Paşa v. Republica Moldova – nr. 50473/11 

Hotărârea din 15.5.2018 [Secţia a II-a]

Articolul 5 § 1 şi § 4

Dreptul la libertate şi la siguranţă

Detenţia ilegală a reclamantului şi îngrădirea accesului la materialele dosarului – încălcare

Pe 1 august 2011, reclamantul Iurie Paşa, născut în 1984 şi care locuieşte în Bălţi, a invocat în fața Curții încălcarea articolului 5 § 1 şi § 4 din Convenție, dată fiind detenția sa ilegală între 6 și 16 martie 2011 şi că i s-a îngrădit accesul la materialele dosarului.

În fapt:

În cererea depusă la Curte, reclamantul, a menționat că, fiind suspectat de trafic de fiinţe umane pe 5 februarie 2011 la ora 13.30 a fost reţinut pentru 72 de ore, care potrivit legislaţiei naţionale reprezintă durata maximă a detenției înainte ca bănuitul să fie adus în fața unui judecător.

Pe 8 februarie 2011, la ora 10.20, procurorul a depus demers în instanţă solicitând aplicarea măsurii de arest preventiv reclamantului și la ora 14.00 acesta a fost adus în fața unui judecător, care a emis mandat de arest pe un termen de treizeci de zile. Nu este clar la ce oră a fost emis mandatul, dar există o notă scrisă de mână că acesta a fost prezentat reclamantului la ora 15:00, urmată de semnătura acestuia.

Reclamantul a contestat mandatul de arest preventiv și a susținut, inter alia, că detenția care a avut loc înainte de decizia instanței din 8 februarie 2011 a fost mai lungă de 72 de ore, care era durata maximă prevăzută de lege. De asemenea, reclamantul a susținut că nu i s-a acordat acces la materialele dosarului prezentate de către procuror atunci când a fost solicitată reținerea sa în custodie.

Pe 17 februarie 2011 Curtea de Apel Bălți a respins recursul reclamantului. Instanța nu a dat răspuns alegaţiilor reclamantului că acesta nu a avut acces la materialele din dosar.

Pe 5 martie 2011, procurorul responsabil a solicitat prelungirea măsurii de arest preventiv reclamantului cu încă treizeci de zile. Un judecător a examinat demersul și la aceeași dată a dispus prelungirea arestului preventiv până la 6 martie 2011.

La o dată nespecificată, același judecător a emis o încheiere de corectare a dăţii de valabilitate a mandatului de arest preventiv al reclamantului din 6 martie în 6 aprilie 2011. Solicitantul a contestat încheierea instanţei.

Pe 16 martie 2011 Curtea de Apel Bălți a admis recursul reclamantului și a anulat încheierea instanței, după ce a constatat că modificarea dăţii din 6 martie în 6 aprilie 2011 nu este conformă cu procedura prevăzută de Codul de procedură penală. Instanța a constatat, prin urmare, că detenția reclamantului a fost ilegală începând cu 6 martie și a dispus eliberarea sa imediată.

Din materialele din dosar rezultă că reclamantul a fost condamnat în primă instanță și că procedura este încă în curs de examinare în fața Curții de Apel Bălți. Conform informațiilor furnizate de părți, reclamantul este dat în căutare de către autorități.

În drept:

(i) Cu privire la încălcarea articolului 5 § 1din Convenție:

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 5 § 1 din Convenție, dat fiind faptul că detenția sa între 6 și 16 martie 2011 a fost ilegală, din motiv că încheierea instanţei prin care s-au modificat dăţile nu era conformă cu procedura prevăzută de Codul de procedură penală.

Curtea a statuat în repetate rânduri, că articolul 5 din Convenție este, împreună cu articolele 2, 3 și 4, printre drepturile fundamentale care protejează securitatea fizică a individului. Scopul său principal este de a preveni privarea arbitrară sau nejustificată de libertate (a se vedea, de exemplu, Buzadji v. Republica Moldova [MC], nr. 23755/07, § 84, CEDO 2016 (extrase)).

Faptul că detenția reclamantului între 6 și 16 martie 2011 era contrară legislaţiei naționale nu a fost contestat de către părți. Instanțele naționale au ajuns la aceeași concluzie, iar Curtea nu vede niciun motiv să se îndepărteze de constatările lor. Curtea reamintește că o detenție care nu este conformă cu legea națională este contrară articolului 5 § 1 din Convenție.

Curtea a notat că, în pofida constatării de către instanţele naţionale că detenția reclamantului a fost contrară legislaţiei, acestea nu i-au acordat despăgubiri. Curtea a reamintit că o decizie sau o măsură favorabilă reclamantului nu este, în principiu, suficientă pentru a priva individul de statutul său de „victimă", decât în cazul în care autoritățile naționale au recunoscut, în mod expres, şi au acordat despăgubiri, pentru încălcarea Convenției. Dat fiind că reclamantului nu i s-a acordat nicio despăgubire, el mai poate pretinde că este victima unei încălcări a articolului 5 § 1 dinConvenție.

Astfel, Curtea a conchis că a avut loc o încălcare a articolului 5 § 1 din Convenție, ca rezultat al detenției ilegale a reclamantului între 6 și 16 martie 2011.

(ii) Cu privire la încălcarea articolului 5 § 4 din Convenție:

Reclamantul a invocat încălcarea articolului 5 § 4 din Convenție, dat fiind faptul că instanțele au refuzat să-i prezinte o copie a materialelor din dosar, care fusese invocate de către procuror în cererea sa de aplicare a măsurii de arest preventiv.

Curtea a reiterat că, în cazul unei persoane a cărei detenție cade sub incidența articolului 5 § 1 (c) este necesară o audiere.

Curtea a notat că egalitatea de arme nu este asigurată în cazul în care avocatului i se refuză accesul la acele documente din dosarul de investigație care sunt esențiale pentru a contesta efectiv legalitatea, în sensul Convenției, a detenției clientului său. Conceptul de legalitate a detenției nu se limitează la respectarea cerințelor procedurale stabilite în dreptul naţional, dar se referă și la caracterul rezonabil al suspiciunii pe care se bazează arestarea preventivă, la legitimitatea scopului urmărit prin acest arest și la justificarea detenției care a urmat. Curtea admite necesitatea desfășurării eficiente a investigațiilor penale, ceea ce poate implica faptul că unele informații colectate în timpul acestora trebuie să fie păstrate în secret, pentru a împiedica suspecții să manipuleze dovezi și să submineze cursul justiției. Cu toate acestea, acest scop legitim nu poate fi urmărit în detrimentul restricțiilor substanțiale asupra dreptului la apărare.

În prezenta cauză, judecătorul care pe 8 februarie 2011 a emis mandatul de arest preventiv reclamantului nu i-a acordat acces la materialele dosarului care au fost prezentate de către procuror în susţinerea necesităţii rămânerii acestuia în custodie. Curtea de Apel nu a răspuns la argumentele reclamantului în această privință.

Curtea a notat că judecătorul de instrucţie sau Curtea de Apel nu au motivat reținerea acestor informații și că, prin urmare, reclamantul nu a putut să conteste în mod corespunzător motivele detenției sale. În aceste circumstanțe, nu se poate spune că principiul „egalității armelor", în sensul articolului 5 din Convenție, a fost respectat în speță. Prin urmare, Curtea a constatat existența unei încălcări a articolului 5 § 4 din Convenţie.

Curtea i-a acordat reclamantului 5,000 EUR cu titlu de prejudiciu moral și 650 EUR cu titlu de costuri și cheltuieli.

Concluzie: încălcarea articolului 5 § 1 şi § 4 din Convenţie (unanimitate).

© Prezentul rezumat are la bază hotărârea Paşa v. Republica Moldova de pe site-ul hudoc. El constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

Direcția Drepturile Omului și Cooperare Externă