 acesta nu a menționat că a întreținut relații sexuale cu reclamantul, atunci două luni mai târziu a declarat contrariul și doi ani mai târziu părea să-și amintească lucruri pe care nu le știa în 2011. Prin urmare, Curtea a considerat că eșecul instanțelor naționale de a-i audia pe D.G. și A.G. a subminat echitatea generală a procedurilor (a se vedea Murtazaliyeva, citată mai sus, §§ 167-68).

Având în vedere cele enunțate supra, Curtea a constatat că prin refuzul de a-i audia pe D.G. și A.G. și prin admiterea tuturor argumentelor și probelor părții acuzării, instanțele au creat un avantaj inechitabil în favoarea părții acuzării și, în consecință, l-au lipsit pe reclamant de orice posibilitate practică de a contesta efectiv învinuirea înaintată în privința sa.

În consecință, Curtea a conchis că a existat o încălcare a articolelor 6 § 1 și 6 § 3 (d) din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolelor 6 § 1 și 6 § 3 (d) din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 900 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea V.P. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă