Gumenyuk și alții v. Ucraina - 11423/19

Hotărârea din 22.7.2021 [Secțiunea a V-a]

Articolul 6

Procedura civilă

Articolul 6-1

Accesul la un tribunal

Drepturi și obligații civile

Imposibilitatea foștilor judecători ai Curții Supreme a Ucrainei de a contesta interzicerea exercitării funcțiilor lor judiciare după reforma legislativă: încălcare

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții private

Interzicerea ilegală a foștilor judecători ai Curții Supreme a Ucrainei de a exercita funcții judiciare după reforma legislativă: încălcare

În fapt – În urma modificărilor legislative din 2016, Curtea Supremă a Ucrainei (CSU) a fost lichidată și înlocuită de noua Curte Supremă (CS), în care posturile au fost ocupate exclusiv prin concurs. Cei opt reclamanți erau judecători CSU și, ca urmare a modificărilor, de la începutul funcționării CS în decembrie 2017, aceștia au fost împiedicați să exercite funcții judiciare fără a fi concediați în mod oficial. Acest lucru s-a făcut în pofida unei hotărâri pronunțate la 18 februarie 2020 de Curtea Constituțională, în urma unei contestații formulate de plenul CSU, prin care măsurile legislative relevante au fost declarate neconstituționale și s-a confirmat validitatea mandatului reclamanților.

În drept – Art. 6 § 1:

De la bun început, Curtea a subliniat că Convenția nu împiedică statele să ia decizii legitime și necesare pentru reformarea sistemului judiciar. Aceasta era conștientă de trecutul complicat și de contextul reformei judiciare contestate din Ucraina și a considerat că nu era rolul său să se pronunțe asupra obiectivelor și oportunității acesteia sau să stabilească dacă aceasta era justificată de dreptul constituțional ucrainean. Ceea ce trebuia examinat în cazul de față era dacă modul în care reforma a fost pusă în aplicare a afectat drepturile reclamanților în temeiul Convenției.

(a) Aplicabilitate

(i) Existența unui drept – În primul rând, reclamanții aveau dreptul, în baza legislației naționale, să rămână judecători până la pensionarea lor, în cazul în care niciunul dintre motivele excepționale prevăzute de Constituție pentru încetarea anticipată a mandatului nu s-a materializat. În al doilea rând, în conformitate cu principiile constituționale relevante, aceștia aveau cel puțin un temei discutabil pentru a pretinde dreptul de a fi protejați împotriva înlăturării arbitrare de la îndatoririle judiciare. În al treilea rând, domeniul de aplicare exact al "dreptului" reclamanților în acest context a fost suficient stabilit și clar formulat în temeiul legislației naționale de către Curtea Constituțională, care a precizat în hotărârea sa că aceștia au dreptul de a rămâne judecători ai celei mai înalte instanțe judecătorești. În consecință, și având în vedere rolul funcțiilor judiciare pe care reclamanții au fost împiedicați să le exercite, a existat o dispută reală și temeinică cu privire la un "drept" pe care reclamantul l-ar putea invoca din motive discutabile în baza dreptului intern.

(ii) Caracterul civil al dreptului – Litigiul reclamanților nu se referea la remunerație, ci la incapacitatea lor de a-și exercita mandatul de judecători care a avut o influență directă asupra dezvoltării lor profesionale și personale și asupra posibilității de a stabili relații cu ceilalți.Aceste aspecte de drept privat ale cazului erau substanțiale și nu puteau fi depășite de caracterul public al angajării reclamanților.Mai mult, având în vedere natura măsurilor unilaterale contestate și efectele considerabile ale acestora asupra vieții profesionale a reclamanților și asupra exercitării funcțiilor lor judiciare, excluderea litigiului în cauză de la protecția articolului 6 nu ar fi doar artificială, ci ar submina și protecția rolului sistemului judiciar în societate.

Pentru a stabili dacă dreptul pretins de către reclamanți era "civil", Curtea a aplicat criteriile dezvoltate în hotărârea Vilho Eskelinen și alții împotriva Finlandei [MC]. Deși, în circumstanțele date, se pare că reclamanții nu aveau drept de acces la un tribunal în baza legislației naționale în ceea ce privește cererea lor, Curtea a statuat că nu era necesar să se dea un aviz concludent în cadrul primei condiții a testului Eskelinen, întrucât a doua condiție a acestui test nu fusese îndeplinită. În special, ținând cont de garanțiile pentru independența sistemului judiciar, Curtea a considerat că ar fi o eroare să se presupună că judecătorii ar putea susține statul de drept și ar putea pune în aplicare Convenția dacă legislația națională i-ar priva de garanțiile articolelor Convenției în chestiuni care le ating în mod direct independența și imparțialitatea individuală a acestora. Prin urmare, nu era justificată excluderea membrilor sistemului judiciar de la protecția articolului 6 în chestiunile referitoare la condițiile de angajare a acestora pe baza legăturii speciale de loialitate și încredere față de stat. Astfel, articolul 6 era aplicabil sub aspect civil.

(b) În fond

Dreptul de acces la un tribunal a fost unul dintre drepturile procedurale fundamentale pentru protecția membrilor sistemului judiciar, iar reclamanții ar fi trebuit, în principiu, să beneficieze de accesul direct la instanță în ceea ce privește acuzațiile lor de interzicere ilegală de a-și exercita funcțiile judiciare. Deși posibilitatea unei acțiuni instituționale, ca cea inițiată de Plenul CSU în prezenta cauză, ar putea fi o garanție suplimentară, aceasta nu ar putea înlocui dreptul unui membru al sistemului judiciar de a introduce o acțiune în judecată în nume personal. Era greu de văzut cum ar putea fi atinse obiectivele de asigurare a unui sistem judiciar intern echitabil și de accelerare a procedurilor interne, prevăzute în nota explicativă la proiectul de lege privind reforma judiciară, prin restricționarea accesului reclamanților la instanță în ceea ce privește cererile lor privind interzicerea exercitării funcțiilor lor judiciare. În aceste condiții, lipsa accesului la un tribunal nu a fost, în mod rezonabil, proporțional cu scopul legitim urmărit.

Concluzie: încălcare (în unanimitate).

Articolul 8:

(a) Aplicabilitate

În aceste condiții, Curtea a utilizat abordarea bazată pe consecințe: având în vedere natura și durata efectelor negative asupra reclamanților, Curtea a constatat că măsurile contestate le-au afectat într-o măsură semnificativă viața privată, intrând, așadar, în domeniul de aplicare al articolului 8. În special, măsurile contestate, deși nu erau legate în mod expres de reclamanți, îi privaseră de posibilitatea de a-și continua activitatea judiciară și de a trăi în mediul profesional în care își puteau urmări obiectivele de dezvoltare profesională și personală. La momentul examinării cazului de către Curte, aceste efecte substanțiale nu fuseseră îndreptate după pronunțarea de către Curtea Constituțională a hotărârii care confirma aplicabilitatea principiului inamovibilității în privința lor.

(b) În fond

Principala întrebare în cazul de față a fost dacă ingerința în dreptul reclamanților la respectarea vieții private, care provenea dintr-o lege parlamentară, a fost legală în sensul Convenției. Curtea a constatat că nu fusese. În acest sens, Curtea a acordat o pondere hotărârii Curții Constituționale prin care s-au declarat neconstituționale măsurile legislative relevante și, în special, constatarea acesteia potrivit căreia: modificările constituționale nu au încălcat principiul continuității instituționale a celui mai înalt organ judiciar care a continuat să funcționeze sub denumirea de "Curtea Supremă"; redenumirea organului judiciar prevăzută în Constituție nu putea avea loc fără transferul judecătorilor CSU în birourile judecătorilor CS, deoarece nu exista nicio diferență între statutul lor juridic; eliminarea cuvântului "Ucraina" din sintagma "Curtea Supremă a Ucrainei" nu putea justifica concedierea tuturor judecătorilor CSU sau transferul acestora la o altă instanță. Astfel, judecătorii CSU trebuiau sa-și exercite în continuare atribuțiile de judecători ai CS. Diferențierea dintre judecătorii CSU și CS nu a fost în concordanță cu principiul inamovibilității judecătorilor, care făcea parte din garanția constituțională a independenței justiției. Mai mult, Guvernul nu a demonstrat că modul în care reclamanții au fost obligați să concureze pentru a-și menține dreptul de a-și exercita atribuțiile judiciare și, în special, modul în care a fost organizat concursul, inclusiv alegerea evaluatorilor și lipsa garanțiilor instituționale și procedurale, ar putea fi reconciliat cu principiile constituționale privind protecția generală a drepturilor individuale și cu garanțiile specifice referitoare la mandatul funcției judiciare, inclusiv principiul inamovibilității judecătorilor care, în conformitate cu jurisprudența Curții și cu instrumentele internaționale și ale Consiliului Europei, a fost un element-cheie pentru menținerea independenței judiciare și a încrederii publice în justiție.

Cu toate acestea, în pofida hotărârii Curții Constituționale, problema reluării funcțiilor judiciare de către reclamanți era încă în examinare la Parlament și, de când CS începuse să funcționeze, reclamanții nu își mai exercitaseră funcțiile judiciare de judecători ai Curții Supreme. Prin urmare, a existat o lipsă clară de coordonare în abordarea situației reclamanților pentru o perioadă considerabilă, care a subminat grav securitatea juridică și previzibilitatea principiilor constituționale privind independența judiciară.

Concluzie: încălcare (în unanimitate).

Articolul 41: 5 000 EUR cu titlu de prejudiciu moral fiecărui reclamant; pretenția cu privire la prejudiciul material a fost respinsă.

(A se vedea, de asemenea, Vilho Eskelinen și alții c. Finlandei [MC], 63235/00, 19 aprilie 2007, Rezumat juridic; Baka c. Ungariei [MC], 20261/12, 23 iunie 2016, Rezumat juridic; Denisov c. Ucrainei [MC], 76639/11, 25 septembrie 2018, Rezumat juridic; Ramos Nunes de Carvalho e Sá c. Portugaliei [MC], 55391/13 și colab., 6 noiembrie 2018, Rezumat juridic; Bilgen c. Turciei, 1571/07, 9 martie 2021)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.