Secrieru v. Republica Moldova – nr. 20546/16

Hotărârea din 23.10.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 3

Tratament inuman şi degradant

 

Articolul 5 § 3

Dreptul de a fi eliberat în cursul procedurii

 

Detenția arbitrară şi condițiile inumane și degradante în Penitenciar– încălcare

 

Pe 6 aprilie 2016, reclamantul Sergiu Secrieru a sesizat Curtea, invocând încălcarea articolelor 3 şi 5§1, §3 din Convenție, dat fiind că detenția în privința sa fusese arbitrară, deoarece nu au existat motive relevante și suficiente pentru plasarea sa în arest; condițiile de detenție din Penitenciarul nr. 13 erau precare.

 

În fapt:

Reclamantul este născut în anul 1985 și locuieşte în Nicoreni.

În ianuarie 2012, reclamantul a avut o înţelegere cu o persoană („X"), căruia i-a promis să-l ajute să aplice pentru viză la consulatul Spaniei din Moscova. Urmau să călătorească împreună la Moscova cu trenul, totuşi, X nu s-a prezentat la gară, iar reclamantul plecase singur, cu banii pe care îi obținuseră anterior de la X, în sumă de 520 de euro. Acesta nu se întorsese în Moldova până în octombrie 2015.

Între timp, X a depus o plângere penală împotriva reclamantului, prin care îl acuza de escrocherie. În martie 2012, în baza plângerii, au fost inițiate proceduri penale împotriva reclamantului.

Din moment ce procurorul responsabil de caz nu a putut stabili locul aflării reclamantului, a înaintat judecătorului de instrucție un demers privind emiterea un mandat de arest în privința reclamantului, pentru o perioadă de 30 de zile. În susţinerea demersului privind aplicarea măsurii de arest preventiv, procurorul a invocat că reclamantul se eschivează de la organul de urmărire penală.

Pe 8 februarie 2013, Judecătoria Râșcani a emis mandat de arest preventiv în privinţa reclamantului pentru un termen de 30 de zile, motivând că reclamantul se eschivează de la autoritățile de investigare și că ar putea obstrucționa urmărirea penală și ar putea influența martorii.

Pe 9 octombrie 2015, reclamantul a revenit în Republica Moldova din Federația Rusă. La graniță a fost informat că era dat în căutare de poliție și că trebuie să se prezinte la Inspectoratul de poliție din Râșcani. Reclamantul a telefonat la secția de poliție stabilind că se va prezenta pe 13 octombrie 2015.

Pe 13 octombrie 2015, reclamantul s-a prezentat la secția de poliție din Râșcani, unde fusese imediat arestat și plasat în detenție.

Pe 15 octombrie 2015, reclamantul a contestat mandatul de arest din 8 februarie 2013, susţinând, inter alia, că nu fusese informat despre ancheta penală pornită în privinţa sa și că a aflat despre aceasta la întoarcerea sa în Republica Moldova. Mai mult, după ce a aflat despre urmărirea penală, contactase imediat Poliția unde s-a şi prezentat. De asemenea, acesta a susținut că nu existau motive de a bănui că se va eschiva sau va influenţa ancheta penală.

Pe 2 noiembrie 2015, Curtea de Apel Chișinău a respins recursul reclamantului, fără a da răspuns la argumentul că acesta nu cunoștea despre ancheta penală deschisă pe numele său.

Detenția reclamantului a fost prelungită de mai multe ori, până la 16 martie 2016, fiind invocate aceleaşi motive și toate recursurile sale fuseseră respinse.

Între timp, reclamantul fusese deținut în Penitenciarul nr. 13. Potrivit acestuia, era deținut într-o celulă supraaglomerată; celula era dotată cu o toaletă care nu era separată de restul încăperii; alimentaţia era insuficient și de o calitate rea; i se acorda o oră pe zi pentru plimbare în aer liber și doar un duș pe săptămână.

Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 12 iulie 2017, reclamantul fusese recunoscut vinovat pentru escrocherie fiind condamnat la patru ani de închisoare, cu suspendare.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 3 din Convenţie:

Curtea a reiterat faptul că justificarea pentru orice perioadă de detenție, oricât de scurtă, trebuie să fie demonstrată în mod convingător de către autorități.

Argumentele pentru și împotriva eliberării nu trebuie să fie „generale și abstracte".

Revenind la faptele din prezenta cauză, Curtea a reamintit că, în cazul în care autoritățile dispun arestul preventiv al unei persoane, pe motiv că aceasta nu s-a prezentat în fața instanței atunci când fusese citată, acestea ar trebui să se asigure că persoana respectivă a fost înştiinţată în mod corespunzător și a avut suficient timp să se conformeze, și să ia măsuri rezonabile pentru a verifica dacă aceasta într-adevăr s-a eschivat (Vasiliciuc v. Republica Moldova, nr. 15944/11, § 40, 2 mai 2017).

Curtea a notat că Guvernul nu a prezentat nicio dovadă că reclamantul fusese citat să se prezinte în fața organului de urmărire penală, în conformitate cu articolul 238 din Codul de procedură penală. Guvernul nu a prezentat nicio dovadă că autoritățile ruse l-au informat pe reclamant cu privire la procedurile penale. Mai mult, Curtea a notat că informațiile despre faptul că reclamantul fusese informat de către autoritățile ruse au fost prezentate pentru prima dată de către Guvern în timpul procedurilor judiciare și că nu au fost prezentate astfel de declarații de către procuror în timpul procedurilor interne. Prin urmare, această trimitere trebuie să fie tratată cu prudență, mai ales în absența oricărei forme de fundamentare (a se vedea Nikolov v. Bulgaria, nr. 38884/97, § 74 și următoarele, 30 ianuarie 2003).

De asemenea, Curtea a notat că după întoarcerea reclamantului în Republica Moldova, acesta s-a prezentat imediat în fața autorităților de investigare. Astfel, motivul referitor la eschivarea reclamantului, invocat de către instanțele naționale atunci când au dispus și au prelungit măsura de arest în privința acestuia mai mult de cinci luni, nu era relevantă.

La fel, Curtea a stabilit că motivele invocate de către instanțele naționale, cum ar fi riscul intervenției reclamantului în urmărirea penală, precum și influențarea martorilor, nu pot fi considerate relevante și suficiente în circumstanțele prezentei cauzei, în absența oricărei fundamentări, a lipsei complexității cauzei și a gravității limitate a infracțiunii înaintate reclamantului.

Astfel, Curtea a considerat că nu au existat motive relevante și suficiente pentru a dispune și a prelungi detenția reclamantului pentru mai mult de 5 luni. Prin urmare, în cazul de față a fost încălcat articolul 5 § 3 din Convenție.

Cu privire la încălcarea articolului 3 din Convenție:

Curtea a reiterat principiile generale privind condițiile de detenție stabilite în cauza Ostrovar v. Republica Moldova, nr. 35207/03, §§ 76-79, 13 septembrie 2005; în cauza Shishanov v. Republica Moldova, nr. 11353/06, §§ 83-85, 15 septembrie 2015; Khlaifia și alții c. Italia [MC], nr. 16483/12, §§ 163-67, CEDO 2016 (extracte); și Mursič contra Croației [MC], nr. 7334/13, § 104, CEDO 2016.  

Curtea a reamintit că a constatat în numeroase hotărâri faptul că condițiile de detenție în Penitenciarul nr. 13 sunt contrare articolului 3 din Convenție (a se vedea, Hadji v. Moldova, nr 32844/07 și 41378/07, § 20, 14 februarie 2012, Silvestru v. Republica Moldova, 28173/10, 13 ianuarie 2015 și Pisaroglu contra Republicii Moldova, nr.21061 / 11, 3 martie 2015). Prin urmare, după examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea a conchis că suferințele provocate reclamantului în timpul detenției sale în Penitenciarul nr. 13 au depășit nivelul minimal de severitate în sensul articolului 3 din Convenție. În consecință, Curtea a conchis existenţa unei încălcări a articolului 3 din Convenție.

 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 3000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1500 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolelor 3 şi 5 § 3  din Convenție.

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Secrieru v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă