Durleșteanu v. Republica Moldova  nr. 25953/12

Hotărârea din 14.12.2021 [Secția a II-a]

 

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieții private și de familie

Articolul 8-1

Dreptul la respectarea domiciliului

Autorizarea efectuării percheziției la domiciliul și oficiul avocatului fără a oferi motive „relevante și suficiente” privind necesitatea măsurii dispuse – încălcare

Pe 9 aprilie 2012, reclamanții, domnul Victor Durleșteanu și doamna Ala Durleșteanu, au invocat în fața Curții încălcarea articolului 8 din Convenție, date fiind perchezițiile efectuate la domiciliul și la biroul lor. Reclamanții au menționat că instanța națională nu a motivat necesitatea efectuării perchezițiilor și nu a oferit suficiente garanții pentru a proteja confidențialitatea dosarelor clienților săi. De asemenea, reclamanții s-au plâns că modul în care au fost efectuate perchezițiile a fost unul umilitor și traumatizant.

În fapt:

Cauza se referă la perchezițiile efectuate pe 19 octombrie 2011 la domiciliul reclamanților și la biroul acestora, unde ambii desfășurau activitatea de avocat. În urma efectuării perchezițiilor, nu au fost depistate sau ridicate careva documente.

Pe 11 octombrie 2011, un judecător de instrucție a dat acordul pentru efectuarea perchezițiilor, în cadrul unui dosar penal privind sustragerea unor documente din sediul unei societăți comerciale reprezentate de primul reclamant. Încheierile cu privire la autorizarea percheziției nu au fost contestate cu recurs. Reclamanții nu aveau niciun statut procesual în acea cauză penală. Pe 21 iunie 2012, urmărirea penală a fost suspendată.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 8 din Convenție:

Principiile generale privind efectuarea perchezițiilor la domiciliul și la sediul unui avocat au fost rezumate în cauzele Mancevschi v. Republica Moldova (nr. 33066/04, §§ 39-49, 7 octombrie 2008,) și Aleksanyan v. Rusia (nr. 46468/06, § 214, 22 decembrie 2008 cu referințe suplimentare).

Este incontestabil faptul că a existat o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții private și a domiciliului acestora. Chiar și presupunând că ingerința în cauză a fost conformă cu legea, că acea lege era în concordanță cu cerințele enumerate la articolul 8 (a se vedea Mancevschi v. Republica Moldova, citată mai sus, § 42) și că ingerința a urmărit scopul legitim de apărare a ordinii şi   prevenire faptelor penale, Curtea nu a fost convinsă că măsurile au fost necesare într-o societate democratică.

Încheierile privind autorizarea percheziției, emise de judecătorul de instrucție, au reprodus aproape în întregime demersurile de autorizare a percheziției înaintate de procuror și nu conțineau nicio informație cu privire la motivele pentru care s-a considerat că percheziția locuinței și a biroului reclamanților ar permite obținerea unor probe. Mai mult, în timpul percheziției, primul reclamant a informat organele de urmărire penală că unul dintre documentele dispărute era disponibil public pe internet. Încheierile cu privire la autorizarea percheziției nu s-au referit și la cea de-a doua reclamantă, deși, de asemenea, era vizat domiciliul și biroul ei, la fel, acestea nu menționau faptul că primul reclamant era avocat. Prin urmare, percheziția în biroul reclamanților a fost efectuată fără niciun fel de garanții care să protejeze confidențialitatea dosarelor clienților acestora.

În astfel de circumstanțe, Curtea a constatat că autoritățile naționale nu și-au îndeplinit obligația pozitivă de a oferi motive „relevante și suficiente” pentru autorizarea mandatelor de percheziție și că, prin urmare, ingerința contestată nu a fost necesară într-o societate democratică. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Concluzie (unanimitate): încălcarea art. 8 din Convenţie.

Curtea le-a acordat reclamanților suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Durleșteanu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă