A.R. și L.R. v. Elveția (dec.) - 22338/15

Decizia din 19.12.2017 [Secția a III-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea vieții de familie

Respectarea vieții private

Educația sexuală obligatorie în cadrul școlilor publice pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani: inadmisibilă

Articolul 9

Articolul 9-1

Libertatea de conștiință

Educația sexuală obligatorie în cadrul școlilor publice pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani: inadmisibilă

În fapt – În 2011, prima reclamantă și fiica sa în vârstă de șapte ani au solicitat, fără succes, o dispensă de la «lecțiile de educație sexuală» pentru cel de-al doilea an de școală primară, instituite de o directivă a serviciilor cantonale de educație pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani. Tribunalul Federal nu a pus la îndoială aplicabilitatea articolelor 8 și 9 din Convenție, însă a respins apelul lor pe fond. Cererea a susținut că această educație sexuală era prematură și vedea în caracterul ei obligatoriu un atac asupra rolului educativ al părinților.

În drept – Articolul 8:Curtea nu a precizat niciodată în mod expres că articolul 8 § 1 se aplică în cazul drepturilor părinților de a asigura educația copilului lor, protejate în primul rând de articolul 2 din Protocolul nr. 1 din Convenție (neratificat de către Elveția), care constituie lex specialis în această materie. Ea s-a limitat întotdeauna la a interpreta articolul 2 § 1 din Protocolul nr. 1 în lumina articolelor 8 și 10 din Convenție.

Acest fapt nu presupune în mod necesar că articolul 8 § 1 nu poate fi incident în speță. Cu referire la «viața de familie», formularea însăși sugerează mai mult decât o simplă coabitare între părinți și copiii lor, și ar putea acoperi deopotrivă libertatea și datoria părinților de a-și educa și de a-și crește copiii. Curtea nu exclude nici faptul că educația unui copil, ca aspect fundamental al identității unui părinte, face parte din «viața privată» a părintelui.

Totuși, chiar presupunând aplicabilitatea articolului 8 în cererea primei reclamante, aceasta din urmă este nefondată în mod manifest, din următoarele motive.

Ingerința în discuție este «prevăzută de lege», Constituția federală prevăzând educația obligatorie în școlile publice, iar programul școlar cantonal indicând în mod clar că «științele despre viață și despre Terra» includ educația despre sănătate, și că aceasta din urmă include educația sexuală. Educația sexuală urmărește să protejeze sănătatea copiilor: în opinia Curții, în măsura în care abuzul sexual reprezintă un pericol real pentru sănătatea fizică și psihică a copiilor, împotriva căruia aceștia trebuie protejați indiferent de vârsta lor, societatea are, în mod indubitabil, un interes particular ca copiii de vârstă mică să aibă parte de o educație sexuală, în special pentru că ei nu trăiesc în mod izolat, ci sunt expuși unei multitudini de influențe și de informații din exterior (inclusiv din partea media), care pot ridica probleme legitime și pot face necesară confruntarea acestora de o manieră potrivită cu subiectul în discuție. Ingerința urmărea, așadar, scopuri legitime.

Cu privire la caracterul necesar într-o societate democratică al ingerinței, Curtea a notat că, pentru interpretarea articolului 8, ea putea avea în vedere principile care decurg din articolul 2 din Protocolul nr. 1, chiar dacă protocolul nu este aplicabil pentru Elveția (pentru o abordare similară în privința articolului 9 din Convenție, vezi, de exemplu, Osmanoğlu și Kocabaş v. Elveția, 29086/12, 10 ianuarie 2017, Nota informativă 203).

Cererea nu denunță aici existența cursului de educație sexuală ca atare, ci numai faptul că este predat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 8 ani.

Curtea nu ezită să recunoască că copiii de această vârstă sunt deosebit de sensibili și ușor influențabili, și că relația lor cu părinții este deosebit de importantă în acești ani cruciali pentru dezvoltarea lor. Mai mult, articolul 5 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copilului stabilește o relație între nivelul de dezvoltare al capacităților copilului și libertatea părinților de a-i oferi acestuia o orientare pe care statele trebuie s-o respecte. Prin urmare, este oportun să se acorde un nivel de protecție deosebit de ridicat educației parentale a copiilor mici. Cererea merită o examinare mai aprofundată și mai minuțioasă.

Acestea fiind spuse, protecția educației parentale prevăzute de articolul 5 din Convenție cu privire la drepturile copilului nu este un scop în sine, ci trebuie să servească întotdeauna bunăstarea copilului.

Această concluzie decurge din chiar textul și spiritul Convenției, de vreme ce aceasta îi conferă educației misiunea de protecție a copilului împotriva tuturor formelor de violență, de abuzurile fizice sau psihice, «inclusiv de violența sexuală» (articolul 19), și de pregătire a acestuia pentru a-și «asuma responsabilitățile unei vieți într-o societate liberă» (articolul 29,  d).

Acestea sunt scopurile urmărite de educația sexuală școlară în cantonul în discuție, cu excluderea tuturor îndoctrinărilor copiilor. Cererea nu susține și faptul că cursurile de educație sexuală fuseseră concepute să influențeze morala sexuală a elevilor. În termenii directivei adoptate de către consiliul de educație, educația sexuală școlară nu trebuie să servească pentru exercitarea unui control social sau a unei standardizări. Nimic nu sugereaă că autoritățile publice au ignorat acest imperativ.

Cu privire la proporționalitatea refuzului în discuție, motivele următoare au condus Curtea la concluzia potrivit căreia chiar dacă articolul 8 era aplicabil în cazul primei reclamante, autoritățile elvețiene nu și-au depășit marja de apreciere.

În primul rând, autoritățile naționale au recunoscut importanța deosebită a dreptului părinților de a asigura educația sexuală a copiilor lor. Chiar directiva recunoaște în mod expres «rolul important» al părinților și precizează faptul că singurul rol al școlii este să «completeze» educația sexuală oferită de către părinți. În plus, caracterul complementar al lecțiilor de educație sexuală decurge din aspectul lor care nu este unul sistematic. Într-adevăr, autoritățile au amendat directiva în 2011 prin introducerea de recomandări care subliniau caracterul nesistematic al acestor lecții, sarcina personalului educativ în materie limitându-se la «oferirea unui răspuns la întrebările și acțiunile copiilor». În acastă speță – unde copilul nu a asistat, în realitate, la lecțiile de educație sexuală –, nu a existat niciun dubiu că aceste recomandări au fost urmate.

În al doilea rând, argumentul potrivit căruia cursurile de educație sexuală riscă să-i confrunte cu informații despre sexualitate pe copiii care nu au evocat niciodată în mod spontan subiectul pare să nu aibă în vedere dinamica lucrului într-o clasă sau într-o grădiniță: oferirea de răspusuri la întrebări cu tematică sexuală doar copiilor care le-au adresat pare o practică nerealizabilă raportat la realitățile școlare.

În al treilea rând, autoritățile competente au tratat subiectul sensibil al educației sexuale la modul serios. Prevăzând indicii detaliate în directiva și recomandările menționate mai sus și în lecțiile de educație sexuală adaptate pentru vârsta și sexul copiilor, autoritățile elvețiene au făcut proba clarității deosebite confruntate fiind cu interesele în discuție. În cazul reclamanților, autoritățile cantonale și jurisdicțiile interne au emis decizii foarte bine motivate, care au avut în vedere interesul copilului, recunoscând totodată rolul primordial al părinților în educația copiilor lor, inclusiv în materie de educație sexuală.

Concluzie: inadmisibilă (nefondată în mod manifest).

Articolul 9: Curtea nu se consideră obligată să rezolve problema aplicabilității articolului 9 din Convenție cu privire la educația sexuală, de vreme ce cererea nu este argumentată (cererea se limitează la a face trimitere, de o manieră mai degrabă abstractă, la valorile fundamentale, etice și morale ale persoanei umane, care ar fi legate de educația sexuală, fără a explica în mod concret ce valori și cum sunt afectate acestea de participarea la lecțiile de educație sexuală).

În orice caz, o încălcare a acestui articol poate fi exclusă în mod esențial pentru aceleași motive precum cele menționate în privința articolului 8.

Articolul 9 § 1 nu le acordă părinților-adepți ai unei anumite religii sau filosofii dreptul de a refuza participarea copiilor lor la educația publică ce ar putea fi contrară ideilor lor: el se limitează la impunerea unei interdicții pentru stat de a îndoctrina copiii prin intermediul acestei învățături. Din concluziile Curții în baza articolului 8 rezultă că autoritățile competente nu au urmărit un asemenea scop și că acestea au respectat caracterul complementar al educației sexuale școlare raportat la educația sexuală oferită în familie.

Concluzie: inadmisibilă (nefondată în mod manifest).

De asemenea, Curtea a declarat inadmisibil capătul de cerere bazat pe articolul 14 combinat cu articolele 8 și 9, în special pentru că nu au fost epuizate căile interne de atac.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.