S.C. Service Benz Com S.R.L. v. România - 58045/11

Hotărârea din 4.7.2017 [Secția a IV-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1

Lipsirea de proprietate

Regimul obiectiv al confiscării, cu posibilitatea proprietarului de bună-credință de a obține repararea prejudiciului de către contravenient, pentru culpă contractuală: nicio încălcare

În fapt – În 2010, două camioane-cisterne care îi aparțineau societății reclamante au fost confiscate în cadrul unei proceduri contravenționale derulate împotriva unuia dintre clienții ei (care a declarat greșit natura mărfii, pentru a evita plata accizelor la combustibil). Ignoranța susținută de către reclamantă a fost considerată inoperantă; tribunalul a mai reținut că, în calitate de transportator, aceasta avea o obligație de diligență.

În 2006, Curtea Constituțională a confirmat procedura confiscării automate, având în vedere posibilitatea proprietarului de a se întoarce împotriva co-contractantului său.

În drept – Articolul 1 din Protocolul nr.1

 a) Natura, legalitatea și scopul legitim al ingerinței – În cazul unei măsuri definitive fără posibilitatea restituirii, confiscarea camioanelor-cisterne ale reclamantei a echivalat cu o lipsire de proprietate. Baza sa legală era articolul 220 §§ 1‑k și 2‑b din Codul de procedură fiscală (CPF), care urmărea realizarea unui obiectiv de interes general (combaterea evaziunii fiscale).

 b) Proporționalitatea – Având în vedere substanța contravenției (transportarea unor produse nedeclarate, supuse accizării), obiectul confiscării (camioanele-cisterne) nu a părut lipsit de legătură cu obiectivul combaterii evaziunii fiscale urmărit de prevederile în discuție.

Cu siguranță, în baza dispozițiilor menționate, confiscarea mijloacelor de transport utilizate era obigatorie. Într-adevăr, instanța de recurs a considerat că nu era nevoie să: se distingă dacă mijloacele de transport îi aparțineau contravenientului sau unui terț; nici, în cel de-al doilea caz, să aibă în vedere atitudinea personală a terțului sau natura legăturii sale cu contravenientul.

Prin urmare, este necesar să se verifice dacă reclamantul a avut la dispoziție un remediu care să-i permită să-și valorifice în mod efectiv teza bunei sale credințe.

Totuși, Curtea Constituțională a fost chemată de mai multe ori să examineze susținerile împotriva dispozițiilor contestate care autorizau confiscarea bunurilor ce nu aparțin contravenientului. În decizia sa nr. 685 din 2006, aceasta a reținut caracterul nefondat al criticii, considerând că: 1° prin încredințarea vehiculului co-contractantului său, proprietarul și-a asumat riscul că acesta îl va folosi în mod greșit; 2° rămânea deschisă calea proprietarului de a iniția o acțiune în justiție, în baza contractului lor; 3° o interpretare diferită ar permite eludarea legii fără probleme.

Așadar, cu mult înainte de a se întâmpla faptele descrise în prezenta cerere, Curtea Constituțioală a confirmat existența unui remediu pe care îl putea folosi proprietarul unui mijloc de transport confiscat împotriva contravenientului, în baza regulilor generale ale răspunderii civile contractuale.

Jurisprudența Curții Constituționale, care conțiea o interpretare de autoritate a dreptului național, este suficientă pentru a se putea constata efectivitatea recursului în discuție. Mai mult, această abordare a avut parte de o consacrare legislativă explicită în materie de transport, prin articolul 1961 § 3 din noul cod civil (care, deși a intrat în vigoare la câteva luni după încheierea procedurilor judiciare inițiate de către reclamantă, fusese publicat înainte de iulie 2009).

În cazurile în care Curtea Europeană a considerat lipsite de efectivitate remediile de acest gen, acest fapt s-a datorat motivelor cazului concret (de exemplu, de falimentul sau de dizolvarea societății comerciale resposabile, de riscul serios al falimentului, având în vedere gravitatea amenzilor aplicate autorilor evaziunii, de decesul autorului contravenției sau de llipsa de practică a tribunalelor naționale în materie).

Reclamanta nu a invocat nicio circumstanță specială de această natură și nu a existat niciun motiv de îndoială în privința efectivității remediului judiciar de care dispunea, în vederea reparării prejudiciului suferit. Așadar, a fost asigurat echilibrul corect între respectarea drepturilor sale și interesul general.

Concluzie: nicio încălcare (patru voturi la trei).

(Vezi, în același sens (nicio încălcare): Sulejmani v. fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, 74681/11, 28 aprilie 2016; sau, din contra (încălcare) : Andonoski v. fosta Republică iugoslavă a Macedoniei, 16225/08, 17 septembrie 2015, Nota informativă 188)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul acestei cauze publicat pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.