Consocivil v. Republica Moldova – 25795/07

Hotărârea din 3.12.2019 [Secţia a II-a] 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri civile

Lipsa unui răspuns precis şi explicit din partea tribunalelor naţionale la un argument invocat de o societate reclamantă - încălcare

Pe 7 mai 2007, societatea reclamantă, Consocivil S.A., s-a plâns în faţa Curţii de încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție, dat fiind caracterul arbitrar al hotărârilor tribunalelor naționale. Societatea reclamantă a mai invocat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, pretinzând că a fost victima unei ingerințe nejustificate în dreptul la respectarea proprietății sale. De asemenea, societatea reclamantă s-a plâns că nu a beneficiat de un remediu național efectiv.

În fapt:

Pe 3 iulie 1987 și pe 1 iulie 1993, Primăria municipiului Chișinău i-a transmis în folosință Universității de Stat de Educație Fizică și Sport (în continuare „USEFS”) un teren de 1.770 m2 pentru construcții, fără drept de proprietate.

Pe 20 iunie 2000, USEFS a transmis acel teren în locațiune societăţii F., care la rândul ei urma să construiască un complex sportiv de 1.045 m2, o parcare de 505 m2 și un vestiar de 218 m2. Contractul a fost încheiat pe o perioadă de douăzeci de ani, cu condiția ca costul lucrărilor să fie suportat de societatea F. și să fie dedus din chirie. De asemenea, contractul prevedea că proprietatea nu putea fi dată în sublocațiune, fără acordul USEFS.

Pe 30 octombrie 2000, USEFS și-a dat acordul ca Primăria municipiului Chișinău să dea în locațiune 280 m2 din teren societății reclamante, responsabilă de finalizarea construcției vestiarului.

Pe 5 februarie 2001, societatea reclamantă a încheiat un contract de locațiune cu Primăria municipiului Chișinău, în baza căruia urma să construiască și să folosească vestiarul.

Pe 3 martie 2003, Primăria municipiului Chișinău și societatea reclamantă au semnat procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor efectuate la vestiar.

Pe 31 martie 2003, în baza raportului de recepție finală și a contractului de locațiune din 5 februarie 2001, societatea reclamantă şi-a înregistrat dreptul de proprietate asupra complexului sportiv în Registrul bunurilor imobile.

Printr-un contract din 30 octombrie 2002, societatea F. a transmis în beneficiul societății reclamante toate terenurile.

La o dată nespecificată, USEFS a solicitat rezilierea contractului de locațiune încheiat cu societatea F., precum și evacuarea acesteia din urmă.

Prin decizia din 27 octombrie 2004, Judecătoria Economică de Circumscripție Chișinău a admis acțiunea USEFS, a dispus rezilierea contractului de locațiune din 20 iunie 2000 pentru că societatea F. a luat în sublocațiune proprietatea cu încălcarea prevederilor contractuale, și a dispus evacuarea acesteia. Pe 27 octombrie 2005, Curtea Supremă de Justiție a menținut această decizie.

Printr-o decizie din 20 mai 2005, Curtea de Apel Chișinău, a anulat certificatul de urbanism și autorizația de construcţie eliberată societății reclamante pentru construcția acoperișului și a depozitului complexului sportiv, constatând că au fost obținute în mod ilegal. Prin aceeași decizie, Curtea de Apel Chișinău a recunoscut valabilitatea certificatului de urbanism eliberat USEFS. Pe 20 iulie 2005, Curtea Supremă de Justiție a menținut această decizie.

Pe 2 octombrie 2006, Judecătoria Buiucani a respins acțiunea societății reclamante, constatând rezilierea contractului de locaţiune încheiat între USEFS și societatea F. și a contractului de sublocațiune încheiat între societatea F. și societatea reclamantă, precum şi lipsa vreunui alt act care să confirme dreptul de proprietate al societății reclamante. Judecătoria Buiucani nu s-a pronunţat cu privire la argumentul societății reclamante legat de dreptul ei de proprietate asupra complexului sportiv.

Pe 28 noiembrie 2006, Curtea de Apel Chișinău a respins apelul societății reclamante, fără a se pronunța cu privire la argumentele prezentate.

Pe 4 iunie 2007, USEFS a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Primăriei municipiului Chişinău, Oficiului cadastral teritorial și societății reclamante.

Pe 23 octombrie 2007, Curtea de Apel Chișinău a admis parțial acțiunea USEFS, a anulat procesul verbal de recepție finală din 3 martie 2003 și a dispus radierea dreptului de proprietate al societății reclamante. Curtea de Apel a respins cererea de recunoaștere a dreptului de proprietate al USEFS în privinţa complexului sportiv, pentru că reclamantul nu a prezentat documentele necesare și a constatat că înregistrarea dreptului de proprietate al societății reclamante era viciată, din momentul anulării documentele pe care s-a bazat.

Pe 23 ianuarie 2008, Curtea Supremă de Justiție a menținut hotărârea din 23 octombrie 2007, fără a se pronunța cu privire la presupusa tardivitate a acțiunii sau cu privire la existența vreunui alt certificat de urbanism sau vreunei alte autorizații de construcție.

Procurorul General a înaintat o acțiune din numele statului. Pe 23 octombrie 2008, Judecătoria Economică de Circumscripție Chişinău a admis această acțiune și a recunoscut dreptul de proprietate al USEFS în privinţa complexului sportiv și acoperișului acestuia.

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie:

În această cauză, Curtea a observat că, pe 3 martie 2003, Primăria municipiului Chișinău și societatea reclamantă au semnat procesul-verbal de recepție finală a lucrărilor complexului sportiv și că, pe 31 martie 2003, societatea reclamantă şi-a înregistrat dreptul de proprietate în Registrul bunurilor imobile. USEFS a înaintat o acțiune în anulare pe 4 iunie 2007, adică la mai bine de patru ani distanţă, fără a solicita repunerea în termen.

Curtea a menționat că legea prevedea o perioadă de treizeci de zile pentru exercitarea unui recurs împotriva unui act administrativ și că perioada de prescripție extinctivă era de trei ani.

Curtea a constatat că excepția de prescripție a acțiunii a fost relevantă și decisivă. Dacă s-ar fi constatat caracterul ei justificat, acțiunea trebuia respinsă. Totuşi, Curtea de Apel Chișinău și Curtea Supremă de Justiție nu s-au pronunţat cu privire la acest aspect și, în lipsa unui răspuns explicit din partea lor, era imposibil de stabilit dacă era o pură neglijenţă sau dacă au urmărit să respingă excepţia.

​​De asemenea, Curtea a notat că tribunalele naționale au anulat dreptul de proprietate al societății reclamante, în principal pentru că acest drept ar fi fost înregistrat pe baza unor documente anulate ulterior printr-o hotărâre judecătorească. Nici Curtea de Apel Chișinău, nici Curtea Supremă de Justiție nu au examinat argumentul societății reclamante potrivit căruia documentele în discuţie se refereau la un alt bun.

Cu privire la procedura de evacuare, Curtea a observat că, la data evacuării, societatea reclamantă era proprietara complexului sportiv și că aceasta s-a opus evacuării pe baza dreptului ei de proprietate asupra complexului, formulând acest motiv într-un mod clar și precis prezentând ca probă un act oficial.

Curtea a considerat că argumentul pe care l-a dedus societatea reclamantă din dreptul ei de proprietate fusese unul relevant, el pretinzând un răspuns precis și explicit. Totuşi, tribunalele şi-au motivat deciziile pe baza faptului rezilierii contractelor de locațiune și de sublocațiune și nu s-au pronunțat cu privire la argumentele prezentate de societatea reclamantă.

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a constatat că procedurile referitoare la anularea dreptului de proprietate al societății reclamante și evacuarea acesteia din complexul sportiv nu au fost echitabile și că, prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie:

Curtea nu a putut specula cu privire la care ar fi fost rezultatul acţiunii, dacă ar fi fost respectate exigenţele dreptului la un proces echitabil de către tribunalele naţionale.

Prin urmare, Curtea nu a considerat necesar să se pronunţe cu privire la caracterul justificat al capătului de cerere bazat pe articolul 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie.

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 13 din Convenţie:

Având în vedere concluziile sale pe terenul art. 6 § 1 din Convenţie, Curtea nu a mai considerat necesară examinarea capătului de cerere bazat pe articolul 13 din Convenţie.

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie (unanimitate).

Curtea i-a acordat companiei reclamante suma de 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1700 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli.

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Consocivil S.A. v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă