Grama și Dîrul v. Republica Moldova – nr. 28432/06 și nr. 5665/07

Hotărârea din 15.10.2019 [Secţia a II-a]

Articolul 1 Protocolul nr 1

Protecția proprietății

Posesia nestingherită a bunurilor

Articolul 13

Dreptul la un remediu efectiv

Confiscarea ilegală a automobilelor cu obligarea achitării unei amenzi – încălcare

Pe 28 iunie 2006 și 16 ianuarie 2007, reclamanții, dl Ion Grama și dl Mihai Dîrul, au invocat în fața Curții, în baza articolului 13, lipsa unui remediu eficient în privința plângerii bazate pe articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

În fapt:

Reclamanții s-au născut în 1955 și, respectiv, în 1944, și locuiesc în Corjova și Lunga, Regiunea Transnistreană a Moldovei. Aceștia aveau automobilele înregistrate de autoritățile Republicii Moldova, cu plăcuțe cu numere de înmatriculare de Republica Moldova.

Pe 17 noiembrie 2005 și, respectiv, 21 decembrie 2006, autoritățile vamale ale autoproclamatei „Republici Moldovenești Transnistrene” („RMN”) au oprit reclamanții și le-au confiscat automobilele pentru că aveau plăcuțe cu numere de înmatriculare moldovenești și nu fuseseră înregistrate de autoritățile vamale „RMN”. Acestora li s-a reproșat că nu au plătit taxe vamale pentru utilizarea acestora temporară pe teritoriul „RMN”. Reclamanții au fost obligați să plătească amenzi de aproximativ 18 dolari americani („USD”) și, respectiv, 9 euro („EUR”), pentru a-și recupera automobilele.

Reclamanții au susținut că s-au plâns în fața autorităților din Republica Moldova, care nu au întreprins nicio acțiune.

Guvernul din Republica Moldova a susținut că numai al doilea reclamant a informat autoritățile moldovenești despre confiscarea automobilului său. Prin urmare, Guvernul a informat Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa și a fost pornită urmărirea penală de către Procuratura raionului Dubăsari, în baza plângerilor reclamantului.

În drept:

Curtea a reiterat că principiile generale referitoare la problema competenței jurisdicționale, în conformitate cu articolul 1 din Convenție, cu privire la actele şi faptele care au loc în regiunea transnistreană a Republicii Moldova au fost prezentate în cauzele Ilașcu şi alții, Catan şi alţii şi Mozer.

Cu referire la Republica Moldova, Curtea a constatat că, în cauza Ilașcu și alții, Catan și alții și Mozer, deși autoritățile moldovenești nu exercită un control efectiv asupra regiunii transnistrene, persoanele din teritoriul respectiv se aflau în jurisdicția sa. Cu toate acestea, obligația sa, în baza articolului 1 al Convenției, de a le asigura tuturor persoanelor aflate sub jurisdicția sa drepturile și libertățile definite în Convenție s-a limitat la luarea de măsuri diplomatice, economice, judiciare și de altă natură care țineau de competența sa și erau în conformitate cu dreptul internațional.

Curtea nu a găsit niciun motiv să distingă cauza prezentă de cauzele menționate mai sus. De altfel, ea a observat că Guvernul Republicii Moldova nu s-a opus aplicării unei abordări similare în cauza de față.

Cu privire la responsabilitatea Federației Ruse, Curtea a stabilit în cauza Ilașcu și alții că Federația Rusă a contribuit atât din punct de vedere militar, cât și din punct de vedere politic la crearea unui regim separatist în regiunea transnistreană în perioada 1991-1992. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu acordat „RMN", fără de care ultima nu putea supraviețui, responsabilitatea Rusiei este angajată în baza Convenției în privința încălcării drepturilor reclamantului.

Cu privire la încălcarea articolului 13 în coroborare cu articolul 1 din Protocolul nr.1 la Convenție:

Reclamanții s-au plâns de confiscarea mijloacelor de transport și de obligarea lor de a plăti amenda impusă. Aceste fapte ar fi condus la încălcarea dreptului la posesia nestingherită a bunurilor acestora, potrivit prevederilor articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Curtea a trebuit să stabilească dacă Republica Moldova și-a îndeplinit obligațiile pozitive de a întreprinde măsuri adecvate și suficiente pentru a proteja drepturile reclamantului. În cauza Mozer, Curtea a decis că obligațiile pozitive ale Moldovei se referă atât la măsurile necesare pentru restabilirea controlului său asupra teritoriului transnistrean ca o expresie a jurisdicției sale, precum și la măsuri de asigurare a respectării drepturilor reclamanților în mod individual.

Cu privire la primul aspect al obligației pozitive a Republicii Moldova de restabilire a controlului, Curtea a constatat, în cauza Mozer, că începând cu ostilitățile din 1991 și 1992 până în iulie 2010, Moldova a luat toate măsurile posibile în vederea restabilirii controlului asupra teritoriului transnistrean. Curtea nu a constatat niciun motiv pentru a se abate de la această constatare. 

Cu privire la cel de-al doilea aspect al obligației pozitive, asigurarea respectării drepturilor reclamanților, Curtea a notat că primul reclamant nu a prezentat nicio dovadă că a informat autoritățile din Republica Moldova despre presupusa încălcare a drepturilor protejate de Convenție. În asemenea circumstanțe, neimplicarea autorităților din Republica Moldova în cauza reclamanților nu poate fi îndreptată împotriva acesteia. În ceea ce privește cel de-al doilea reclamant, Curtea a observat că autoritățile moldovenești au depus eforturi pentru a-i asigura drepturile, și anume a fost inițiată o investigație penală cu privire la confiscarea automobilului său, iar OSCE a fost informată cu privire la acest aspect.

Având în vedere cele expuse, Curtea a conchis că Republica Moldova nu a eșuat cu privire la îndeplinirea obligațiilor pozitive față de reclamant și că, prin urmare, nu a fost încălcat articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție de către Republica Moldova.

Cu privire la răspunderea Federației Ruse, Curtea a stabilit că Rusia a exercitat controlul efectiv asupra „RMN" în perioada relevantă. Având în vedere această concluzie și jurisprudența Curții, nu a fost necesar să se stabilească dacă Rusia a exercitat sau nu un control detaliat al politicilor și al acțiunilor administrației locale subordonate. În virtutea sprijinului militar, economic și politic continuu al „RMN", fără de care ultima nu ar putea supraviețui, a fost angajată răspunderea Rusiei din perspectiva încălcării drepturilor reclamanților. 

Prin urmare, după ce a constatat că drepturile reclamantului garantate de articolul 1 din Protocolul 1 la Convenție au fost încălcate, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a acestei dispoziții de către Federația Rusă.

Astfel, Curtea a conchis că reclamanții nu au beneficiat de un remediu eficient pentru plângerea lor în baza articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. În consecință, Curtea a trebuit să decidă dacă încălcarea articolului 13 din Convenție poate fi atribuită unuia dintre statele reclamate.

În privința răspunderii statului Republica Moldova, Curtea a reamintit că deja a constatat că „remediile” pe care acest stat trebuia să le ofere reclamanților au constat în a le permite să informeze autoritățile moldovenești cu privire la situația lor și respectiv să fie informați despre acțiunile legale și diplomatice întreprinse de aceste autorități. În cauza Mozer, Curtea a conchis, între altele, că Republica Moldova a pus la dispoziția reclamantului mijloace proporționale cu capacitatea sa limitată de a proteja drepturile solicitantului și că astfel și-a îndeplinit obligațiile pozitive. În cauza de față, Curtea nu are niciun motiv să ajungă la o altă concluzie. În consecință, ea a constatat că nu a fost încălcat articolul 13 din Convenție de către Moldova.

În privința răspunderii Federației Ruse, pentru aceleași motive ca cele menționate cu privire la plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție și în absența unei prezentări din partea guvernului rus cu privire la remediile disponibile reclamanților, Curtea a concluzionat că Federația Rusă a încălcat articolul 13 din Convenție, în coroborare cu articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

Concluzie(unanimitate): 

- nicio încălcare a articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție și a articolului 13 din Convenție din partea Republicii Moldova;

- încălcarea articolului 1 Protocolul nr. 1 la Convenție și a articolului 13 din Convenție de către Federaţia Rusă.

Curtea i-a acordat primului reclamant 5 EUR, iar celui de-al doilea reclamant 8 EUR cu titlu de prejudiciu material, și câte 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1800 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli fiecăruia, bani care urmează a fi plătiți de către Federația Rusă.

 © Prezentul rezumat are la bază hotărârea Grama și Dîrul v. Republica Moldova și Federația Rusă de pe site-ul hudoc. Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă