Pătraşcu v. România – nr.7600/09

Hotărârea din 14.2.2017 [Secţia a IV-a].

Articolul 6 § 1 din Convenţie

Dreptul la un proces echitabil

Provocarea de către agentul sub acoperire de a comite o infracţiune: încălcare.

În fapt:

La data de 23 februarie 2007, un ofiţer de poliţie „X” din cadrul unităţii crimă organizată a Poliţiei județului Buzău l-a abordat pe reclamant într-un club de noapte. Potrivit unui raport întocmit pe 1 martie 2007, întâlnirea a fost planificată pentru a verifica informaţiile primite de poliţie potrivit cărora reclamantul s-ar fi ocupat cu traficul de droguri. Din Raport rezultă că „X” a discutat cu reclamantul care a pretins că poate face rost de droguri şi că va reveni cu mai multe detalii. În cel de-al doilea Raport din 14 aprilie 2007, s-a indicat faptul că reclamantul îl sunase pe „X” ca să-l întrebe dacă era interesat în procurarea de 2000 comprimate de ecstasy la preţul de 10 euro fiecare. Pe 18 aprilie 2007, procurorul din cadrul Departamentului crimă organizată din Județul Buzău a inițiat o anchetă penală împotriva reclamantului, în baza suspiciunii de trafic de droguri. Cererea de interceptare a convorbirilor telefonice ale reclamantului a fost autorizată de către instanţa de judecată. La aceeaşi dată, procurorul a autorizat ca agentul de poliţie sub acoperire „X” să acţioneze în scopul stabilirii faptelor, identificării infractorilor şi obţinerii probelor. În Raportul din 17 mai 2007 se indicase că „X” a apelat telefonic reclamantul de mai multe ori în lunile aprilie şi mai pentru a afla când va avea loc tranzacţia. În Raport s-a menționat că reclamantul i-a comunicat lui „X” că nu avea la el droguri şi că urma ca prietenii săi să aducă drogurile de peste hotare. Pe 19 iulie 2007, reclamantul l-a sunat pe „X”, stabilind o întâlnire pentru seara acelei zile. La întâlnirea acestora a fost organizată reţinerea în flagrant.

Reclamantul a fost condamnat la închisoare, pentru trafic de droguri.

În faţa Curţii, reclamantul s-a plâns în baza articolului 6 § 1din Convenție, susținând că comiterea infracţiunii a fost provocată de către agenţii statului, că anterior nu a fost implicat în astfel de acţiuni cu tranzacţii de droguri şi că operaţiunea de reţinere în flagrant nu a fost autorizată în mod corespunzător. Acesta s-a mai plâns că instanţele naţionale nu au examinat în mod corespunzător susținerile sale privind existența unei provocări din partea agenţilor statului în comiterea infracţiunii.

În drept:

Curtea a reiterat că admisibilitatea probelor este în primul rând o problemă de reglementare internă și ține, ca regulă, de instanţele naţionale să aprecieze probele din dosar. În acest sens, Curtea a notat că în contextul specific al tehnicilor de investigaţie utilizate pentru combaterea traficului de droguri şi a corupţiei, pot fi tolerate acţiunile agenţilor sub acoperire ai statului cu unele restricţii clare care respectă măsurile de protecţie a individului. Curtea a subliniat că admiterea de către instanţele de judecată a probelor obţinute ca urmare a provocării de către agenţii statului poate face procesul inechitabil. Curtea a notat că este important să se stabilească dacă, atunci când se invocă instigarea, acţiunile agenţilor statali care au desfăşurat activităţi sub acoperire au rămas în limitele comportamentului „pasiv, în esență" sau dacă aceștia au acționat ca agenţi provocatori.Curtea a reţinut că întrucât reclamantul a invocat faptul că a fost provocat să comită infracţiunea, instanţele judecătoreşti naţionale aveau obligația de a verifica dacă a avut loc sau nu provocarea din partea agentului statului. Proba faptului că provocarea nu a avut loc îi revine autorităţilor.

Curtea a notat că instanţele naţionale ar fi trebuit să verifice, prin analiza informaţiilor din dosarul cauzei, motivele care au stat la baza suspiciunii autorităţilor că reclamantul ar putea fi implicat în activităţi ilicite de trafic de droguri. Instanţele naţionale au omis să verifice declaraţia inclusă în raportul iniţial din 1 martie 2007 potrivit căreia poliţia avea informaţii privind implicarea reclamantului în traficul de droguri. Acest fapt ar fi clarificat motivele pentru care a fost iniţiată operaţiunea, în special dacă autorităţile au acţionat în baza informaţiilor primite de la o anumită persoană şi au început să monitorizeze această infracțiune continuă, sau dacă informaţiile au fost colectate în mod direct de către poliţişti, circumstanţă care poate extinde rolul lor la cel de agenţi provocatori. Agentul sub acoperire „X” a fost audiat în instanţele de judecată naţionale, însă declaraţiile acestuia nu au clarificat susținerile reclamantului.

Curtea a constatat că instanţele de judecată naţionale nu au ținut cont de faptul că reclamantul nu avea cazier şi nici de faptul că nu fost găsite droguri asupra sa înainte de sau în timpul operaţiunii sub acoperire. Curtea a notat că pe lângă declaraţiile părţilor din fața instanţei, singurele probe ale activităţii infracţionale a reclamantului au fost rapoartele poliţistului sub acoperire şi interceptările telefonice realizate.

Astfel, Curtea a conchis că instanţele naţionale nu au investigat în mod adecvat susținerea reclamantului privind existența unei încălcări, circumstanţă care a condus la concluzia că procesul reclamantului a fost lipsit de caracterul echitabil impus de articolul 6 din Convenţie.

Curtea a conchis, cu o majoritate de 6 la 1, că drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 din Convenție au fost încălcate.

Prin urmare, Curtea i-a acordat reclamantului 2400 de euro cu titlu de prejudiciu moral.

Direcția Drepturile Omului și cooperare externă