Ciolacu v. Republica Moldova – nr.22400/13

Hotărârea din 4.9.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 6 § 1 din Convenție

Dreptul la un proces echitabil

 

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Protecţia proprietăţii

 

Executarea tardivă a unei hotărâri judecătoreşti definitive, favorabile reclamantului, de către autorităţile statului - încălcare 

 

Pe 17 martie 2013, reclamantul Petru Ciolacu a sesizat Curtea Europeană invocând încălcarea dreptului său la un proces echitabil, prevăzut de articolul 6 § 1 din Convenție și a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de articolul 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, dat fiind executarea tardivă a unei hotărâri definitive favorabile lui.

 

În fapt:

Reclamantul este născut în 1937 și locuiește la Chișinău.

Prin decizia definitivă a Curții Supreme de Justiție din 22 decembrie 2004 s-a dispus încasarea de la I.N. și E.N. în beneficiul reclamantului a sumei de 19450 dolari SUA (echivalentul a 14511,61 EUR la acel moment).

Pe 28 ianuarie 2005, executorul judecătoresc a intentat procedura de executare.

Pe 5 iulie 2011, I.N. și E.N. au executat integral hotărârea judecătorească.

Pe 26 decembrie 2011, reclamantul a înaintat o acțiune în judecată împotriva statului în baza Legii nr. 87, solicitând încasarea sumei de 50000 lei MDL (aproximativ 3260 EUR la acel moment) cu titlu de prejudiciu moral suferit din cauza executării tardive a hotărârii din 22 decembrie 2004 și a prejudiciului material constând din suma dobânzilor de întârziere.

Pe 14 mai 2012 Judecătoria Râșcani, mun. Chişinău a constatat încălcarea dreptului reclamantului la executarea într-un termen rezonabil a hotărârii adoptate în favoarea sa și i-a acordat 5000 lei (aproximativ 333 EUR) cu titlu de prejudiciu moral motivând că vina executării tardive a hotărârii judecătoreşti se datorează autorităților statului. Referitor la cerinţa reclamantului privind încasarea prejudiciului material, instanța a conchis că dobânzile de întârziere ar trebui să fie revendicate de la debitori și nu de la stat.

Prin hotărârea definitivă din 22 noiembrie 2012, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului și a menținut hotărârea din 14 mai 2012.

Pe 8 august 2012, reclamantul a înaintat o acțiune în judecată împotriva lui I.N. și E.N. prin care a solicitat încasarea dobânzii de întârziere pentru executarea tardivă a obligațiilor lor pecuniare.

Pe 12 martie 2014, Curtea Supremă de Justiție a respins ca inadmisibil recursul reclamantului, hotărârea devenind definitivă.

 

Guvernul a susținut că reclamantul nu mai putea pretinde că este victima unei încălcări a drepturilor sale, în măsura în care situația sa la nivel național a fost remediată.

 

Reclamantul, a invocat că, în absența acordării unei compensații suficiente pentru prejudiciul suferit, el și-a păstrat statutul de victimă.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 6 § 1  și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie:

Curtea a reiterat că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a-l priva de statutul de „victimă", decât dacă autoritățile naționale au recunoscut în mod expres sau în substanță și apoi au înlăturat încălcarea Convenției.

În cazul de față, Curtea a notat că instanțele naționale au constatat că reclamantul a suferit o încălcare a dreptului său garantat de articolul 6 din Convenție și i-au acordat echivalentul a aproximativ 333 EUR în calitate de despăgubire pentru prejudiciul moral pentru o întârziere de 78 de luni.

Curtea Europeană a observat că suma acordată reclamantului este în mod evident inferioară celei pe care o acordă Curtea, în mod general, în cauze similare examinate vs. Moldova (vezi Botezatu v. Moldova, Mizernaia v. Moldova, Prodan v. Moldova).

De asemenea, Curtea a stabilit că reclamantul nu a obținut nicio compensație pentru prejudiciul material.

Curtea a notat că aceste elemente sunt suficiente pentru a concluziona că reclamantul nu a obținut despăgubiri suficiente la nivel național și că și-a păstrat statutul de „victimă” în sensul articolului 34 din Convenție.

Din aceste motive și având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea a constatat că a avut loc o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție din cauza neexecutării în termen rezonabil a hotărârii judecătorești adoptate în favoarea reclamantului de către autoritățile statului.

 

Curtea i-a acordat reclamantului suma de 16370 EUR cu titlu de prejudiciu material, 1330 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 420 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.

 

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Ciolacu v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă