Rezumatul cauzei Işıkırık v. Turcia, articolul 11 din Convenție - încălcare (condamnarea imprevizibilă a membrului unei organizații ilegale)
Işıkırık v. Turcia - 41226/09
Hotărârea din 14.11.2017 [Secția a II-a]
Articolul 11
Articolul 11-1
Libertatea de întrunire pașnică
Condamnarea imprevizibilă a membrului unei organizații ilegale: încălcare
În fapt – În 2007, reclamantul a fost judecat pentru „apartenența” la o organizație armată ilegală (PKK) și condamnat la mai mult de șase ani de închisoare în baza articolului 220 § 6 din Codul penal pentru că a participat la funeraliile a patru militanți ai PKK, pentru că a mers în fața unuia dintre sicriuri în timpul funeraliilor și pentru că a arătat semnul “V” și a aplaudat în timp ce alți demonstranți scandau lozinci în sprijinul lui Abdullah Öcalan în timpul unei adunări de la universitatea sa.
Tribunalele au considerat că, de vreme ce atât funeraliile și manifestarea au avut loc ca urmare a chemărilor și instrucțiunilor venite din partea PKK, ar trebui să se considere că reclamantul, care a participat la acele evenimente, a acționat „din numele” acelei organizații.
Potrivit articolului 220 § 6 din Codul penal turc, cine comite o infracțiune „din numele” unei organizații ilegale este pedepsit ca „membru” al acelei organizații, în baza articolului 314 § 2, fără ca acuzarea să dovedească elementele materiale ale apartenenței sale actuale la această organizație.
În drept – Articolul 11: Condamnarea reclamantului pentru apartenența la o organizație ilegală în baza articolului 220 § 6 și 314 § 2 din Codul penal, în baza participării sale la funeralii și la o demonstrație, ar putea fi considerate o ingerință în dreptul său la libertatea de întrunire.
Formularea articolului 220 § 6 din Codul penal nu definea semnificația expresiei „din numele unei organizații ilegale”.
Instanțele naționale au interpretat noțiunea de „apartenență” la o organizație ilegală în baza articolului 220 § 6 în termeni extensivi. Simplul fapt al prezenței la o demonstrație la care a fost chemat de o organizație ilegală și unde a acționat în mod deschis de o manieră care exprima o opinie pozitivă despre organizația în discuție a fost suficient pentru a se considera că acesta acționează „din numele” organizației și pentru a fi pedepsit ca un membru al acesteia.
Din contra, atunci când trebuie aplicat în mod izolat articolul 314 din Codul penal în privința „apartenenței” la o organizație ilegală, tribunalele trebuie să aibă în vedere „continuitatea, diversitatea și intensitatea” actelor acuzaților. În mod similar, ele trebuie să evalueze dacă o persoană acuzată a comis infracțiuni în cadrul „structurii ierarhice” a unei asemenea organizații, pe când dacă același articol este aplicat cu trimitere la articolul 220 § 6, problema ativității în cadrul unei ierarhii devine irelevantă.
În concluzie, multitudinea de acte care puteau constitui o bază pentru aplicarea unei sancțiuni penale grave sub forma închisorii, în baza articolului 220 § 6, era atât e vastă, încât formularea prevederii, inclusiv interpretarea ei extensivă de către tribunalele naționale, nu oferea o protecție suficientă împotriva ingerințelor arbitrare din partea autorităților publice.
Mai mult și foarte important, având în vedere condamnarea sa pentru acte care cădeau sub incidența articolului 11 din Convenție, nu rămăsese nicio diferență între reclamant, un manifestant pașnic, și o persoană care a comis infracțiuni ca membru al structurii PKK.
O asemenea interpretare extensivă a unei norme juridice nu putea fi justificată atunci când avea efectul echivalării simplului exercițiu al libertăților fundamentale cu apartenența la o organizație ilegală, în lipsa oricăror probe concrete privind această apartenență.
Articolul 220 § 6 din Codul penal nu era, așadar, „previzibil” în aplicarea sa, de vreme ce nu îi oferise reclamantului protecția juridică împotriva ingerințelor arbitrare în dreptul său garantat de articolul 11 din Convenție. Prin urmare, ingerința nu era prevăzută de lege.
Mai mult, când demonstranții s-au confruntat cu acuzația de apartenență la o organizație armată ilegală, ei au riscat o pedeapsă suplimentară cuprinsă între cinci și zece ani de închisoare, o sancțiune care era surprinzător de severă și foarte disproporționată pentru conduita lor.
Prin urmare, având în vedere modul în care a fost aplicat în prezenta cauză, articolul 220 § 6 din Codul penal maniefstă, inevitabil, un efect deosebit de inhibitor în privința exercițiului drepturilor la libertatea de exprimare și la libertatea de întrunire.
Mai mult, aplicarea prevederilor în discuție nu-i putea descuraja doar pe cei care erau găsiți vinovați de exercitarea drepturilor lor în baza articolelor 10 și 11 din Convenție, ci îi putea descuraja și pe alți membri ai publicului să participe la demonstrații și, în general, la dezbaterile politice publice.
Prin urmare, atunci când reclamantul a fost tras la răspundere în baza articolelor 220 § 6 și 314 din Codul penal pentru simplul fapt de a fi participat la o întrunire publică și de a-și fi exprimat opiniile acolo, au fost subminate chiar esența dreptului la libertatea de întrunire pașnică și, așadar, fundamentele unei societăți democratice,.
Concluzie: încălcare (unanimitate)
Articolul 41: 7,500 EUR pentru prejudiciul moral; capătul de cerere referitor la acordarea prejudiciului material – respins.
© Această traducere îi aparține Curții Supreme de Justiție. Originalul se găsește în baza de date HUDOC. Orice preluare a textului se va face cu următoarea mențiune: „Traducerea acestui rezumat de hotărâre a fost efectuată de către Curtea Supremă de Justiție a Republicii Moldova”.