Johannesson și alții v. Islanda - 22007/11

Hotărârea din 18.5.2017 [Secția I]

Articolul 4 din Protocolul nr. 7

Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori

Proceduri administrative și penale paralele în privința aceleiași conduite:încălcare

În fapt – Primului și celui de-al doilea reclamant le-au fost impuse penalități în cadrul unor proceduri administrative pentru omisiunea de a declara anumite venituri. În procedurile penale subsecvente, ei au fost condamnați pentru comiterea unor infracțiuni în privința acelorași omisiuni la pedeapsa închisorii cu suspendare și la plata unor amenzi. Penalitățile au fost avute în vedere atunci când s-a stabilit nivelul amenzilor penale. În procedurile din fața Curții, reclamanții s-au plâns în baza articolului 4 din Protocolul nr. 7 de faptul că au fost urmăriți și pedepsiți de două ori în privința aceleiași infracțiuni.

În drept– Articolul 4 din Protocolul nr. 7: Curtea a acceptat că infracțiunile pentru care au fost urmăriți și condamnați reclamanții s-au bazat pe același set de fapte ca cele pentru care li s-au impus penalități. Ea a continuat prin a examina dacă a existat o dublare a procesului și a pedepsei. În această privință, ea a reiterat că procedurile duble care privesc, ca în cazul reclamanților, dreptul administrativ și dreptul penal nu sunt interzise de articolul 4 al Protocolului nr. 7 dacă statul reclamat poate demonstra în mod convingător că cele două seturi de proceduri sunt „suficient de strâns legate din punct de vedere substanțial și temporal” (vezi A și B v. Norvegia [MC], 24130/11 și 29758/11, 15 noiembrie 2016, Nota informativă 201).

Acest test nu a fost îndeplinit în prezenta cauză.

În primul rând, cu privire la legătura substanțială, Curtea a acceptat că cele două seturi de proceduri urmăreau scopuri complementare, consecințele pentru reclamanți fiind previzibile și, de vreme ce penalitățile fuseseră contrabalansate cu amenzile, sancțiunile deja impuse în procedurile fiscale au fost avute suficient în vedere la aplicarea pedepsei în procedurile penale. Totuși, cu privire la strângerea probelor, care reprezentase un factor important în evaluarea legăturii substanțiale, în ciuda accesului liber la rapoartele ofițerilor fiscali și la documentele colectate în timul auditului fiscal, poliția care a efectuat ancheta penală și-a desfășurat propria investigație, care a condus la condamnarea reclamanților de către Curtea Supremă. Conduita reclamanților și răspunderea lor în baza diferitelor prevederi de drept fiscal și penal au fost, astfel, examinate de diferite autorități și instanțe în proceduri independente una față de alta.

În al doilea rând, cu privire la legătura temporală, ea trebuia să fie destul de strânsă pentru a proteja persoana în fața incertitudinii și tergiversării și de a nu fi prelungite procedurile. În cazurile reclamanților, durata generală a celor două seturi de proceduri fusese de aproximativ nouă ani și trei luni, acestea derulându-se în paralel pentru puțin mai mult de un an. Reclamanții nu au fost acuzați decât după 15 sau 16 luni după ce au fost adoptate deciziile autorităților fiscale în procedurile administrative și nu au fost condamnați decât la patru ani după adoptarea acelor decizii. Hotărârea Curții Supreme (care a menținut condamnările reclamanților și care a adăugat alte condamnări în cazul primului reclamant) a fost pronunțată la mai mult de un an după. Guvernul nu a putut explica aceste întârzieri.

Prin urmare, având în vedere în special suprapunerea limitată în timp și colectarea și evaluarea general independentă a probelor, nu a existat o legătură suficient de apropiată din punct de vedere substanțial și temporal între procedurile fiscale și cele penale, pentru a le considera compatibile cu criteriul bis din articolul 4 al Protocolului nr. 7.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 5,000 EUR pentru primul reclamant și 10,000 EUR pentru cel de-al doilea reclamant în privința prejudiciului moral; constatarea existenței unei încălcări a constituit o satisfacție echitabilă suficientă în privința oricărui prejudiciu material.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul acestei cauze publicat pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.