E.B. v. Republica Moldova – nr. 41542/13

Hotărârea din 14.12.2021 [Secţia a II-a]

Articolul 8

Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Divulgarea de către reprezentantul statului a informațiilor sensibile cu caracter medical – încălcare.

Pe 14 mai 2013, reclamanta, dna E.B. a invocat în fața Curții încălcarea articolului 8 din Convenție, dat fiind divulgarea în mod public a informațiilor sensibile cu caracter medical în privinţa sa.

În fapt:

Pe 8 iunie 2010, grupa mobilă a Direcției Asistență Socială și Protecția Familiei a Primăriei mun. Bălți (numită în continuare „Direcția”), formată din L.D. și R.C., s-au prezentat la domiciliul reclamantei. Aceștia au fost informați de către fratele reclamantei despre starea de sănătate gravă a unuia dintre copiii acesteia, A.B. În acest context, grupa mobilă a decis transportarea de urgență a copilului la spital unde urma să i se acorde asistența medicală necesară. Reclamanta s-a opus ferm acestei decizii, situația degenerând într-o ceartă între ea și L.D, la care au fost martori vecina A., fratele reclamantei și concubinul acesteia, L.C..

În timpul disputei, care a avut loc afară, L.D. a numit-o pe reclamantă „спидная” („infectată cu HIV”). Reclamanta și copiii săi erau într-adevăr infectați cu HIV.

Pe 8 noiembrie, reclamanta a depus cerere de chemare în judecată împotriva Direcției, solicitând recunoașterea faptului că divulgarea informațiilor medicale despre ea a fost ilegală, totodată a solicitat repararea prejudiciului moral suferit.

A., o vecină, care a asistat la cearta din afara casei, a mărturisit în instanță că în timpul evenimentelor s-a apropiat de L.D. și a întrebat despre băiat. Potrivit acesteia, L.D. i-a spus, printre altele, că A.B. era bolnav de HIV de la naștere. Vecina a adăugat că a auzise zvonuri înainte, dar că nu cunoștea despre un diagnostic oficial.

Pe 20 octombrie 2011, Judecătoria Bălți a respins cererea reclamantei ca fiind neîntemeiată. Instanța a constatat că, anterior vizitei la domiciliul reclamantei, L.D. nu a avut acces la dosarul medical al reclamantei și nu cunoștea despre boala de care suferea aceasta. De asemenea, a constatat că martorii (fratele reclamantei și concubinul acesteia, precum și vecina A.) au aflat de la reclamantă despre boala acesteia, înainte de incident. Instanța a mai constatat că, pe 10 iunie 2011, Direcția a solicitat Spitalului să ofere tratamentul necesar copilului reclamantei, A.B., însă fără implicarea părinților, deoarece aceştia nu aveau posibilități financiare. Copilul „a fost internat de urgență în spital cu diagnosticul HIV”.

Pe 12 iunie 2012, Curtea de Apel Bălți, și respectiv pe 14 noiembrie 2012, Curtea Supremă de Justiție au menținut hotărârea Judecătoriei Bălți din 20 octombrie 2011.

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 8 din Convenție:

Curtea a reiterat că stocarea sistematică și utilizarea informației referitoare la viața privată a unei persoane de către autoritățile publice necesită implicații importante pentru interesele protejate de articolul 8 din Convenție și, prin urmare, constituie o ingerință în drepturile relevante (Rotaru v. România [MC], nr.28341/95, pct. 46, CEDO 2000‑V și S. și Marper v. Regatul Unit [MC], nr.30562/04 și 30566/04, pct. 67, CEDO 2008). Aceasta este și mai adevărat atunci când procesarea afectează categorii de informații foarte intime și sensibile, în special informații cu privire la sănătatea fizică sau psihică a unei persoane care poate fi identificată (Z. v. Finlanda, 25 februarie 1997, § 95, 1997‑I, YY v. Rusia, nr. 40378/06, § 38, 23 februarie 2016, Surikov v. Ucraina, nr. 42788/06, § 70, 26 ianuarie 2017 și P.T. v. Republica Moldova, nr.1122/12, § 26, 26 mai 2020).

În afară de a fi prevăzută de lege, ingerința în dreptul la protecția datelor cu caracter personal trebuie să urmărească un scop legitim și să fie „necesară într-o societate democratică”. Pentru a stabili dacă măsurile contestate erau „necesare într-o societate democratică”, Curtea a analizat dacă, în circumstanțele cauzei, motivele invocate pentru justificarea lor erau relevante și suficiente, iar măsurile au fost proporționale cu scopurile legitime urmărite (Peck v. Regatul Unit, nr. 44647/98, § 76, CEDO 2003‑I). Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că, ținând cont de importanța fundamentală a protecției datelor pentru exercitarea efectivă a dreptului unei persoane la respectarea vieții private, marja de apreciere acordată Statelor membre în stabilirea cadrului legal și administrativ în această privință este destul de limitată (cauza Peck, §§ 77-78; S. și Marper, §§ 102-103, CEDO 2008; Surikov, § 73, și P.T. v. Republica Moldova, § 27).

Faptul că informațiile sunt deja publice nu înlătură neapărat protecția articolului 8 din Convenție, mai ales dacă persoana în cauză nu a dezvăluit informația și nici nu a consimțit cu privire la divulgarea acesteia (Hájovský v. Slovacia, nr. 7796/16). , § 48, 1 iulie 2021). Curtea a constatat că și în cazul diseminării ulterioare a „informațiilor publice”, interesul publicării respectivelor informații trebuie să fie evaluat în raport cu măsurile de confidențialitate (Von Hannover v. Germaniei, nr. 59320/00, §§). 74-75 și 77, CEDO 2004‑VI), deoarece confidențialitatea înseamnă și prevenirea ingerinței. Astfel, în pofida faptului că informațiile în cauză erau deja cunoscute publicului, o diseminare ulterioară a unor astfel de „informații publice” trebuia să fie evaluată în raport cu dreptul reclamantei la viața sa privată (N.Š. v. Croația, nr. 36908/13, § 100, 10 septembrie 2020 și Hájovský, citată mai sus, § 48).

Curtea a notat că stocarea și utilizarea informației sensibile despre sănătatea unei persoane sunt protejate de articolul 8 din Convenție.

Curtea a menționat că, în afară de a o numi „infectată cu HIV”, L.D. a adăugat, de asemenea, că reclamanta însăși avea nevoie de tratament. Curtea a considerat că, având în vedere referirea concretă atât la boala reclamantei, cât și la necesitatea de a beneficia de un tratament, expresia utilizată nu putea fi considerată o simplă insultă. Oricine nu cunoștea boala reclamantei ar fi înțeles, în mod rezonabil, la ce boală L.D. făcuse referire. Faptul că, în același context, L.D. a împărtășit cu o vecină informații suplimentare despre copilul reclamantei care era infectat de la naștere cu aceeași boală, confirmă idee că aceasta deținea anumite informații medicale despre familia reclamantei și a fost dispusă să le dezvăluie unor persoane terțe, aparent fără niciun motiv.

Mai mult, după cum a fost stabilit de către prima instanță, Direcția în care L.D. activa a cunoscut diagnosticul copilului reclamantei la două zile de la data evenimentelor, iar în aceeași zi, spitalul în care era tratat copilul a eliberat informații despre starea acestuia de sănătate în mod codificat, și deci fără un diagnostic specific. Instanțele naționale nu au verificat momentul de când Direcția cunoștea despre diagnosticul lui A.B., în ce bază legală și dacă accesarea unor astfel de informații despre reclamantă era posibilă în mod similar.

Curtea a considerat că este mai puțin important dacă L.D. a avut acces la dosarul medical al reclamantei sau a aflat astfel de informații din alte surse: chiar și informațiile care sunt deja în domeniul public sunt protejate de articolul 8 din Convenție. Curtea acordă o importanță deosebită faptului că informațiile despre starea de sănătate a reclamantei au fost dezvăluite într-un loc public, unde le-ar fi putut auzi orice trecător sau vecini. Prin urmare, a existat un risc real ca aceste informații să ajungă și la alte persoane decât fratele reclamantei, în care aceasta avea încredere. În aceste circumstanțe, Curtea a constatat că L.D. a dezvăluit informații medicale sensibile despre starea de sănătate a reclamantei, indiferent de modul în care ea a aflat aceste informații.

Astfel, Curtea a constatat că a existat o ingerință a unei autorități în dreptul reclamantei la protecția vieții sale private. Orice ingerință în drepturile unei persoane protejate de articolul 8 poate fi justificată în temeiul § 2 din articolul 8, doar dacă este în conformitate cu legea, urmărește unul sau mai multe scopuri legitime la care se referă acel paragraf și este necesară într-o societate democratică pentru a-și atinge scopul.

Curtea a reținut că Guvernul nu a făcut referire la nicio prevedere legală care să permită reprezentantului statului să divulge în mod public date cu caracter medical care erau sensibile în circumstanțe similare celor din prezenta cauză. Dimpotrivă, având în vedere lipsa dovezilor că boala reclamantei era cunoscută publicului larg, o astfel de divulgare se pare că încalca o obligație legală expres prevăzută. Prin urmare, ingerința în drepturile reclamantei garantate de articolul 8 nu era „în conformitate cu legea”.

Deși considerentele menționate au fost suficiente pentru ca Curtea să constate o încălcare a articolului 8 din Convenție, aceasta nu a putut decât să menționeze că Guvernul nu a formulat nicio observație cu privire la care „scop legitim” ar fi putut fi urmărit prin divulgarea publică a informațiilor cu caracter medical despre reclamantă (P.T. v. Republica Moldova, nr. 1122/12, § 29, 26 mai 2020), nici motivul pentru care o astfel de divulgare a fost „necesară într-o societate democratică”.

În consecință, Curtea a constatat că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantei suma de 4000 EUR.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 8 din Convenție;

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea E.B. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă