Natalia Lungu v. Republica Moldova – nr. 68490/14

Hotărârea din 18.1.2022 [Secția a II-a]

Articolul 2

Dreptul la viață

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

Eșecul punerii în executare a unei sentinţe de condamnare la pedeapsa cu închisoare în privința persoanelor responsabile de decesul soțului reclamantei – încălcare

Pe 8 octombrie 2014, reclamanta, doamna Natalia Lungu, a sesizat Curtea Europeană, invocând încălcarea articolului 2 din Convenție, dată fiind nerespectarea de către autoritățile naționale a obligației de a pune în executare sentinţa de condamnare la pedeapsa cu închisoare în privința persoanelor responsabile de decesul soțului ei. De asemenea, reclamanta s-a plâns şi de indulgența, excesivă în opinia sa, a sentinţei primei instanțe care le-ar fi permis infractorilor să fugă. În temeiul articolului 8 din Convenție, reclamanta s-a plâns de cuantumul despăgubirii morale acordate de instanțe, pe care o considera insuficientă.

În fapt:

Pe 2 august 2010, soțul reclamantei a decedat după ce, cu o zi înainte, a avut o altercație violentă cu doi indivizi, A.C. și N.G..

În aceiaşi zi în care decedase victima, autoritățile au pornit urmărirea penală pe faptul vătămării grave a integrităţii corporale soldată cu deces. Ulterior, acestea au efectuat mai multe măsuri de investigație. În special, autoritățile au audiat bănuiţii, reclamanta și aproximativ douăzeci de martori. De asemenea, acestea au dispus efectuarea mai multor rapoarte de expertiză criminalistică, care au constatat vătămări grave în urma cărora a survenit decesul soțului reclamantei, și anume craniu fracturat asociat cu hemoragie intracraniană și fracturi costale bilaterale asociate cu hemotorax bilateral. La aproximativ cinci luni de la data evenimentelor, organul de urmărire penală a trimis cauza în judecată.

Prima instanța a apreciat că nu s-a stabilit faptul că leziunile letale au fost provocate de cei doi inculpați. Cu toate acestea, instanța i-a recunoscut vinovați de săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii publice cu cauzarea de vătămări corporale ușoare și i-a condamnat pe fiecare la o pedeapsă de trei ani de închisoare cu suspendare. La fel, instanța a dispus aplicarea măsurii preventive - liberarea provizorie sub control judiciar, până la devenirea definitivă şi executorie a sentinţei în cauză.

Pe 26 decembrie 2013, Curtea de Apel a casat sentinţa primei instanțe și i-a condamnat pe A.C. și N.G. la opt ani de închisoare fiecare, pentru vătămare corporală gravă soldată cu deces. De asemenea, instanța i-a acordat reclamantei suma de 200.000 lei moldovenești (aproximativ 11.170 EUR la cursul de schimb în vigoare la data evenimentelor) cu titlu de prejudiciu moral, care urma să fie achitată în mod solidar de cei doi condamnați. Această hotărâre era executorie, dar A.C. și N.G. nu au fost încarcerați, întrucât fugiseră înainte de pronunțarea sentinţei.

Printr-o decizie irevocabilă din 9 aprilie 2014, Curtea Supremă de Justiție a menținut decizia Curții de Apel.

Între timp, la data de 28 februarie 2014, poliţia a dispus anunţarea în căutare a condamnaților A.C. și N.G.. După ce s-a stabilit că pe 24 august 2013 A.C. a părăsit țara, pe 26 martie 2014 autoritatea a dispus anunţarea în căutare a acestuia pe teritoriul statelor membre ale Comunității Statelor Independente. Ulterior, A.C. a fost localizat în Federația Rusă și, pe 21 octombrie 2014, autoritățile din Republica Moldova au cerut extrădarea acestuia. Pe 11 noiembrie 2014, Procuratura Generală a Federației Ruse a informat autorităţile că nu se cunoaște locul aflării lui A.C. și că cererea de extrădare va fi examinată după eventuala reţinere a acestuia.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 2 din Convenție

Curtea a notat de la început că cererea trebuia examinată doar sub aspectul procedural al articolului 2 din Convenție (a se vedea, de exemplu, Nicolae Virgiliu Tănase v. România [MC], nr. 41720/13, § 153, 25 iunie 2019, și Soares Campos v. Portugalia, nr. 30878/16, § 122, 14 ianuarie 2020).

Principiile generale referitoare la cerința procedurală a articolului 2 din Convenție au fost rezumate în hotărârea Nicolae Virgiliu Tănase (citată mai sus, §§ 157-58, 161 și 164-71). În plus, executarea fără o întârziere nejustificată a pedepsei aplicate în contextul dreptului la viață trebuie privită ca parte integrantă a obligației procesuale care revine statului în temeiul acestei prevederi (Kitanovska Stanojkovic și alții v. Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, nr. 2319/14, § 32, 13 octombrie 2016, și Makuchyan și Minasyan v. Azerbaidjan și Ungaria, nr. 17247/13, § 50, 26 mai 2020). În cele din urmă, articolul 2 din Convenție poate impune statelor obligația de a coopera între ele, implicând în același timp și obligația de a solicita și de a acorda asistență (Güzelyurtlu și alții v. Cipru și Turcia [MC], nr. 36925/07, § 233, 29 ianuarie 2019).

În speță, caracterul adecvat al măsurilor de investigații nu poate constitui o problemă. De altfel, autoritățile și-au atins scopul principal urmărit de anchetă, și anume, a stabilit cauza decesului victimei, a identificat persoanele responsabile și le-a stabilit pedepse cu închisoarea care nu par a fi nerezonabil de blânde (a se compara cu Dub v. Republica Moldova (dec.), nr. 39374/09, §§ 30-31, 5 iunie 2018). Faptul că prima instanța a recunoscut vinovăția celor doi învinuiți în săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală ușoară și le-a aplicat pedeapsa cu închisoare cu suspendare, nu a avut un impact negativ asupra calității rezultatului procesului penal, în special asupra capacității instanțelor superioare de a soluționa cauza (a se compara cu Sarbyanova-Pashaliyska și Pashaliyska v. Bulgaria, nr. 3524/14, §§ 42-43, 12 ianuarie 2017, și Dub (dec.), citată mai sus, § 32).

Pe de altă parte, măsurile întreprinse de autoritățile din Republica Moldova pentru găsirea celor doi infractori, care s-au eschivat, nu par a fi suficiente.

În ceea ce îl privește pe A.C., este adevărat că acesta a părăsit teritoriul Republicii Moldova înainte de pronunţarea sentinţei de condamnare a Curții de Apel. Cu toate acestea, Guvernul nu a explicat de ce, după recepţionarea scrisorii autorităților din Federația Rusă din noiembrie 2014, nu s-au întreprins măsuri pentru a-l găsi. În special, putea fi transmisă o notificare de anunțare în căutare internațională. Totuși, din actele dosarului nu se poate explica de ce acest demers nu a fost înaintat de către autoritățile din Republica Moldova (a se compara cu E.G. v. Republica Moldova, nr. 37882/13, § 48, 13 aprilie 2021, în temeiul articolelor 3 și 8 din Convenție).

În ceea ce îl privește pe N.G., din probele prezentate Curții reiese că, în afară de notificarea de dare în căutare a acestuia pe teritoriul Republicii Moldova, emisă de către organul de poliţie în februarie 2014, nu s-a făcut nimic pentru găsirea acestuia. Într-adevăr, spre deosebire de situația lui A.C., Guvernul nu a precizat ce măsuri concrete au fost întreprinse de autorități pentru căutarea lui N.G. pe teritoriul Republicii Moldova. De asemenea, Guvernul nu a explicat de ce nu au fost emise notificări de anunțare în căutare internațională sau pe teritoriul Comunității Statelor Independente în privința acestuia.

Curtea a constatat că aceste omisiuni ale autorităților din Republica Moldova, de a pune în executare pedepsa închisorii lui A.C. și N.G., nu erau conforme cu obligațiile pozitive care le revin statului pârât în ​​temeiul articolului 2 din Convenție (a se compara cu Jestcov v. Republica Moldova și Rusia [comitet], nr. 33567/15, § 32, 28 septembrie 2021, și a se vedea, a contrario, Akelienė v. Lituania, nr. 54917/13, §§ 91-93, 16 octombrie 2018).

În consecință, a existat o încălcare a aspectului procedural al acestei prevederi.

Având în vedere această concluzie, Curtea a considerat că nu este necesar să se pronunțe asupra pretenției reclamantei referitor la cuantumul despăgubirii morale, pe care aceasta îl consideră insuficient.

Concluzie (unanimitate): încălcarea art. 2 din Convenţie, sub aspect procedural.

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 12000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Natalia Lungu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă