Cumhuriyet Halk Partisi (Partidul Republican al Poporului) v. Turcia (dec.) - 48818/17

Decizia din 21.11.2017 [Secția a II-a]

Articolul 35

Articolul 35-3-a

Ratione temporis

Referendumul constituțional nu se încadra în câmpul de aplicare al articolului 3 din Protocolul nr. 1: inadmisibilă

În fapt – În aprilie 2017, a avut loc un Referendum constituțional obligatoriu în Turcia. În fața Curții Europene, reclamantul, un partid politic cu sediul în Ankara, s-a plâns în baza articolului 3 din Protocolul nr. 1 că Guvernul a eșuat, inter alia, să asigure libera exprimare a opiniei poporului în alegerea legislativului, separația puterilor, independența judiciarului și preeminența dreptului.

În drept – Articolul 3 din Protocolul nr. 1: Partidul reclamant a susținut că ar trebui să se considere că Referendumul constituțional intră în câmpul de aplicare al articolului 3 din Protocolul nr. 1 ca rezultat al caracterului cuprinzător al schimbărilor introduse în sistemul parlamentar turc.

Era adevărat că articolul 3 din Protocolul nr. 1 garanta un principiu caracteristic democrației efective și era, așadar, de primă importanță în sistemul Convenției. Democrația constituia un element fundamental al „ordinii publice europene”, iar drepturile garantate în baza articolului 3 din Protocolul nr. 1 erau cruciale pentru stabilirea și menținerea fundamentelor unei democrații efective și reale guvernate de preeminența dreptului.

Totuși, textul articolului 3 din Protocolul nr. 1 sugera în mod clar că întinderea sa se limita la alegerile – organizate la intervale de timp rezonabile – care determinau alegerea legislativului, iar formularea sa reprezenta un indiciu puternic al limitelor unei interpretări largi, teleologice a aplicabilității sale. Obiectul și scopul prevederii trebuia stabilit prin trimitere la formularea utilizată în prevedere. Era important că o asemenea interpretare textuală a fost reconfirmată recent de către Curte în Moohan și Gillon v. Regatul Unit*, care a vizat un referendum de secesiune, unde Curtea a reținut că „alegerea legislativului” nu includea în mod necesar „tipul legislativului” și a respins argumentul potrivit căruia referendumul, deși o instituție de o importanță vitală pentru o deocrație politică efectivă, se încadra în câmpul de aplicare al articolului 3 din Protocolul nr. 1.

În lumina considerentelor de mai sus și a jurisprudenței ei constante privind aplicabilitatea articolului 3 din Protocolul nr. 1, formularea prevederii excludea posibilitatea Curții de a adopta o interpretare largă a acesteia care să includă și referendumurile – având în vedere semnificația ei obișnuită în context, ca și obiectul și scopul ei. Scopul Referendumului constituțional din Turcia fusese, în esență, cel de a decide dacă Președintelui Turciei ar trebui să i se acorde competențe mai vaste în cadrul noului sistem constituțional de guvernare. Prin urmare, Referendumul nu a echivalat cu o „alegere”, în înțelesul articolului 3 din Protocolul nr. 1.

Concluzie: inadmisibilă (incompatibilă ratione materiae).

Curtea a mai conchis că cererea reclamantului în baza articolului 13 coroborat cu articolul 3 din Protocolul nr. 1 era inadmisibilă ratione materiae, de vreme ce capătul principal de cerere nu se încadra în câmpul material al Convenției.

*  Moohan și Gillon v. Regatul Unit (dec.), 22962/15 și 23345/15, 13 iunie 2017, Nota informativă 209.

© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.