Güzelyurtlu și alții v. Cipru și Turcia - 36925/07

Hotărârea din 4.4.2017 [Secția a III-a]

Articolul 2

Obligații pozitive

Articolul 2-1

Anchetă efectivă

Eșecul autorităților turce și cipriote de a coopera în anchetarea unor omoruri: încălcări

În fapt – Reclamanții sunt rude apropiate ale unor trei cetățeni ciprioți de origine turco-cipriotă, care au fost găsiți omorâți, cu urme de gloanțe, în regiunea insulei controlată de guvernul cipriot, în 2005. Au fost demarate anchete penale atât de către autoritățile cipriote, cât și de cele turce (inclusiv de către “Republica Turcă a Ciprului de Nord” - TRCN). Totuși, desi autoritățile cipriote au identificat opt suspecți, care au fost arestați și interogați de către autoritățile “TRNC”, ambele anchete au ajuns într-un impas, iar dosarele respective au fost suspendate, în așteptarea unor noi evoluții. Deși anchetele rămăseseră deschise, nu s-a făcut nimic concret după 2008. Guvernul turc încă mai aștepta transmiterea probelor în vederea judecării suspecților, pe când ancheta autorităților cipriote a fost întreruptă ca urmare a întoarcerii de către Turcia a cererilor de extrădare făcute de autoritățile cipriote. Eforturile întreprinse prin intermediul bunelor oficii ale Forței Națiunilor Unite de menținere a păcii în Cipru (UNFICYP) s-au soldat cu un eșec, din cauza insistenței statelor reclamate de a-și menține pozițiile.

În procedurile din fața Curții, reclamanții s-au plâns de încălcarea articolului 2 din Convenție atât de către autoritățile cipriote, cât și de cele turce, dat fiind eșecul acestora de a desfășura o anchetă efectivă a deceselor și omisiunea lor de a coopera în vederea investigării crimelor.

În drept – Articolul 2 (aspectul procedural): Cum decesele „rudelor” reclamanților au avut loc pe teritoriul controlat de Republica Cipru și sub jurisdicția acestui stat, autorităților cipriote le revenea o obligație procedurală de investigare a acelor decese. Mai fusese angajată și obligația procedurală a Turciei, de vreme ce ucigașii suspecți se aflau sub jurisdicția Turciei, fie în “TRNC” sau în Turcia propriu-zis, iar autoritățile “TRNC” au fost informate despre crimă și Notificarea Roșie privind suspecții publicată. Într-adevăr, autoritățile “TRNC” au inițiat propria lor anchetă penală, iar tribunalele acestora aveau competență penală în privința persoanelor care au comis crime pe teritoriul insulei Cipru.

Cererea reclamanților în baza articolului 2 a avut două capete privind desfășurarea acelor anchete de către autoritățile cipriote și turce și privind eșecul guvernelor reclamate de a coopera.

 (a) Desfășurarea anchetelor– Ambele state reclamate au întreprins în mod prompt un număr semnificativ de măsuri de anchetă. Curtea nu a sesizat carențe care ar fi pus la îndoială caracterul adecvat al acelor anchete. Totuși, nu a fost nevoie să se facă vreo constatare în baza articolului 2 în privința concluziilor Curții despre problema cooperării dintre cele două state.

 (b) Obligația procedurală de a coopera– În circumstanțele în care, ca în prezenta cauză, ancheta unui omor illegal implică în mod inevitabil mai mult de un stat, ea presupune existența unei obligații din partea statelor reclamate vizate de a coopera în mod efectiv și de a întreprinde toate măsurile necesare în acest scop, pentru a facilita și realiza o anchetă efectivă a întregului caz. O asemenea obligație era necesară pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în baza articolului 2, și era conformă cu poziția luată prin instrumentele relevante ale Consiliului Europei care mandatau cooperarea inter-guvernamentală pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor transnaționale de o manieră mai efectivă și pentru pedepsirea infractorilor.

Natura și întinderea cooperării cerute în mod inevitabil depindea de circumstanțele fiecărui caz în parte. Curtea nu a avut competența stabilirii respectării de către statele reclamate a obligațiilor lor în baza Convenției europene privind extrădarea și în baza Convenției europene privind asistența reciprocă în materie penală și nu a ținut de Curte să indice măsurile pe care trebuiau să le întreprindă autoritățile pentru ca statul reclamat să-și îndeplinească obligațiile în cel mai eficient mod posibil. Rolul Curții a constat în a verifica dacă măsurile întreprinse au fost adecvate și suficiente în acele circumstanțe și în a stabili în ce măsură era posibilă depunerea unui minim efort și dacă acesta trebuia făcut.

Fusese clar din totalitatea materialelor prezentate Curții, inclusiv din Raportul Secretarului General al ONU din 27 mai 2005 privind operațiunile ONU din Cipru, că guvernele reclamate nu au fost pregătite să facă vreun compromis în privința pozițiilor lor și să găsească o cale de mijloc. Poziția lor era motivată de considerente politice care reflectau disputa politică intensă și de lungă durată dintre Republica Cipru și Turcia. Deși statele reclamate au avut oportunitatea să identifice o soluție și să ajungă la un acord prin medierea UNFICYP, ele nu au folosit această oportunitate pe deplin. Orice sugestii – cum ar fi întrunirile pe un teritoriu neutru dintre autoritățile polițienești, interogarea suspecților prin intermediul “metodei interviului înregistrat video” în zona de tampon controlată de ONU, eventualitatea unui acord ad hoc sau existența unui proces judecat de către o instanță neutră, schimbul de probe și abordarea chestiunii la nivel de servicii tehnice – care au fost făcute în efortul de identificare a unei soluții de compromis, au întâmpinat refuzul direct din partea autorităților. Chiar dacă au fost instituite grupuri de lucru comune și comisii tehnice, niciunul nu pare să fi dorit continuarea anchetei.

Ca urmare a eșecului statelor reclamate de a coopera, anchetele lor au rămas deschise, nefiind întreprins vreun pas timp de mai mult de opt ani. Trecerea timpului a erodat, în mod inevitabil, cantitatea și calitatea probelor disponibile, putând conduce la compromiterea șanselor ca acestea să fie încheiate. Acest fapt a prelungit durerea membrilor familiei.

În prezent, în cele din urmă, a fost colectată o cantitate considerabilă de probe și au fost identificați rapid opt suspecți, urmăriți și arestați. Eșecul de a coopera în mod direct sau prin intermediul UNFICYP a condus la eliberarea acestora. Dacă a fi existat o cooperare, în conformitate cu obligația procedurală care decurge din articolul 2, procedurile penale initiate împotriva unuia sau mai multor suspecți sau ancheta ar fi putut ajunge la o concluzie adecvată.

Concluzii: încălcare de către Turcia (unanimitate); încălcare de către Cipru (cinci voturi la două).

Articolul 41: 8,500 EUR pentru fiecare în privința prejudiciului moral.

(Vezi, de asemenea, Rantsev v. Cipru și Rusia, 25965/04, 7 ianuarie 2010, Nota informativă126)