Canuda v. Republica Moldova – nr. 4670/16

Hotărârea din 17.5.2022 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Tratament degradant

Tratament inuman

Interzicerea torturii

Anchetă efectivă

 

Articolul 5

Dreptul la libertate și la siguranță

Articolul 5-3

Caracterul rezonabil al arestului preventiv

 

Relele tratamente aplicate de către poliție în timpul reținerii, precum şi lipsa unei anchete efective cu privire la plângerile de maltratare; neacordarea asistenței medicale necesare în perioada aflării în detenție, dar și arestul preventiv insuficient motivat – încălcare

 

Pe 11 ianuarie 2016, reclamantul, domnul Valeriu Canuda, a invocat în fața Curții încălcarea articolelor 3 și 5 § 3 din Convenție, dat fiind faptul că a fost supus la rele tratamente aplicate de către poliție în timpul reținerii sale, care ar fi dus la incapacitatea sa de a merge, precum și acordarea asistenței medicale insuficiente în perioada aflării sale în detenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns, că arestul preventiv aplicat în privința sa, timp de peste trei ani, nu s-a bazat pe motive suficiente și relevante.

 

În fapt:

Reclamantul a fost reținut pe 22 iulie 2012, pe o stradă din Chișinău. În timpul reținerii sau la scurt timp după aceasta, polițiștii au aplicat forța în privința sa. A doua zi, un raport medical a constatat mai multe echimoze pe piept și pe partea inferioară a spatelui, care confirma faptul că fusese lovit în spate. După aplicarea violenței din partea ofițerilor de poliție, reclamantul și-a pierdut capacitatea de a merge sau de a sta așezat și a participat la ședințele de judecată întins pe o targă.

Plângerea reclamantului privind relele tratamente aplicate de ofițerii de poliție a fost respinsă ca neîntemeiată pe 26 octombrie 2012. Procurorul a concluzionat că aplicarea forței în timpul reținerii a fost legală. În 2016, a fost admisă contestația reclamantului și a fost reluată urmărirea penală, dar la scurt timp cauza a fost clasată din nou de către procuror, pe aceleași temeiuri ca și anterior. În 2017, reclamantul a solicitat retragerea contestației depuse de el împotriva ordonanței de clasare repetate a cauzei, dar la 25 februarie 2020, examinarea contestației sale a fost reluată după ce instanța a concluzionat că reclamantul fusese obligat să-și retragă plângerea.

Reclamantul a fost deținut în arest preventiv până la 1 octombrie 2015, când a fost condamnat la închisoare pe viață de către prima instanță. În prezent acesta își execută pedeapsa în Penitenciarul nr. 17.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

Principiile generale privind aplicarea relelor tratamente din partea agenților statului și eficiența anchetei cu privire la astfel de acuzații au fost rezumate în cauza Gasanov v. Republica Moldova (nr. 39441/09, § 41, 18 decembrie 2012) și Ciorap v. Republica Moldova (nr. 5) (nr. 7232/07, §§ 58-60, 15 martie 2016).

Este incontestabil că a fost aplicată forța împotriva reclamantului pe 22 iulie 2012, inclusiv lovituri în spate, care au avut drept rezultat multiple echimoze la nivelul pieptului și al spatelui, așa cum a fost confirmat de un raport medical a doua zi. Deși reclamantul avea afecțiuni preexistente ale coloanei vertebrale (hernie de disc cervicală și lombară), este incontestabil faptul că înainte de reținerea sa putea să meargă, dar imediat după a avut dificultăți de mers, iar până în octombrie 2012 nu a putut să meargă deloc.

Părțile au contestat în privința locului în care s-a aplicat forța: reclamantul a susținut că a fost maltratat după reținere, în sediul centrului de detenție temporară al Departamentului de Servicii Operative al Ministerului de Interne; Guvernul nu a fost de acord și a susținut că forța a fost aplicată strict în timpul reținerii reclamantului în stradă.

Chiar și presupunând că a fost aplicată forța în privința reclamantului în timpul reținerii sale, Guvernul nu a prezentat niciun document cu privire la acest fapt. Deși Guvernul s-a referit în observațiile sale la evoluția anchetei cu privire la acuzațiile reclamantului, acesta a prezentat doar înregistrarea audio a audierii reclamantului din 21 octombrie 2016 și hotărârea judecătorească din 21 februarie 2017 de încetare a examinării plângerii. Nu există nimic în dosar care să demonstreze că autoritățile au examinat circumstanțele specifice în care a fost aplicată forța în privința reclamantului și dacă o astfel de forță era necesară în acele circumstanțe. Prin urmare, Guvernul nu a dovedit că aplicarea forței a fost indispensabilă și că aceasta nu a fost excesivă (a se vedea Ivan Vasilev v. Bulgaria, nr. 48130/99, § 63, 12 aprilie 2007, și Boris Kostadinov v. Bulgaria, nr. 61701/11, § 53, 21 ianuarie 2016).

În plus, slăbiciunea la nivelul membrelor reclamantului, care l-a împiedicat să meargă sau să stea așezat, a apărut după 22 iulie 2012, când reclamantul se afla în custodia statului. Concluziile medicale furnizate de Guvern nu excludeau posibilitatea ca aceasta să fi rezultat din cauza traumatismelor suferite de reclamant în timpul reținerii sale.

Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea a concluzionat nu a fost demonstrat în mod convingător că recurgerea la forța fizică de către poliție a fost strict necesară și a fost aplicată datorită conduitei reclamantului. O astfel de aplicare a forței a diminuat demnitatea umană a reclamantului și a echivalat cu un tratament degradant (a se vedea Bouyid v. Belgia [MC], nr. 23380/09, §§ 88 și 100, 28 septembrie 2015). În consecință, a existat o încălcare a articolului 3 din Convenție sub aspect material.

În ceea ce privește eficiența anchetei cu privire la acuzațiile reclamantului de rele tratamente, Guvernul a susținut că o anchetă minuțioasă, inclusiv audierea a patru ofițeri de poliție, a avut loc în timpul urmăririi penale, care s-a încheiat pe 26 octombrie 2012, din motivul că plângerea reclamantului era neîntemeiată. Această procedură a fost redeschisă în 2016, când un procuror ierarhic superior a admis contestația reclamantului. Reclamantul a fost audiat și cauza a fost clasată din nou, pe 26 octombrie 2016, din aceleași motive ca și anterior. Pe 21 februarie 2017, procedurile judiciare de examinare a contestației reclamantului au fost încetate la cererea reclamantului.

Ulterior, reclamantul a prezentat o decizie a instanței de recurs din 25 februarie 2020, prin care a fost casată hotărârea din 21 februarie 2017, pe motiv că reclamantul a fost forțat să solicite încetarea procedurii și nu a acționat în mod liber. Curtea nu a fost informată cu privire la rezultatul acestor proceduri.

Guvernul nu a prezentat actele din cadrul urmăririi penale la care s-a referit în descrierea faptelor. Însă din argumentele Guvernului nu reiese că vreo urmărire penală a fost de fapt pornită pentru a permite colectarea de probe (a se vedea Gasanov, citată mai sus, § 53, și Ciorap, citată mai sus, § 62). Mai mult, este incontestabil faptul că un procuror ierarhic superior a dispus reluarea urmăririi penale în 2016, întrucât ancheta din 2012 fusese inefectivă. De asemenea, nu există informații despre faptul dacă versiunea reclamantului – că relele tratamente au avut loc în incinta centrului de detenție temporară a Ministerului de Interne – a fost investigată. În orice caz, autoritățile nu au investigat în detaliu toate aspectele relevante, inclusiv dacă aplicarea forței în privința reclamantului în timpul arestării sale a fost strict necesară și proporțională.

În lumina considerentelor de mai sus, Curtea a concluzionat că a existat și o încălcare a aspectului procedural al articolului 3 din Convenție.

Având în vedere constatările de mai sus cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să se pronunțe separat asupra plângerii reclamantului privind neacordarea asistenței medicale necesare în timpul detenției sale în penitenciar.

 

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 3 din Convenție:

Arestul preventiv în privința reclamantului a fost dispus și ulterior prelungit de la 22 iulie 2012 până la 1 octombrie 2015. Procurorul și instanțele au susținut că reclamantul, care a săvârșit în trecut infracțiuni penale, se putea eschiva și prejudicia mersul urmăririi penale. În plângerile sale, reclamantul a susținut că, fiind țintuit la pat, el nu putea să se eschiveze sau să prejudicieze desfășurarea anchetei, dar instanțele nu au fost convinse că, dacă va fi eliberat, el își va „îndeplini obligațiile procedurale”. Situația a rămas neschimbată după ce cazul a fost trimis în judecată în septembrie 2012.

Curtea a fost de acord că acuzațiile înaintate reclamantului erau deosebit de grave. Cu toate acestea, instanțele naționale nu au examinat în mod suficient argumentele reclamantului în vederea eliberării sale. În special, instanțele naționale nu au luat în considerare suficient argumentul reclamantului, potrivit căruia era puțin probabil să se eschiveze, deoarece nu putea să stea așezat sau să se miște fără ajutor, considerând, aparent, acest argument ca fiind irelevant pentru legalitatea detenției sale. Este deosebit de surprinzător faptul că motivele prezentate au rămas neschimbate încă trei ani după ce cauza a fost trimisă în judecată. În plus, nu se poate spune că instanțele naționale au acționat în mod consecvent atunci când au acceptat o măsură mai blândă a arestului la domiciliu, cu privire la un co-inculpat din aceeași cauză și cu aceleași acuzații, dar care nu era imobilizat la pat. Atunci când este examinată o problemă atât de importantă precum dreptul la libertate, este de competența autorităților naționale să demonstreze în mod convingător că detenția este necesară (Buzadji v. Republica Moldova [MC], nr. 23755/07, § 122, 5 iulie 2016), ceea ce nu a avut loc în situația reclamantului.

Din aceste considerente, Curtea a concluzionat că nu au existat motive relevante și suficiente pentru a dispune și a prelungi arestul preventiv al reclamantului. În consecință, a existat o încălcare a articolului 5 § 3 din Convenție.

 

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 3 și 5 § 3 din Convenție.

 

Având în vedere că reclamantul, în termenul oferit, nu a formulat nicio pretenție cu privire la satisfacția echitabilă, Curtea nu i-a acordat nicio despăgubire în acest sens.

 

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Canuda v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă