Fabrica de Zahăr din Ghindești v. Republica Moldova – 54813/08

Hotărârea din 3.12.2019 [Secţia a II-a] 

Articolul 6

Dreptul la un proces echitabil

Proceduri civile

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

Posesia nestingherită a bunurilor

Repunerea în termen cu încălcarea prevederilor legale - încălcare

Pe 12 noiembrie 2008, societatea reclamantă, Fabrica de Zahăr din Ghindești S.A., a invocat în faţa Curţii încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție şi a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a anulării unei hotărârii definitive pronunțate în favoarea acesteia.

În fapt:

Societatea reclamantă este o societate pe acțiuni cu sediul în Florești. Pe 24 septembrie 1998, Judecătoria Economică de Circumscripție Chișinău a obligat societatea reclamantă să achite în beneficiul Băncii B. suma de 11597382,05 MDL și 1044229,91 USD, pentru împrumuturi nerambursate, dobânzi și penalități aferente.

Pentru a executa hotărârea în discuţie, majoritatea activelor societății reclamante au fost transferate către banca B., care la rândul ei le-a vândut terților.

La o dată nespecificată, Procurorul General a depus un recurs în anulare privind anularea hotărârii din 24 septembrie 1998. Prin decizia din 30 ianuarie 2002, Curtea Supremă de Justiție a admis recursul și a dispus reexaminarea cauzei.

Pe 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Economică a constatat că valoarea datoriei societății reclamante față de Banca B. era mai mică decât cea calculată în hotărârea din 24 septembrie 1998. În consecință, Curtea de Apel a obligat Banca B. să achite societății reclamante suma de 10516949 MDL.

Printr-o decizie irevocabilă din 13 martie 2008, Curtea Supremă de Justiție a admis parțial recursul societății reclamante și a obligat Banca B. să-i achite suma de 25216042 MDL. În aceeași zi, Curtea Supremă de Justiție a restituit cererea de recurs a Băncii B. ca fiind tardivă, reţinând că Banca B. a fost notificată cu privire la hotărâre pe 14 noiembrie 2007, în timp ce recursul a fost depus pe 7 decembrie 2007.

Prin încheierea din 5 iunie 2008, Curtea Supremă de Justiție a repus în termen recursul formulat. Aceasta a considerat că întârzierea depunerii cererii de recurs a fost justificată prin dificultățile legate de obținerea documentelor necesare plății taxei de stat. Curtea Supremă nu a indicat nicio dată exactă pentru a-și justifica decizia.

Pe 30 octombrie 2008, după examinarea recursului declarat de Banca B., Curtea Supremă de Justiție a casat decizia din 13 martie 2008 și hotărârea Curții de Apel Economice din 16 octombrie 2007 și a dispus reexaminarea cauzei. Cauza este pendinte în fața tribunalelor naționale.

În drept:

Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea a reținut că decizia definitivă din 13 martie 2008, pronunțată în favoarea societății reclamante, a fost casată ca urmare a admiterii recursului depus de Banca B. Legea procedurală în vigoare la acel moment prevedea că cererea de recurs se depune în termen de 20 de zile de la notificarea deciziei motivate. Articolul 116 din Codul de procedură civilă le oferea părților posibilitatea repunerii în termen, cu condiţia de a depune cererea în 30 de zile şi cu prezentarea unor probe pertinente.

Curtea a observat că Banca B. a depus recursul cu o întârziere de cinci luni. Curtea Supremă de Justiție a repus-o în termen pentru că întârzierea a fost motivată prin dificultățile legate de obținerea documentelor necesare pentru plata taxei de stat. Curtea a observat însă că banca B. a depus deja o cerere de recurs, care a fost restituită ca fiind tardivă de către Curtea Supremă de Justiție, la sfârșitul zilei de 13 martie 2018, fără ca aceasta să fi invocat dificultăți la acel moment. De asemenea, Curtea a observat că, în baza articolului 409 din Codul de procedură civilă, nu a fost posibilă depunerea unui nou recurs, dacă cererea de recurs a fost restituită din cauza omiterii termenului. În final, Curtea a notat că Curtea Supremă de Justiție nu a verificat dacă a fost respectat termenul de 30 de zile atunci când a admis cererea de repunere în termen depusă de Banca B.

Curtea a observat că a tratat în mod repetat probleme similare în alte cazuri, în care a constatat încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție (Ponomaryov v. Ucraina, nr. 3236/03 din 3 aprilie 2008; Melnic v. Moldova, nr. 6923/03 din 14 noiembrie 2006, și Istrate v. Moldova, nr 53773/00 din 13 iunie 2006).

În consecinţă, Curtea a considerat că nu există niciun motiv de a ajunge la o concluzie diferită în prezenta cauză, şi a constatat existenţa unei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţie și a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenţie (unanimitate).

Curtea i-a acordat companiei reclamante suma de 2000 EUR cu titlu de prejudiciu moral şi 1400 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Fabrica de Zăhăr din Ghindești v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă