A.C. v. Republica Moldova – nr. 60450/13

Hotărârea din 30.11.2021 [Secția a II-a]

Articolul 34

Cereri individuale

Intimidarea reclamantului de către autorităţile naţionale pentru a-l descuraja să-şi menţină cererea sa la CtEDO – încălcare

Pe 12 septembrie 2013, reclamantul, A.C., a invocat în fața Curții încălcarea articolelor 3 și 34 din Convenție, date fiind îngrijirea medicală inadecvată şi că administraţia Penitenciarului îl împiedicase să-și exercite dreptul de a depune o cerere individuală în fața Curții.

În fapt:

Reclamantul, care era diagnosticat cu HIV, hepatita C și tuberculoză s-a plâns că în timpul detenției sale în Penitenciarul nr. 11 Bălți, în perioada mai 2012 până în septembrie 2014, nu i-a fost acordat un tratament medical adecvat pentru afecțiunile de sănătate de care suferea. Potrivit cartelei medicale din penitenciar, reclamantul a primit tratament pentru diverse afecțiuni medicale, doar că uneori cu o anumită întârziere.

După comunicarea cauzei Guvernului, în aprilie 2014, reclamantul s-a plâns că medicul din penitenciar l-a avertizat cu privire la posibilele consecințe ale cererii sale adresate Curții. Mai mult, gardienii din penitenciar l-au amenințat cu înrăutățirea condițiilor de detenție, iar celula sa a fost percheziționată mai des pentru a face presiune asupra lui ca să-și retragă cererea de la Curte. Pe 25 septembrie 2014, reclamantul a fost transferat la Penitenciarul nr. 18.

În drept:

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 3 din Convenție:

Curtea a observat că, cu excepţia unui incident din martie 2013, când reclamantul nu primise imediat un tratament analgezic, în rest acesta a primit îngrijiri stomatologice și tratament cu antibiotice și/sau analgezice, atunci când avea nevoie. Presupunând că un tratament pentru durere a fost într-adevăr necesar în acea situație, Curtea a constatat că o astfel de omisiune este regretabilă; totuşi, nu poate fi considerat că a afectat grav sănătatea reclamantului. În acest context, și ținând cont de perioada relativ scurtă de timp, Curtea a concluzionat că tratamentul de care s-a plâns reclamantul nu poate fi considerat ca ar fi atins pragul de severitate al unui tratament inuman și degradant interzis de articolul 3 din Convenție ( a se vedea, Ciupercescu v. România (nr. 3), nr. 41995/14 și 50276/15, § 98, 7 ianuarie 2020, în schimb, Drăgan v. România, nr. 65158/09, §§ 86‑94 , 2 februarie 2016).

Astfel, Curtea a declarat acest capăt de cerere ca fiind în mod vădit nefondat și a fost respins în conformitate cu articolul 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 34 din Convenție:

Principiile generale în baza cărora a fost evaluat faptul dacă reclamantul a fost supus presiunilor din partea autorităților de a-și retrage sau modifica plângerile sale în fața Curții, contrar articolului 34 din Convenție, au fost enunțate în cauza Sisojeva și alții v. Letonia [MC], nr. 60654/00, § 115, CEDO 2007‑I), Salman v. Turcia ([MC], nr. 21986/93, § 130, CEDO 2000‑VII), și Konstantin Markin v. Rusia ([MC]) , nr.30078/06, § 158, CEDO 2012 (extrase)).

Curtea a reiterat că o plângere în temeiul articolului 34 din Convenție este de natură procedurală și, prin urmare, nu ridică nicio problemă de admisibilitate în temeiul Convenției (Rasul Jafarov v. Azerbaidjan, nr. 69981). /14, § 176, 17 martie 2016).

Nu poate fi contestat faptul că, după comunicarea cauzei, în perioada 3 iunie - 25 septembrie 2014, celula reclamantului a fost percheziționată de treisprezece ori, uneori de trei sau patru ori pe săptămână. De șase ori perchezițiile s-au soldat cu confiscarea unor obiecte interzise. Guvernul nu a contestat afirmațiile reclamantului potrivit cărora celula acestuia înainte de comunicarea cauzei, nu fusese percheziționată atât de des și nu a oferit o explicație cu privire la motivul și necesitatea efectuării perchezițiilor.

Cu privire la confiscarea plitei, Curtea a reținut că reclamantul a prezentat acte potrivit cărora pe 12 februarie 2014, administrația Penitenciarului a acceptat cererea lui privind autorizarea folosirii unei plite de gătit în celulă. În ancheta desfășurată de Procuratura Bălți, administrația Penitenciarului iniţial a negat existența unei plite și doar ulterior a recunoscut că una fusese ridicată în cadrul perchezițiilor. Guvernul nu a contestat documentul prezentat de către reclamant și nu a oferit nicio explicație cu privire la aceste neconcordanțe, sau legătura dintre presupusa amenințare de a confisca plita, realizată în iunie 2014 și materializarea acesteia o lună mai târziu.

Cu privire la transferul în Penitenciarul nr. 18, Curtea a menționat că, potrivit reclamantului, la sosirea sa în penitenciar i s-a acordat protecție. Deși transferul ar fi putut avea legătură cu o gestionare obişnuită a populației în penitenciare, Curtea a reținut că nu a fost oferită nicio explicație cu privire la legătura presupusei amenințări de transferare a reclamantului în Penitenciarul nr. 18, făcută în august 2014, cu materializarea acesteia printr-o decizie oficială pe 10 septembrie și transferul propriu-zis din 25 septembrie 2014.

Cu privire la presupusele discuții și amenințări făcute de personalul Penitenciarului, ancheta efectuată de Procuratura Bălți a concluzionat că acuzațiile reclamantului de presiune psihologică nu s-au dovedit a fi adevărate. Totuși, ancheta s-a bazat exclusiv pe declarațiile a doi gardieni ai Penitenciarului și nu a inclus audierile medicului închisorii sau ale altor deținuți. De asemenea, ancheta nu a explicat coerența cronologică dintre presupusele amenințări și materializarea lor ulterioară.

Având în vedere afirmațiile consecvente ale reclamantului și în lipsa oricărei alte explicații credibile, Curtea a considerat că administrația Penitenciarului l-a abordat pe reclamant pentru a-l intimida sau a-l descuraja să depună cererea la Curte. În aceste împrejurări, statul nu și-a îndeplinit obligația, în temeiul articolului 34 din Convenție, de a nu împiedica exercitarea efectivă a dreptului la cererea individuală.

Concluzie (unanimitate): încălcarea articolului 34 din Convenție.

Curtea i-a acordat reclamantului, suma de 4500 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1000 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea A.C. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă