Olujić v. Croatia – nr. 22330/05

Hotărârea din 5.2.2009 [Secţia I-a]

Articolul 6

Proceduri civile

Articolul 6-1

Drepturi civile şi obligaţii

Proceduri disciplinare împotriva unui judecător care îndeplinesc testul Eskelinen: articolul 6 aplicabil

Instanţă imparţială

Instanţă independentă

Remarci calomniatoare despre comportamentul reclamantului în timpul interviurilor acordate presei de către membrii colegiului disciplinar înainte de şedinţă: încălcare

În fapt: Reclamantul a fost președintele Curții Supreme. În 1996, el a fost acuzat că a întreţinut relații sexuale cu minori și că a folosit funcţia sa pentru a proteja activitățile financiare ale două persoane cunoscute pentru activitățile lor infracționale. Procedurile disciplinare în privinţa lui au fost examinate în fața Consiliului Judiciar Național („CJN”). În ianuarie 1997, CJN a constatat că reclamantul și-a folosit funcţia în mod necorespunzător, interacţionând în public cu două persoane care aveau antecedente penale și au decis să îl demită din funcția de judecător. În lunile următoare, trei membri ai CJN - A.P., V.M. și M.H. - au acordat interviuri în presă, enunţând opinii nefavorabile cu privire la cazul reclamantului. Decizia CJN a fost confirmată ulterior de Camera Cantoanelor din Parlament. Cu toate acestea, în aprilie 1998, Curtea Constituțională a casat ambele decizii și a remis dosarul spre rejudecare. La rejudecare, reclamantul a formulat, fără succes, cereri pentru recuzarea lui A.P., V.M. și M.H. și pentru desfăşurarea în mod public a procedurilor, care însă au fost respinse. În octombrie 1998, reclamantul a fost din nou recunoscut vinovat și eliberat din funcție. Camera Cantoanelor a confirmat decizia CJN. În decembrie 1998, reclamantul a depus o sesizare la Curtea Constituțională, susținând, printre altele, că procedura disciplinară nu a avut loc în mod public, că trei membri ai CJN nu au fost imparțiali și că martorii favorabili lui nu au fost audiați. În decembrie 2004, Curtea Constituțională a respins sesizarea sa ca neîntemeiată.

În drept: (a) Aplicabilitate: Guvernul a susținut că articolul 6 nu se aplică cauzei nici în latura civilă, nici în cea penală, în special având în vedere natura specifică a funcției reclamantului de președinte al Curții Supreme. Totuşi, acest fapt a fost considerat irelevant de către Curte, întrucât, ca urmare a procedurii disciplinare contestate, reclamantul nu numai că a fost destituit din funcția sa, ci și eliberat din funcția de judecător. Reamintind testul din hotărârea Vilho Eskelinen și alții v. Finlanda ([MC], nr. 63235/00, CEDO 2007-…, Notă informativă nr. 96), Curtea a observat de la bun început că legislația naţională a exclus expres protecția judiciară în legătură cu procedurile disciplinare împotriva judecătorilor. Cu toate acestea, scopul acestei excluderi se referea doar la protecția în fața instanțelor ordinare. Reclamantul a depus o sesizare constituțională invocând aceleași obiecţii ca și în fața Curții, pe care Curtea Constituțională le-a examinat în fond. Având în vedere sfera revizuirii Curții Constituționale și, în special, faptul că aceasta avea competenţa de a casa decizia CJN și de a remite dosarul spre rejudecare, Curtea a concluzionat că o astfel de revizuire a oferit reclamantului acces la o instanță în cadrul sistemului naţional și a satisfăcut testul Eskelinen. În plus, a concluzionat că CJN a exercitat competențe judiciare în stabilirea răspunderii disciplinare a reclamantului și că trebuia să fie considerat drept un tribunal independent instituit prin lege în sensul articolului 6 al Convenției. În consecință, articolul respectiv era aplicabil în latura civilă în cazul reclamantului.

(b) Imparțialitatea Consiliului Naţional Judiciar: Curtea a observat că un interviu cu V.M. fusese publicat într-un cotidian național în februarie 1997, când cazul reclamantului era în curs de examinare în fața Camerei Cantoanelor. Dezvăluirea că V.M. a votat împotriva numirii reclamantului în funcția de președinte al Curții Supreme, în coroborare cu faptul că el însuși fusese un potențial candidat la aceeaşi funcţie și considerase aşadar că ar fi trebuit exclus de la examinarea procedurii disciplinare împotriva reclamantului, a creat o situație care ar putea ridica bănuieli legitime cu privire la imparțialitatea sa. În ceea ce îl privește pe A.P., care la acea vreme era președintele CJN, Curtea a menționat că un interviu cu el fusese publicat în același ziar în martie 1997, când cazul era pe rolul Curții Constituționale. În acel interviu, A.P. a declarat că reclamantul și-a folosit influența şi relaţiile cu persoane din cercul apropiat pentru a proteja interesele a două persoane cu antecedente penale și a adăugat că afirmațiile apărării, potrivit cărora cazul era unul cu tentă politică, au fost false. Aceste declarații presupuneau că A.P. își formase deja o opinie nefavorabilă asupra cazului reclamantului și era în mod clar incompatibilă cu participarea sa ulterioară la rejudecarea procedurii împotriva reclamantului. În septembrie 1997, în timp ce dosarul era încă pendinte la Curtea Constituțională, un alt cotidian național a publicat un interviu în care M.H. a caracterizat reclamantul ca fiind lipsit de experiență și de cunoștințe, și ca un corpus alienum în sistemul judiciar al Croaţiei. Curtea a considerat că aceste exprimări au arătat în mod clar părtinirea lui M.H. împotriva reclamantului și că participarea sa la proceduri după publicarea interviului a fost incompatibilă cu cerința de imparțialitate.

(c) Dreptul la şedinţă publică: CJN a exclus publicul de la şedinţă în cauza reclamantului, pe motiv că a fost necesară protejarea demnității atât a reclamantului personal, cât și a sistemului judiciar în ansamblu, fără a se mai expune ulterior pe acest subiect. Cu toate acestea, reclamantul a solicitat desfășurarea procedurilor în mod public, arătând astfel că nu considera că demnitatea sa necesită protecție. Mai mult, având în vedere că procedura se referea la o persoană publică proeminentă și că deja au fost făcute afirmaţii publice care sugerau că dosarul împotriva sa era cu tentă politică, era evident în interesul reclamantului cât și al publicului larg ca procedurile în fața CJN să fie publice. Cu toate acestea, lipsa accesului publicului nu a fost remediată nici în procedurile în fața Camerei Cantoanelor, nici în cele din fața Curții Constituționale.

(d) Egalitatea armelor: CJN și-a justificat refuzul de a audia oricare dintre martorii apărării, invocând că circumstanțele menționate în probele pe care s-a bazat reclamantul au fost deja stabilite sau nu erau relevante pentru cauză. Totuşi, deși nu era de competența Curții să se pronunţe cu privire la relevanța probelor sau dacă acuzațiile împotriva reclamantului au fost întemeiate, aceasta a considerat că probele martorilor menţionaţi au fost relevante pentru cazul reclamantului prin faptul că ar fi susținut linia de apărare. Mai mult, motivele invocate de CJN nu au fost suficiente pentru a justifica refuzul audierii oricărui martor al apărării, ceea ce în cele din urmă i-a limitat capacitatea de a-și apăra interesele într-un mod compatibil cu garanțiile unui proces echitabil.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41 - 5.000 EUR pentru prejudiciul moral.

Prezentul rezumat are la bază hotărârea Olujić v. Croatia de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".