Hasan Köse v. Turcia. Suspendarea pronunţării hotărârii în privinţa ofiţerului de poliţie găsit vinovat de cauzarea leziunilor care pun în pericol viaţa, prin uz excesiv de forţă. Încălcare
Hasan Köse v. Turcia - 15014/11
Hotărârea din 18.12.2018 [Secţia a II-a]
Articolul 46
Articolul 46-2
Executarea sentinţei
Măsuri generale
Practica de a suspenda pronunţarea hotărârilor prin care agenţii statului fusese găsiţi vinovaţi de omor ilegal sau rele tratamente aplicate: încălcare
Articolul 2
Obligaţii pozitive
Suspendarea pronunţării hotărârii în privinţa ofiţerului de poliţie găsit vinovat de cauzarea leziunilor care pun în pericol viaţa, prin uz excesiv de forţă: încălcare
În fapt – Reclamantul a fost împuşcat de către un ofiţer de poliţie şi a suferit o leziune care i-a pus în pericol viaţa, lăsându-l cu o dezabilitate permanentă. În cadrul procedurilor penale care au urmat, contrar afirmațiilor acuzatului, ofițer de poliție, instanța națională a concluzionat că în momentul când s-a tras din armă nu a existat nicio încăierare între ofițerul de poliție și reclamant și l-a găsit vinovat pe ofițerul de poliție de provocarea unei leziuni ce a pus viaţa în pericol, prin folosirea excesivă a forţei. Ofițerul de poliție fusese condamnat la cinci luni de închisoare, dar în conformitate cu articolul 231 din Codul de procedură penală, pronunțarea hotărârii a fost suspendată. Aplicarea prevederii a lipsit hotărârea de toate consecințele sale juridice, inclusiv de condamnare, cu condiția ca inculpatul, ofițer de poliție, să respecte ordinul de control judiciar.
În drept – Articolul 2: Prin decizia sa, instanța națională a folosit puterea de apreciere, mai degrabă pentru a reduce consecințele unei fapte penale grave, decât de a arăta că astfel de fapte nu pot fi tolerate. Curtea s-a pronunțat deja în mai multe cazuri că procedura reglementată de articolul 231 din Codul de procedură penală, care permite suspendarea pronunțării hotărârilor în privinţa agenților statului, a dus la impunitatea făptuitorilor. Având în vedere cele menționate mai sus, sistemul de drept penal, așa cum a fost aplicat în cazul de față, a fost departe de a fi unul riguros şi de a avea un efect de descurajare, care să asigure prevenirea efectivă a unor acte ilegale, cum ar fi acel din plângerea reclamantului. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 2 din Convenție.
Concluzie: încălcare (unanimitate).
Articolul 46: Curtea a examinat o serie de cauze comparabile împotriva Turciei, în care agenții statului găsiţi vinovaţi de comiterea infracţiunii de omor ilegal sau rele tratamente aplicate au rămas nepedepsiți, când pronunțarea condamnărilor a fost suspendată. În acele cazuri, Curtea a constatat încălcarea articolelor 2 sau 3 din Convenție, pe motiv că procedura prevăzută la articolul 231 din Codul de procedură penală, care permite suspendarea pronunțării hotărârilor, ar putea crea o situaţie de impunitate pentru agenții statului care au săvârșit infracțiuni grave. În astfel de cazuri, aplicarea acestei proceduri era, prin urmare, incompatibilă cu cerința prevăzută de articolele 2 și 3 din Convenție, de a garanta răspunderea agenților statului. Pentru a executa prezenta hotărâre în conformitate cu obligațiile care îi revin în temeiul articolului 46 din Convenție, statul respondent va trebui să adopte măsuri de ordin general, pentru a preveni încălcări similare în viitor. În acest scop, fără a aduce atingere altor măsuri pe care Turcia le-ar putea lua în considerare, Curtea a apreciat că, pentru a elimina această problemă, trebuiau să fie luate măsuri pentru a se asigura că procedura de suspendare a pronunțării hotărârilor a fost aplicată în conformitate cu cerințele prevăzute de articolele 2 și 3 din Convenție. În special, sunt vizate cazurile privind utilizarea cu intenţie a forței letale sau potențial letale de către agenții statului, pentru a se asigura că protecția de legislaţia penală, în practică, ar fi atât eficientă, cât şi ar acționa ca un factor de descurajare.
Articolul 41: 28,000 EUR cu privire la prejudiciul material şi 40,000 EUR cu privire la prejudiciul moral.
(Vezi Eski v. Turcia, 8354/04, 5 iunie 2012; Taylan v. Turcia, 32051/09, 3 iulie 2012; Böber v. Turcia, 62590/09, 9 aprilie 2013; Kasap şi alţii v. Turcia, 8656/10, 14 ianuarie 2014; Ateşoğlu v. Turcia, 53645/10, 20 ianuarie 2015; şi Çalışkan v. Turcia (dec.), 47936/11, 1 decembrie 2015.)
© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiţie. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiţie a Republicii Moldova".
Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă