Hasan Köse v. Turcia - 15014/11

Hotărârea din 18.12.2018 [Secţia a II-a]

Articolul 46

Articolul 46-2

Executarea sentinţei

Măsuri generale

Practica de a suspenda pronunţarea hotărârilor prin care agenţii statului fusese găsiţi vinovaţi de omor ilegal sau rele tratamente aplicate: încălcare

Articolul 2

Obligaţii pozitive

Suspendarea pronunţării hotărârii în privinţa ofiţerului de poliţie găsit vinovat de cauzarea leziunilor care pun în pericol viaţa, prin uz excesiv de forţă: încălcare

În fapt – Reclamantul a fost împuşcat de către un ofiţer de poliţie şi a suferit o leziune care i-a pus în pericol viaţa, lăsându-l cu o dezabilitate permanentă. În cadrul procedurilor penale care au urmat, contrar afirmațiilor acuzatului, ofițer de poliție, instanța națională a concluzionat că în momentul când s-a tras din armă nu a existat nicio încăierare între ofițerul de poliție și reclamant și l-a găsit vinovat pe ofițerul de poliție de provocarea unei leziuni ce a pus viaţa în pericol, prin folosirea excesivă a forţei. Ofițerul de poliție fusese condamnat la cinci luni de închisoare, dar în conformitate cu articolul 231 din Codul de procedură penală, pronunțarea hotărârii a fost suspendată. Aplicarea prevederii a lipsit hotărârea de toate consecințele sale juridice, inclusiv de condamnare, cu condiția ca inculpatul, ofițer de poliție, să respecte ordinul de control judiciar.

În drept – Articolul 2: Prin decizia sa, instanța națională a folosit puterea de apreciere, mai degrabă pentru a reduce consecințele unei fapte penale grave, decât de a arăta că astfel de fapte nu pot fi tolerate. Curtea s-a pronunțat deja în mai multe cazuri că procedura reglementată de articolul 231 din Codul de procedură penală, care permite suspendarea pronunțării hotărârilor în privinţa agenților statului, a dus la impunitatea făptuitorilor. Având în vedere cele menționate mai sus, sistemul de drept penal, așa cum a fost aplicat în cazul de față, a fost departe de a fi unul riguros şi de a avea un efect de descurajare, care să asigure prevenirea efectivă a unor acte ilegale, cum ar fi acel din plângerea reclamantului. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 2 din Convenție.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 46: Curtea a examinat o serie de cauze comparabile împotriva Turciei, în care agenții statului găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de omor ilegal sau rele tratamente aplicate au rămas nepedepsiți, când pronunțarea condamnărilor a fost suspendată. În acele cazuri, Curtea a constatat încălcarea articolelor 2 sau 3 din Convenție, pe motiv că procedura prevăzută la articolul 231 din Codul de procedură penală, care permite suspendarea pronunțării hotărârilor, ar putea crea o situaţie de impunitate pentru agenții statului care au săvârșit infracțiuni grave. În astfel de cazuri, aplicarea acestei proceduri era, prin urmare, incompatibilă cu cerința prevăzută de articolele 2 și 3 din Convenție, de a garanta răspunderea agenților statului. Pentru a executa prezenta hotărâre în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46 din Convenție, statul respondent va trebui să adopte măsuri de ordin general, pentru a preveni încălcări similare în viitor. În acest scop, fără a aduce atingere altor măsuri pe care Turcia le-ar putea lua în considerare, Curtea a apreciat că, pentru a elimina această problemă, trebuiau să fie luate măsuri pentru a se asigura că procedura de suspendare a pronunțării hotărârilor a fost aplicată în conformitate cu cerințele prevăzute de articolele 2 și 3 din Convenție. În special, sunt vizate cazurile privind utilizarea cu intenţie a forței letale sau potențial letale de către agenții statului, pentru a se asigura că protecția de legislaţia penală, în practică, ar fi atât eficientă, cât şi ar acționa ca un factor de descurajare.

Articolul 41: 28,000 EUR cu privire la prejudiciul material şi 40,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.

(Vezi Eski v. Turcia, 8354/04, 5 iunie 2012; Taylan v. Turcia, 32051/09, 3 iulie 2012; Böber v. Turcia, 62590/09, 9 aprilie 2013; Kasap şi alţii v. Turcia, 8656/10, 14 ianuarie 2014; Ateşoğlu v. Turcia, 53645/10, 20 ianuarie 2015; şi Çalışkan v. Turcia (dec.), 47936/11, 1 decembrie 2015.)

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova". 

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă