Iurcovschi şi alţii v. Republica Moldova – nr.13150/11 

Hotărârea din 10.7.2018 [Secţia a II-a]

 

Articolul 5 § 4

Dreptul la libertate şi la siguranţă

 

Refuzul accesului apărării la materialele dosarului, şi anume, la actele prezentate de acuzare în susţinerea demersului privind aplicarea măsurii preventive - arestul – încălcare

 

Pe 28 februarie 2011, reclamanţii Oleg Iurcovschi (a.n. 1969), Vitalie Sîrbu (a.n. 1977) și Alexandru Smoliacov (a.n. 1980), care în prezent se ascund de autorităţile moldoveneşti, au invocat în fața Curții încălcarea articolelor 5 §§ 3 şi 4 din Convenție, date fiind, pretinsa detenție ilegală şi excesiv de îndelungată, refuzul instanțelor de a le prezenta materiale din dosar; refuzul de a examina cererea lor habeas corpus din 10 mai 2011, precum și de întârzierea nejustificată a examinării cererii lor habeas corpus din 6 iunie 2011.

 

În fapt:

     A. Circumstanţele Cauzei

La momentul evenimentelor, reclamanții erau ofițeri de poliție. Potrivit actelor dosarului şi hotărârilor judecătorești naţionale, reclamanții aflând că un oarecare P., din regiunea transnistreană intenționa să vină la Chișinău, cu o sumă mare de bani în numerar pentru a încheia o tranzacție cu bunuri imobile, pe 8 decembrie 2010 au încercat să-l rețină în scara blocului de apartamente. P. a reușit să scape, însă reclamanţii l-au urmărit, l-au prins şi l-au bătut cu cruzime până acesta şi-a pierdut cunoștința. După aceea, P. a fost târât de către reclamanţi şi pus în mașină. Mai multe persoane au fost martori la reținerea şi bătaia lui P. După aceea, P. nu a mai fost văzut în viață și câțiva ani mai târziu corpul lui a fost găsit într-o fântână.

Reclamanții au susținut că au crezut că P. este un infractor şi că intenționau să-l ducă la secția de poliție pentru a-l interoga. După ce l-au urmărit, l-au arestat și-l conduceau la secția de poliție. Totuşi, la o intersecţie aglomerată P. a reușit să evadeze din mașină și a fugit traversând peste un râu mic. Ei au susținut că nu l-au mai urmărit, deoarece s-a aprins culoarea verde la semafor și pentru că nu doreau să-și murdărească hainele urmărindu-l pe P. peste râu.

B. Reţinerea şi arestul preventiv al reclamanţilor

Pe 7 februarie 2011, reclamanții au fost reţinuţi fiind acuzați de răpire, omor și exces de putere în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

În aceeași zi, procurorul a înaintat un demers la Judecătoria Centru solicitând emiterea unui mandat de arest în privinţa reclamanţilor. Motivele invocate de procuror au fost că reclamanții ar putea să se eschiveze de urmărirea penală, să influenţeze ancheta penală și să comită alte infracţiuni. Reprezentantul reclamanților a solicitat accesul la materialele prezentate de către procuror, dar fără succes.

În aceeași zi, Judecătoria Centru a emis un mandat de arest pe un termen de 30 de zile. În instanță, reclamanții au susținut că alegaţiile procurorului nu erau bazate pe fapte sau probe și că niciun material nu a fost prezentat de către Procuratură. Instanța a constatat că, având în vedere gravitatea învinuirii înaintate reclamanților, faptul că ancheta era la etapa inițială și că aceştia activau în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, exista un risc major ca reclamanţii să se eschiveze, să interfereze la urmărirea penală prin influenţarea martorilor, să inducă în eroare investigația, fapt care ar mări volumul de muncă.

Pe 9 februarie 2011, reclamanții au contestat cu cereri de recurs invocând, inter alia, că mandatele de arest în privinţa lor erau nemotivate şi că instanţa s-a bazat numai pe presupuneri.

Suplimentar, reclamanții au menţionat că instanța a refuzat să prezinte reprezentantului lor materialele din dosar, prezentându-i doar demersul procurorului.

Pe 17 februarie 2011, Curtea de Apel Chișinău a respins recursurile reclamanților, din motiv că în materialele dosarului existau suficiente temeiuri pentru a avea o bănuială rezonabilă că acuzaţii ar fi comis infracţiunile de care sunt învinuiţi. Riscul de imixtiune în ancheta penală era determinat de faptul că ancheta era la faza iniţială, iar riscul de eschivare a acestora rezulta din faptul că reclamanţii erau ofițeri de poliție și cunoşteau cum operează autorităţile de investigare. Curtea de Apel nu a dat răspuns la argumentul din plângerea reclamanților cu privire la presupusa lipsă de acces la materialele din dosar, materiale pe care prima instanță şi-a bazat decizia când a dispus arestarea lor.

Pe 5 martie 2011, Judecătoria Centru a prelungit durata ţinerii sub arest a reclamanţilor cu 30 de zile pentru aceleași motive invocate și anterior. Instanța a menţionat că, de data aceasta, reprezentanților reclamanților le-a fost acordat accesul la materialele din dosar.

Reclamanții au depus recurs susţinând, inter alia, că ancheta nu avansează așa cum afirmă procurorul și că riscul de interferență ar putea fi diminuat, la fel, şi în cazul dispunerii arestului la domiciliu al reclamanților. Pe 14 martie 2011, Curtea de Apel Chișinău a menţinut decizia Judecătoriei Centru din 5 martie 2011, din aceleași motive invocate şi anterior.

Pe 16 martie 2011 au fost retrase învinuirile înaintate reclamanţilor cu privire la omor, deoarece corpul victimei nu fusese găsit. La 29 martie 2011, cauza a fost transmisă spre examinare în judecată.

C. Detenţia reclamanţilor după trimiterea cauzei în judecată

Pe 29 martie 2011, procurorul a înaintat demers privind prelungirea termenului de arest al reclamanţilor cu 90 de zile, invocând aceleaşi temeiuri ca și înainte: riscul de a se eschiva, de a influenţa mersul anchetei și de a comite alte infracțiuni.

La 7 aprilie 2011, reclamanții au depus o cerere habeas corpus, susținând că riscul de a influența mersul anchetei nu mai era valabil, deoarece urmărirea penală fusese încheiată și că nu exista nicio dovadă că reclamanții ar intenționa să se eschiveze.

În aceeași zi, judecătorul V. al Judecătoriei Rîșcani a prelungit detenția reclamanților cu 90 de zile, motivând că cele trei riscuri invocate de către procuror rezultau din caracterul acuzațiilor înaintate reclamanților.

Reclamanții au contestat cu recurs susținând, inter alia, că instanța nu a făcut referire la nicio probă în sprijinul presupuselor riscuri, care să justifice detenția lor.

La 20 aprilie 2011, Curtea de Apel Chișinău a menţinut decizia Judecătoriei Rîșcani din 7 aprilie 2011. Instanța s-a bazat pe faptul că reclamanții erau ofițeri de poliție și considera că aceştia puteau influența martorii sau distruge probele. Instanța a menţionat și riscul de a se sustrage.

Pe 10 mai 2011, reclamanții au depus o cerere habeas corpus, susținând că nu existau temeiuri de a presupune că reclamanții s-ar eschiva, ar comite o altă infracţiune sau vor influența mersul procesului.

Pe 25 mai 2011, judecătorul V. s-a autorecuzat invocând ca motiv că anterior a lucrat cu cel de-al treilea reclamant. Din materialele dosarului nu era clar în ce mod acest fapt afecta imparțialitatea judecătorului V. și când acesta a realizat acest fapt.

Pe 6 iunie 2011, reclamanții au depus o altă cerere habeas corpus, menționând că cererea lor anterioară încă nu fusese examinată. Aceștia au susținut că, la 25 mai 2011, judecătorul V. s-a autorecuzat de la examinarea cauzei, astfel că la 7 aprilie 2011, când acesta a dispus prelungirea arestului, era incompatibil și, prin urmare, a fost afectat caracterul legitim al mandatului de arest emis.

La 5 iulie 2011 judecătorul M. de la Judecătoria Rîșcani a dispus prelungirea detenţiei reclamanților cu încă 90 de zile, pentru aceleași motive ca și anterior. Instanța a respins cererea habeas corpus depusă de reclamanți la 6 iunie 2011, menționând că motivele de arest anterior invocate nu și-au pierdut valabilitatea, deoarece procesul încă nu s-a început. Instanța nu a făcut nicio referire la cererea habeas corpus din 10 mai 2011.

La 6 iulie 2011, reclamanții au contestat cu recurs susținând, inter alia, că instanța nu a examinat cererile lor habeas corpus „într-un termen accelerat” aşa cum se cere potrivit articolului 5 § 4 din Convenție și nu a răspuns la argumentul lor că detenţia ordonată prin mandatul din 7 aprilie 2011 era ilegal, deoarece fusese emis de către judecătorul V. care nu era imparțial.

Pe 15 iulie 2011, Curtea de Apel Chișinău a menţinut decizia Judecătoriei Rîșcani din 5 iulie 2011, din aceleași motive invocate ca şi anterior.

La 30 septembrie 2011, Judecătoria Rîșcani i-a achitat pe reclamanți pe toate capetele de acuzare eliberându-i în sala de judecată.

La 11 martie 2013, Curtea de Apel Chișinău a casat sentinţa de achitare, condamnând reclamanții pentru răpire și exces de putere în atribuţii de serviciu, la 7 ani de închisoare. La 12 noiembrie 2013, Curtea Supremă de Justiție a menţinut sentinţa in absentia.

Se pare că, la o dată nespecificată, după identificarea cadavrului victimei, au fost inițiate noi proceduri penale de învinuire a reclamanților de omor. Părțile nu au informat Curtea cu privire la rezultatul acestor proceduri.

 

În drept:

Cu privire la încălcarea articolului 5 § 4 din Convenţie:

(i) Accesul la materialele dosarului

Curtea a reiterat că, având în vedere impactul grav al privării de libertate asupra drepturilor fundamentale ale persoanei, procedurile desfășurate în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție ar trebui, în principiu, să se întrunească, în cea mai mare măsură posibilă, în condițiile unei investigații în curs, fiind o cerință de bază a unui proces echitabil.

Curtea a notat că nu este asigurată egalitatea de arme, în cazul în care avocatului i se refuză accesul la documentele din dosar, care de fapt sunt esențiale pentru a contesta efectiv legalitatea, în sensul Convenției, a detenției clientului său (a se vedea Nikolova contra Bulgariei [MC 31195/96, § 58, CEDO 1999-II și Garcia Alva împotriva Germaniei, nr. 23541/94, § 39, 13 februarie 2001). Conceptul de legalitate a detenției nu se limitează la respectarea cerințelor de procedură stabilite în dreptul naţional, dar se referă și la caracterul rezonabil al suspiciunii pe care se bazează arestul, la legitimitatea scopului urmărit prin arest și la justificarea detenției care a urmat. Curtea recunoaște necesitatea desfășurării eficiente a investigațiilor penale, ceea ce poate implica faptul că unele informații colectate în timpul anchetei trebuie să fie păstrate în secret, pentru a împiedica suspecții să manipuleze cu dovezile și să submineze cursul justiției. Cu toate acestea, acest scop legitim nu poate fi urmărit în detrimentul restricțiilor substanțiale asupra dreptului la apărare (a se vedea Țurcan și Țurcan contra Moldovei nr. 39835/05, § 60, 23 octombrie 2007 și Musuc v. Moldova, nr. / 06, § 54, 6 noiembrie 2007).

În cauza dată, instanța care a dispus arestul reclamanților la 7 februarie 2011 nu a acordat apărării acces la materialele prezentate de către procuror, în susținerea necesității deţinerii în arest a acestora. Curtea de Apel nu a dat răspuns la argumentele din plângerea reclamanților în această privință.

Curtea a subliniat că nici prima instanța, nici instanța de recurs nu au motivat tăinuirea acestei informații și că reclamanții s-au aflat în imposibilitate să conteste într-un mod adecvat motivele detenției.

Astfel, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție.

 

(ii) Promptitudinea examinării solicitărilor habeas corpus ale solicitanților

Curtea a reiterat că articolul 5 § 4 din Convenție, garantând persoanelor reținute dreptul de a iniția proceduri de contestare a legalității privării lor de libertate, proclamă, de asemenea, dreptul, după instituirea unei astfel de proceduri, la o hotărâre judecătorească „într-un termen accelerat” cu privire la legalitatea detenției și ordonarea încetării acesteia dacă se dovedește a fi ilegală (a se vedea Musiał contra Poloniei [MC], nr. 24557/94, § 43, CEDO 1999-II). Chestiunea cu privire la respectarea dreptului persoanei în baza articolului 5 § 4 trebuie să fie determinată în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte (a se vedea, Sarban v. Moldova, nr. 3456/05, § 118, 4 octombrie 2005).

Cu privire la cererile habeas corpus din 10 mai 2011 și 5 iulie 2011, Curtea a acceptat argumentul Guvernului precum că din moment ce a doua cerere era identică cu cea dintâi, nu a existat necesitatea de o examina pe prima separat de a doua. Totuşi, Curtea a constatat că examinarea cererii habeas corpus a durat aproape două luni, iar o asemenea perioadă nu poate fi considerată un „termen rezonabil”. De asemenea, nicio problemă de ordin administrativ nu poate justifica o astfel de întârziere.

Prin urmare, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 4 din Convenție.

 

(iii) Cu privire la pretinsa imparţialitate a judecătorului

Curtea a considerat vădit nefondată plângerea reclamanţilor cu referirela imparțialitatea judecătorului, prin urmarea aceasta a fost declarată inadmisibilă.

 

Cu privire la pretinsa încălcare a articolului 5 § 3 din Convenţie:

Plângerea dată a fost declarată inadmisibilă ca fiind vădit nefondat.

Curtea nu a considerat că motivele pe care s-au bazat instanțele naționale ar fi fost insuficiente sau irelevante. Curtea a notat că temerea instanțelor naționale că reclamanții s-ar putea eschiva de la urmărirea penală era justificată, odată ce aceștia într-adevăr au fugit după ce au fost eliberați.

Referitor la „diligenţa suficientă”, Curtea a notat că în lumina circumstanțelor cauzei și ținând cont de motivele pe care s-au bazat instanțele naționale atunci când au dispus arestul reclamanților, nu se poate afirma faptul că instanțele nu au acționat cu o diligență suficientă și că detenția reclamanților ar fi fost excesiv de îndelungată.

 

Curtea le-a acordat reclamanţilor 4 500 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 1 200 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

 

Concluzie: încălcarea articolului 5 § 4 din Convenție (unanimitate).

                     

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Iurcovschi şi alţii v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

 

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă