Glușcenco v. Republica Moldova – nr. 8830/09

Hotărârea din 15.3.2022 [Secţia a II-a]

 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Procedura de executare

Articolul 6 § 1

Accesul la un tribunal

 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia liniştită a bunurilor

Neexecutarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțate în favoarea reclamantului – încălcare

Pe 30 ianuarie 2009, reclamantul, dl Ghenadie Glușcenco, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr.1 la Convenție, dată fiind neexecutarea într-un termen rezonabil a hotărârii pronunțate în favoarea sa, prin care autoritatea publică locală a fost obligată să-i atribuie în proprietate un teren cu suprafaţa de 0,5754 ha, aferent casei sale. De asemenea, reclamantul a susţinut că anularea hotărârilor definitive pronunţate în favoarea sa a fost abuzivă şi contrară principiului securităţii raporturilor juridice.

În fapt:

Reclamantul a depus cerere de chemare în judecată împotriva Consiliului local Pîrîta cu privire la atribuirea în proprietate privată a terenului aferent casei de locuit. Printr-o decizie definitivă din 1 iulie 2008, Curtea de Apel Chișinău a admis acțiunea și a obligat Consiliul local să-i atribuie reclamantului în proprietate terenul aflat în litigiu.

Pe 4 martie 2009, Curtea Supremă de Justiție a admis cererea de revizuire declarată de Consiliul local Pîrîta și a redeschis procedura judiciară. Printr-o decizie definitivă din 11 iunie 2009, Curtea de Apel Chișinău a ajuns la concluzii identice cu cele pronunțate în decizia din 1 iulie 2008.

Pe 17 decembrie 2009, Curtea de Apel Chișinău, la solicitarea unui intervenient accesoriu, a decis redeschiderea pentru a doua oară a procedurii judiciare. Printr-o decizie definitivă din 4 martie 2010, Curtea de Apel Chișinău iarăși a pronunțat o soluţie în favoarea reclamantului, obligând Consiliul local Pîrîta să-i atribuie acestuia terenul în proprietate.

Ulterior, reclamantul a inițiat proceduri judiciare, în baza Legii nr.87, privind repararea prejudiciului material și moral suferit ca urmare a neexecutării deciziilor Curții de Apel Chișinău din 1 iulie 2008 și 4 martie 2010. Pe 9 iulie 2012, Judecătoria Rîșcani mun.Chișinău a admis parțial acțiunea și i-a acordat reclamantului 10.000 MDL cu titlu de prejudiciu moral pentru neexecutarea timp de 28 de luni a deciziei din 4 martie 2010. În ceea ce privește prejudiciul material, pretins a fi cauzat prin imposibilitatea reclamantului de a da în arendă terenul aflat în litigiu, instanța a considerat că acesta reprezenta un presupus venit și l-a respins ca fiind neîntemeiat. Pe 9 octombrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea, acordând suplimentar reclamantului și cheltuieli de judecată, inclusiv pentru procedura în fața Curții.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Curtea a reținut că Legea nr.87 a fost adoptată în urma hotărârii pilot Olaru și alții v. Republica Moldova (nr. 476/07 și alții 3, 28 iulie 2009). Astfel, Curtea a decis că persoanele care deja depuseseră cererile, înainte de adoptarea acestei hotărâri pilot, nu erau obligate să epuizeze noul remediu pe care statul l-a instituit (Olaru, § 61). Or, prezenta cerere a fost depusă exact înaintea pronunțării hotărârii pilot menționate.

Curtea a reținut că reclamantul totuși a folosit remediul național propus de Guvern și că a oferit astfel posibilitatea instanțelor naționale de a se pronunța cu privire la plângerile date.

Principiile generale aplicabile referitor la pierderea calității de victimă în cazurile de neexecutare au fost amintite în hotărârea Cristea v. Republica Moldova (nr. 35098/12, §§ 25 și 27-31, 12 februarie 2019).

Cu privire la cauza dată, Curtea a reținut că instanțele naționale au constatat în fond o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și i-au acordat reclamantului despăgubiri cu titlu de prejudiciu moral.

Totuși, Curtea a subliniat că decizia definitivă pronunțată în favoarea reclamantului nu a fost executată, mai mult de nouă ani după ce instanțele naționale au obligat statul să-i acorde despăgubiri pentru neexecutare acesteia. Această nouă perioadă de neexecutare de nouă ani este semnificativă, deoarece este mai mult decât suficientă pentru a constitui o a doua încălcare a aceleiași proceduri de executare. Având în vedere eșecul continuu al autorităților din RM de a executa decizia inițială, Curtea a considerat că, remediul compensatoriu în baza Legii nr.87 nu a oferit reclamantului o despăgubire adecvată (Cristea, § 35).

Principiile generale privind executarea unei hotărâri judecătorești împotriva statului au fost rezumate în hotărârea Cristea (§§ 41 și 46-47).

Referitor la termenul care urmează a fi luat în calcul în prezenta cauză, Curtea a reținut că termenul de executare a început să curgă de la data adoptării de către Curtea de Apel Chișinău a deciziei definitive din 1 iulie 2008. În același timp, Curtea a acordat atenție afirmației Guvernului cu privire la faptul că, potrivit dreptului național, această decizie a rămas executorie în ciuda celor două proceduri de revizuire declarate în acest caz. Prin urmare, Curtea nu a putut concluziona că termenul de executare a fost întrerupt de cele două acțiuni de redeschidere succesive ale procedurii judiciare la nivel național.

De asemenea, Curtea a apreciat că, având în vedere neexecutarea continuă a deciziei în cauză, ar fi nedrept să se ceară reclamantului să depună o nouă cerere în temeiul Legii nr.87 (Cristea, § 45).

Cu privire la aceste aspecte, Curtea a statuat că poate lua în considerare întreaga perioadă a procedurii de executare începând cu 1 iulie 2008 (ibid.; a se vedea, dimpotrivă, Titan Total Group SRL v. Republica Moldova, nr. 61458/08, §§ 76-79, 6 iulie 2021).

De asemenea, Curtea a constatat că, până în prezent, perioada de neexecutare a deciziei definitive, prin care a fost dispusă atribuirea terenului aflat în litigiu reclamantului, a durat mai mult de treisprezece ani. Curtea a conchis că această perioadă este una considerabilă. Având în vedere jurisprudența sa constantă în materie, Curtea a constatat că a existat, în consecință, o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește reclamantul (Botezatu v. Republica Moldova, nr. 17899/08, § 31, 14 aprilie 2015, Cristea, § 48, și Marian și alții v. Republica Moldova [comitet], nr. 40909/12 și colab., § 18, 15 septembrie 2020).

Cu privire la aplicarea articolului 41 din Convenție

Referitor la prejudiciul material, Curtea a observat că, în cadrul procedurii înaintate de către reclamant în baza Legii nr.87, instanțele naționale au respins această pretenție ca fiind una speculativă. Curtea a reamintit că instanțele naționale sunt în mod vădit mai bine plasate pentru a se pronunța cu privire la existența și mărimea pretinsului prejudiciu material (Cristea, citată mai sus, § 29). Cu privire la prezenta cauză, Curtea a considerat că informațiile de care dispune nu îi permit să se îndepărteze de constatările instanțelor naționale, care, prin urmare, nu par a fi arbitrare sau vădit neîntemeiate (ibid., §§ 33 și 53; a se vedea, a contrario, Botezatu §§ 28 și 35). În consecință, Curtea a respins cererea reclamantului cu privire la acordarea prejudiciului material.

Curtea a reamintit, totuși, poziția sa constantă conform căreia executarea deciziei la nivel național rămâne a fi cea mai potrivită formă de despăgubire în ceea ce privește încălcările Convenției similare cu cele constatate în prezenta cauză (Gerasimov și alții v. Federația Rusă, nr. 29920/05 și alții 10, § 198, 1 iulie 2014, și Cristea § 55). Prin urmare, statul pârât trebuie să ia, sub supravegherea Comitetului de Miniștri, măsurile necesare pentru a pune capăt încălcării constatate de Curte și pentru a radia consecințele acesteia (Ilgar Mammadov v. Azerbaidjan (cerere privind încălcarea dreptului comunitar) [MC], nr 15172/13, §§ 147-155, 29 mai 2019). În consecință, Curtea a considerat că Republica Moldova trebuie să asigure fără întârziere executarea, prin mijloace corespunzătoare, a deciziei pronunțate în favoarea reclamantului (Gerasimov și alții § 198, și Cristea § 55)

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (unanimitate).

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Glușcenco v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă