Wetjen și alții v. Germania - 68125/14 și 72204/14

Hotărârea din 22.3.2018 [Secția a V-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Presupuse carențe procedurale în decizia unui tribunal național de a lua copiii de la părinții lor: nicio încălcare

[Acest rezumat se referă, de asemenea, la hotărârea pronunțată în cazul Tlapak și alții v. Germania, 11308/16 și 11344/16, 22 martie 2018]

În fapt – În ambele cazuri, reclamanții erau membri ai Bisericii celor douăsprezece triburi, o comunitate religioasă cu privire la care se afirmase că în cadrul acesteia erau utilizate diferite forme de pedepse corporale la educarea copiilor. Tribunalul național a primit o înregistrare video care demonstra aplicarea unor asemenea tratamente, deși în aceasta nu figura niciunul dintre reclamanți.

În Wetjen și alții, fusese inițiată o anchetă preliminară în care martorii au confirmat aplicarea de pedepse corporale în educarea copiilor din comunitate. Ulterior, tribunalul național a emis o încheiere interlocutorie care le retrăgea părinților reclamanți drepturile de a decide unde ar trebui să locuiască copiii lor și de a lua decizii cu privire la sănătatea, școlarizarea și pregătirea lor prefesională, transferând aceste drepturi către un oficiu pentru protecția tinerilor. Copiii au fost luați, de asemenea, în îngrijire în baza probabilității rezonabile de a fi supuși unor pedepse corporale.

La controlul judiciar, încheierea interlocutorie a fost menținută. Curtea de apel a afirmat că fusese necesar ca acei copii să fie scoși din comunitate și că nu existau alte măsuri mai puțin intruzive care să fi evitat prejudicierea lor.

În Tlapak și alții, curtea de apel a menținut o încheiere a unei instanțe specializate în dreptul familiei în procedurile principale, care a transferat dreptul părinților de a decide cu privire la locul de trai al celor două fiice ale lor și cu privire la luarea deciziilor referitoare la sănătatea și școlarizarea lor către oficiul pentru protecția tinerilor. Ea a constatat că părinții vor continua să aplice pedepse corporale asupra copiilor în viitor, de vreme ce această metodă parentală fusese bine-stabilită și că nu existau măsuri mai puțin severe, de vreme ce părinții părăsiseră deja Germania împreună cu fiul lor și refuzau să se întoarcă să trăiască acolo în mod permanent, făcând astfel imposibil pentru autorități să ofere un sprijin suficient sau să monitorizeze situația în mod efectiv.

În procedurile din fața Curții, reclamanții din ambele cazuri s-au plâns că au existat carențe procedurale din partea tribunalelor și că măsurile în discuție au constituit, inter alia, o încălcare a dreptului la respectarea vieții lor de familie, în baza articolului 8 din Convenție.

În drept – Articolul 8

a) Wetjen și alții (proceduri interlocutorii): Încheierea interlocutorie și retragerea anumitor drepturi parentale au constituit o ingerință în dreptul reclamanților la respectarea vieții lor de familie. Totuși, ingerința a fost prevăzută de lege și a urmărit un scop legitim, și anume protecția „sănătății și a moralei” și a „drepturilor și libertăților” copiilor.

Pentru a evita riscurile aplicării de rele-tratamente și de tratamente degradante asupra copiilor, Curtea a considerat că este lăudabilă interzicerea prin lege de către statele membre a tuturor formelor de pedepsire corporală a copiilor (dreptul german conținea o asemenea interdicție) și implementarea unor asemenea prevederi prin intermediul unor măsuri proporționale. Prin urmare, aceasta a constatat că riscul aplicării unor lovituri sistematice și regulate a constituit un motiv relevant pentru a retrage părți din autoritatea părinților și pentru luarea în îngrijire a copiilor. Tribunalele naționale au îndeplinit cerințele procedurale pe care le presupunea articolul 8, iar concluziile lor – potrivit cărora puteau fi aplicate lovituri de către părinții reclamanți și că copiii reclamanți riscau să fie pedepsiți – s-au bazat pe o bază factuală suficientă și nu au fost arbitrare sau nerezonabile. Retragerea autorității parentale se limitase la arii care erau strict necesare și la copiii reclamanți care aveau o vârstă la care li se putea aplica pedeapsa corporală și care erau supuși, prin urmare, unui risc real și iminent de aplicare a unei pedepse degradante.

În plus, Curtea a subliniat importanța ca tribunalele naționale să prezinte motive detaliate cu privire la inexistența unei alte opțiuni pentru protecția copiilor care implica o ingerință mai puțin intruzivă a drepturilor fiecărei familii. Acestea au constatat că părinții nu și-au manifestat dorința de a se abține de la disciplinarea copiilor și că o asistență mai mare din partea oficiului pentru protecția tinerilor nu le-ar fi asigurat securitatea întotdeauna. Mai mult, chiar dacă părinții doreau să se abțină de la aplicarea pedepselor corporale și puteau să reziste presiunilor din partea comunității, ei nu erau capabili să se asigure de faptul că alți membri ai comunității nu le-ar fi lovit copiii, atunci când i-ar fi lăsat în supravegherea lor. Curtea a admis faptul că asistența din partea oficiului pentru protecția tinerilor nu ar fi protejat în mod efectiv copiii, de vreme ce disciplinarea corporală a acestora se baza pe dogma lor de neclintit.

În concluzie, au existat motive „relevante și suficiente” pentru aplicarea acestor măsuri. În baz unor proceduri corecte, tribunalele naționale au asigurat un echilibru între interesele copiilor reclamanți și cele ale părinților reclamanți care aveau scopul să protejeze interesele superioare ale copiilor și care nu excedau marjei de apreciere acordate autorităților naționale.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

b) Tlapak și alții (procedurile principale): Tribunalele naționale au oferit motive detaliate cu privire la lipsa unei alte opțiuni mai puțin intruzive pentru drepturile fiecărei familii disponibile pentru protecția efectivă a copiilor. Mai mult, curtea de apel a subliniat în mod corect că în situația pe care au creat-o părinții prin părăsirea țării în timpul desfășurării procesului, prejudiciul adus intereselor superioare ale copiilor nu mai putea fi evitat prin măsuri mai blânde, de vreme ce autoritățile competente nu puteau monitoriza și implementa în mod suficient asemenea măsuri.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.