Regner v. Republica Cehă [MC] - 35289/11 

Hotărârea din 19.9.2017 [MC] 

Articolul 6 

Procedură administrativă 

Articolul 6-1 

Proces echitabil 

Procedură în contradictoriu 

Egalitate de arme 

Imposibilitatea de a lua cunoștință de un element probatoriu determinant, clasificat drept informație confidențială, în cursul controlului judiciar al unei decizii administrative: nicio încălcare 

În fapt – În septembrie 2006, Oficiul național al securității a decis să pună capăt validității unui certificat de securitate eliberat reclamantului pentru a-i permite să ocupe funcția de adjunct al unui vice-ministru al Apărării, pentru că acesta prezenta un risc la adresa securității naționale. Cu toate acestea, decizia nu a menționat informațiile confidențiale pe care se bazase; ele au fost clasificate sub categoria „rezervate”, iar legea nu permitea divulgarea lor către reclamant. 

La cererea reclamantului, președintele Oficiului a confirmat existența riscului. Cererea în anulare a reclamantului a fost respinsă ulterior de către tribunalul municipal căruia i-au fost transmise documentele în discuție. Reclamantul și avocatul său nu au primit autorizație pentru consultarea lor. Contestațiile ulterioare ale reclamantului nu au avut succes. 

Invocând articolul 6 § 1 din Convenție, reclamantul s-a plâns de inechitatea procedurii administrative în discuție, dată fiind imposibilitatea studierii unui element probatoriu determinant, calificat drept informație confidențială, pus la dispoziția tribunalelor de către reclamat. 

Printr-o hotărâre din 26 noiembrie 2015, o cameră a Curții a constatat, în unanimitate, lipsa vreunei încălcări a articolului 6 § 1 din Convenție, reținând că procesul decizional a îndeplinit, în măsura posibilului, exigențele contradictorialității și egalității de arme și că acesta a fost însoțit de garanții apte să protejeze interesele reclamantului. 

La 2 mai 2016, la cererea reclamantului, cauza a fost trimisă în fața Marii Camere. 

În drept – Articolul 6 § 1 

 a) Cu privire la aplicabilitate: Exercitarea funcției de către reclamant era condiționată de autorizarea accesului la informații confidențiale. Retragerea acestui certificat de securitate l-a privat de posibilitatea de a-și exercita pe deplin funcțiile și a avut consecințe negative asupra capacității sale de a obține un nou post în serviciul public. În aceste condiții, legătura dintre decizia de retragere a certificatului de securitate al reclamantului și pierderea funcțiilor sale și a locului său de muncă a reprezentat mai mult decât o legătură slabă sau abstractă. El s-a putut prevala, așadar, de dreptul de a contesta legalitatea acestei retrageri în justiție.

Relația de serviciu dintre reclamant și MInisterul Apărării se baza pe dispozițiile codului muncii, care nu conținea nicio regulă specifică aplicabilă funcțiilor exercitate în legătură cu administrarea statului, astfel încât, la momentul faptelor, nu exista nicio funcție publică, în sensul tradițional al termenului, care să implice pentru agenții săi obligații și privilegii exorbitante de drept comun. Având în vedere faptul că litigiile de muncă se referă la drepturile civile în sensul articolului 6 § 1 din Convenție, decizia prin care a fost retras certificatul de securitate al reclamantului și procedura ulterioară i-au afectat drepturile civile. 

Astfel, chiar presupunând că reclamantul trebuia considerat funcționar, acesta a putut introduce o contestație în fața instanțelor administrative pentru a ataca legalitatea deciziei Oficiului. Rezultă că în speță este aplicabil articolul 6, sub aspectul său civil. 

În consecință, reclamantul poate pretinde la calitatea de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 

Concluzie: excepții preliminare respinse (cincisprezece voturi la două). 

 b) Cu privire la fond:  În conformitate cu prevederile dreptului ceh, în cazul contestării în justiție a refuzului de emitere sau a retragerii unui certificat de securitate, procedura intentată de către reclamant este supusă unor două limitări în raport cu dreptul comun destinat să-i garanteze un proces echitabil: pe de o parte, documentele și informațiile clasificate nu-i sunt accesibile nici acestuia, nici avocatului său, iar pe de altă parte, dacă măsura sau decizia retragerii este bazată pe asemenea elemente, motivele care fundamentează decizia nu-i sunt comunicate nici ele.

Curtea a luat notă de competențele conferite instanțelor naționale. Tribunalele au avut acces la toate documentele clasificate, fără restricții, documente în baza cărora Oficiul și-a bazat justificarea deciziei; ele au avut posibilitatea de a efectua o evaluare aprofundată a motivelor invocate de către Oficiu pentru a nu comunica elementele clasificate și pentru a dispune comunicarea celor despre care considera că nu trebuie încadrate în această categorie; tribunalele au putut aprecia, totodată, caracterul fondat al deciziei Oficiului care a retras certificatul de securitate și au putut sancționa, dacă ar fi fost necesar, o decizie arbitrară. Competența lor s-a manifestat asupra ansamblului faptelor cazului și nu s-a limitat la evaluarea mijloacelor invocate de către reclamant, care fusese audiat de către judecători și a putut să formuleze, de asemenea, concluzii scrise. 

Instanțele naționale și-au exercitat în mod corespunzător competențele de control de care dispuneau în acest tip de procedură, având în vedere atât necesitatea de a menține confidențialitatea documentelor clasate care au justificat retragerea certificatului de securitate al reclamantului și motivarea deciziilor lor în lumina circumstanțelor concrete ale cazului în discuție.  

Astfel, curtea administrativă supremă a considerat că comunicarea documentelor clasificate ar fi avut ca rezultat divulgarea metodelor de lucru ale serviciului de informații, dezvăluirea surselor de informare sau tentative de infuențare a eventualilor martori. Aceasta a explicat că, în virtutea legii, nu era posibil să indice cu precizie unde exista riscul la adresa securității, nici să indice cu exactitate considerentele care au stat la baza concluziei care constată un asemenea risc, motivele și considerentele care au stat la originea deciziei Oficiului găsindu-se exclusiv în informațiile clasificate. Prin urmare, nu existase niciun motiv să se considere că clasificarea documentelor în discuție fusese decisă de o manieră arbitrară sau pentru realizarea unui alt obiectiv decât interesul legitim prezentat așa cum a fost. 

Prin urmare, înalta curte a considerat că era clar din excluderea documentelor clasificate că reclamantul nu mai îndeplinea condițiie legale pentru a le ține în secret. În schimb, comportamentul acestuia din urmă prezenta un risc pentru securitatea națională. În această privință, în martie 2011, reclamantul a fost subiectul urmăririi penale pentru crimă organizată, complicitate în abuz de putere publică, ingerințe în achizițiile publice și în licitațiile publice și încălcarea regulilor imperative în materie de relații economice. Este de înțeles că atunci când există astfel de suspiciuni, autoritățile consideră necesare acțiunile rapide, fără a se aștepta rezultatul anchetei penale, evitând în același timp divulgarea anticipată a suspiciunilor în privința persoanelor în cauză, pentru a nu se afecta ancheta penală. 

Cu toate acestea, ar fi fost binevenit ca, într-o măsură compatibilă cu păstrarea confidențialității și cu desfășurarea corectă a investigațiilor împotriva reclamantului, instanțele naționale, cel puțin Curtea administrativă supremă, să fi explicat, chiar dacă în mod sumar, intensitatea controlului exercitat de aceasta și reproșurile reținute la adresa reclamantului. În acest sens, Curtea notează cu satisfacție noile evoluții pozitive din jurisprudența Curții administrative supreme. 

Având în vedere procedura ca întreg, natura litigiului și marja de apreciere de care se bucură autoritățile naționale, limitările suferite de către reclamant în exercițiul drepturilor care derivau din principiile contradictorialității și egalității de arme au fost compensate de o asemenea manieră încât echilibrul corect dintre părți nu a fost deranjat astfel încât să afecteze însăși esența dreptului reclamantului la un proces echitabil. 

Concluzie: nicio încălcare (zece voturi la șapte). 

 (Vezi Fitt v. Regatul Unit [MC], 29777/96, 16 februarie 2000, Nota informativă 15; Ternovskis v. Letonia, 33637/02, 29 apilie 2014; Schatschaschwili v.[MC], 9154/10, 15 decembrie 2015, Nota informativă 191 ; și Miryana Petrova v. Bulgaria, 57148/08, 21 iulie 2016)