LIMA S.R.L. v. Republica Moldova – nr. 46256/10

Hotărârea din 19.1.2021 [Secţia a II-a]

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Procedura de executare

Articolul 6 § 1

Accesul la un tribunal

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia liniştită a bunurilor

Neexecutarea în termen rezonabil a unei hotărâri judecătorești definitive pronunțată în favoarea societății reclamante – încălcare

Pe 3 august 2010, societatea reclamantă, Lima S.R.L., a invocat în fața Curții încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind eșecul autorităților naționale de a executa într-un termen rezonabil hotărârea din 10 decembrie 2007.

În fapt:

Pe 10 decembrie 2007, în urma unui litigiu cu o companie terță, societatea reclamantă a obținut o hotărâre judecătorească definitivă care obliga cealaltă companie să îi plătească 153.612,44 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a aproximativ 9.300 euro (EUR)).

În pofida numeroaselor cereri formulate de către societatea reclamantă în adresa autorității responsabile de executarea deciziilor judecătorești, nu au fost întreprinse măsuri pentru executarea hotărârii.

După adoptarea Legii nr. 87, societatea reclamantă a inițiat proceduri judiciare prin care a solicitat recunoașterea încălcării dreptului său la executarea, într-un termen rezonabil, a hotărârii judecătorești din 10 decembrie 2007, din cauza eșecului autorităților statului de a lua măsuri pentru executarea acesteia. Societatea reclamantă a solicitat, de asemenea, despăgubiri pentru prejudiciul material suferit. În special, aceasta a solicitat încasarea sumei compusă din creanță și din dobânda de întârziere calculată din valoarea creanței.

Pe 19 iulie 2012, Judecătoria Rîșcani mun. Chișinău a admis parțial acțiunea societății reclamante și a constatat că statul era responsabil pentru neexecutarea hotărârii disputate. Instanța a obligat statul să-i achite societății reclamante 153.612 MDL, ceea ce a constituit suma creanței, dar a respins cererea societății reclamante cu privire la achitarea dobânzii de întârziere.

Pe 15 noiembrie 2012, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial contestația înaintată de către autoritatea statului și a anulat hotărârea în partea încasării în beneficiul reclamantei a sumei creanței stabilite în baza hotărârii judecătorești. Acesta a considerat că, întrucât debitor în procedurile de executare era o persoană juridică privată, nu statul trebuia să achite creanța. Curtea de Apel a menținut hotărârea instanței inferioare în partea constatării încălcării dreptului societății reclamante la executarea în termen rezonabil a hotărârii judecătorești.

Pe 20 iulie 2015, în urma plângerilor penale depuse de către societatea reclamantă împotriva societății debitoare, aceasta din urmă s-a conformat hotărârii judecătorești din 10 decembrie 2007 și a achitat societății reclamante 153.454 MDL (echivalentul a 7.530 EUR la data evenimentelor).

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție:

Curtea a reiterat că, dreptul de „acces la o instanță” nu impune statului obligația de a executa fiecare hotărâre judecătorească cu caracter civil fără a ține cont de circumstanțele specifice ale cazului (a se vedea Sanglier v. Franța, nr. 50342/99, § 39, 27 mai 2003). Responsabilitatea statului pentru executarea unei hotărâri judecătorești pronunțată împotriva unei persoane juridice private nu se extinde decât prin implicarea autorităților de stat în procedurile de executare (a se vedea Fuklev v. Ucraina, nr. 71186/01, § 67 și §§ 90-11, 7 iunie 2005 ). Singura sarcină a Curții este de a examina dacă măsurile luate de autorități au fost corespunzătoare și suficiente. În cazuri precum cel în speță, în care debitorul este o persoană juridică privată, statul trebuie să acționeze cu diligență și să asiste creditorul la executarea hotărârii judecătorești (a se vedea Fociac v. România, nr. 2577/02, § 70, 3 Februarie 2005).

Curtea a constatat că, instanțele naționale au recunoscut încălcarea dreptului societății reclamante la executarea într-un termen rezonabil a hotărârii judecătorești din 10 decembrie 2007, din cauza inacțiunii autorităților. Curtea nu vede niciun motiv să nu fie de acord cu această constatare. Cu toate acestea, după stabilirea acestui fapt, instanțele naționale nu au acordat societății reclamante nicio despăgubire. Într-adevăr, în pofida constatării eșecului autorităților pentru neexecutarea hotărârii definitive favorabile societății reclamante, instanța a respins cererea acesteia de compensare a prejudiciului material suferit. Hotărârea judecătorească din 10 decembrie 2007 a fost în cele din urmă executată din motive care nu au legătură cu procedurile judiciare în baza Legii nr. 87, însă societatea reclamantă așa și nu a recuperat dobânda de întârziere din cauza executării tardive.

Mai mult, Curtea a constatat deseori încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în cauzele care ridică probleme similare celei din prezenta cauză (a se vedea, printre alte autorități, Fuklev v. Ucraina, citată mai sus și Spiridonov v. Republica Moldova, nr. 41541/13, 23 iunie 2020).

După ce a examinat toate materialele care i-au fost prezentate, Curtea a constatat că Guvernul nu a prezentat niciun argument suficient de convingător pentru a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea a considerat că, în cazul dat, eșecul autorităților statului de a întreprinde măsuri corespunzătoare pentru executarea hotărârii favorabile societății reclamante constituie o încălcare a articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 13 din Convenție:

Având în vedere circumstanțele cauzei, argumentele părților și concluziile sale în baza articolului 6 § 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, Curtea a considerat că nu este necesar să examineze nici admisibilitatea, nici fondul plângerii în baza articolului 13 (a se vedea Kaos‑GL v. Turcia, 450 nr. 4982/07, § 65, 22 noiembrie 2016; Ghiulfer Predescu v. România, 451 nr. 29751/09, § 67, 27 iunie 2017; Partidul Politic „Patria” și alții v. Republica Moldova, nr. 5113/15 și alte 14, § 41, 4 august 2020).

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (unanimitate).

Curtea i-a acordat societății reclamante suma de 5000 EUR cu titlu de prejudiciu moral.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea LIMA S.R.L. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă