Hotărârea din 30.8.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 46

Articolul 46-2

Executarea hotărârii

Măsuri generale

Statul reclamat obligat să identifice diferitele cauze ale problemelor structurale din sistemul de sănătate, pentru a oferi soluţii şi pentru a revizui regimul expertizelor medico-legale

Articolul 2

Obligaţii pozitive

Articolul 2-1

Anchetă eficace

Expertize medico-legale lacunare, ca urmare a decesului unui copil născut într-un spital public: încălcare

În fapt – Reclamanţii sunt un cuplu căsătorit. Pe 6 martie 2005, la ora 16.30, reclamanta fusese condusă la spitalul Atatürk, unde a născut prematur, prin cezariană, o fetiţă. Aceasta suferea de insuficienţă respiratorie care necesita o îngrijire urgentă şi dispozitive tehnice speciale de care spitalul nu dispunea. De asemenea, în jurul orei 18.00, la cererea medicilor, născuta prematur a fost transferată, cu ambulanţa, la spitalul Behçet Uz.

Nou-născuta a fost preluată de unitatea neo-natală, în lipsă de locuri libere la unitatea de terapie intensivă. Medicii l-au avertizat pe reclamant, care ajunsese între timp la faţa locului, că serviciul pentru nou-născuţi nu este capabil să acorde asistenţa necesară, iar dacă acesta găseşte un alt spital care dispune de echipamentele adecvate, copilul ar putea fi transferat acolo.

În dimineaţa zilei de 8 martie, copilul născut prematur a fost transferat la unitatea de terapie intensivă şi supus ventilaţiei mecanice. Peste 23 de ore, o infirmieră a descoperit că acesta decedase.

În drept

Articolul 2 (aspectul substanţial): Personalul spitalului Atatürk a dat dovadă de neglijenţă, caracterizată prin lipsa coordonării. În plus, adevărata problemă o constituiau consecinţele transferurilor, insuficient gândite şi prost organizate, ale născuţilor prematur către spitalul Behçet Uz, precum şi poziţia celorlalte spitale universitare din  zonă de a nu accepta acest tip de transferuri. Într-adevăr, spitalul Atatürk nu beneficia de o unitate adecvată pentru copiii născuţi prematur şi nici de mijloace tehnice pentru acordarea tratamentului necesar. În 2004, din 387 de copii născuţi prematur în acest spital, 354 au fost transferaţi în alte instituţii medicale, în condiţii care nu prezentau siguranţă.

Această situaţie, cronică şi notorie la momentul faptelor, denotă că autorităţile responsabile de serviciile de sănătate erau conştiente atunci de faptul că nu fusese în pericol, în mod real, doar viaţa unui singur pacient, şi că ele nu au întreprins, potrivit competenţelor de care dispuneau, măsuri rezonabile pentru combaterea acelui risc, inclusiv pentru remedierea lipsei unui cadru propriu de norme care garantează protecţia vieţii copiilor născuţi prematur, şi deci a fiicei reclamanţilor.

În afară de neglijenţele care pot fi atribuite personalului medical, există, de asemenea, o legătură de cauzalitate între decesul regretat în acest caz şi problemele structurale menţionate mai sus.

În consecinţă, fiica reclamanţilor trebuie considerată o victimă a neglijenţelor şi carenţelor structurale, ale căror efecte conjugate au privat-o de acordarea unei asistenţe medicale de urgenţă, fapt care echivalează cu un refuz al acordării tratamentului medical, de natură să pună viaţa în pericol.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 2 (aspectul procedural): Regimul legii nr. 4483 privind tragerea la răspundere a funcţionarilor şi a altor agenţi publici fusese criticat în mod sistematic şi sancţionat în repetate rânduri de către Curte, în ceea ce ţine de lipsa independenţei organelor de anchetă, de imposibilitatea justiţiabililor de a participa în mod efectiv la investigaţii şi de caracterul inadecvat al controlului judiciar efectuat în cazul deciziilor acelor organe. Nu există vreo circumstanţă specială care să motiveze Curtea să se detaşeze de aceste concluzii în prezenta speţă.

Mai mult, în cadrul expertizei medico-legale dispuse de către instanţe, experţii nu au răspuns deloc la chestiunile esenţiale susceptibile să stabilească dacă, în afară de problemele de coordonare şi de carenţele structurale, decesul fiicei reclamanţilor a fost provocat de o eroare medicală sau dacă acesta a fost o consecinţă a refuzului de a oferi o asistenţă specială pentru copiii născuţi prematur, cu probleme respiratorii. De asemenea, în lipsa unui specialist în neonatologie, care să cunoască domeniul medical în cauză, experţii judiciari nu respectaseră liniile directoare existente în jurisprudenţa naţională privind caracterul adecvat al calificărilor ştiinţifice în materie. Din cauza acestor expertize lacunare, nicio autoritate nu a putut oferi un răspuns coerent şi ştiinţific pentru problemele existente în acest caz şi nu a putut stabili în deplină cunoştinţă de cauză eventuala răspundere a medicilor.

Această situaţie contravine condiţiei procedurale conţinute de articolul 2 care impunea, în prezenta cauză, ca autorităţile naţionale să întreprindă toate măsurile pentru a asigura obţinerea de probe apte să constituie un raport complet şi precis al faptelor şi o analiză obiectivă a concluziilor medicale din cazul decesului fiicei reclamanţilor.

Procedura penală în discuţie a fost lipsită de efectivitatea necesară pentru stabilirea şi pedepsirea încălcărilor dreptului la protecţia vieţii copilului din acest caz, din cauza calităţii asistenţei medicale contestate.

 Concluzie: încălcare (şase voturi la unu).

Articolul 41: 65 000 EUR pentru prejudiciul moral suferit; capătul de cerere pentru acoperirea prejudiciului material – respins.

Articolul 46: Autorităţile naţionale, în colaborare cu Comitetul Miniştrilor Consiliului Europei, sunt mai bine poziţionate pentru a identifica, la nivel naţional şi/sau regional, diferitele cauze ale carenţelor structurale din domeniul sănătăţii şi pentru a implementa soluţii generale specifice în vederea depăşirii acestora, inclusiv prin ameliorarea reglementărilor în materia procedurilor de trasfer şi a calităţii îngrijirii în sfera medicinei prenatale şi neonatale, pentru prevenirea încălcărilor similare în viitor.

Anchetele administrative/disciplinare independente şi imparţiale, declanşate în mod prompt şi din oficiu, derulate sub egida celei mai înalte autorităţi responsabile de serviciul public în discuţie, ar putea juca un rol central în identificarea soluţiilor pertinente pentru stabilirea circumstanţelor în care au fost sau nu acordate tratamentele necesare sau în constatarea existenţei unor încălcări care au afectat cursul evenimentelor.

De asemenea, regimul de expertiză medico-legală ar trebui să conţină garanţii adecvate şi, în special, să facă astfel încât instituţiile şi/sau specialiştii susceptibili de a fi traşi la răspundere pentru efectuarea acelor expertize să posede calificări şi competenţe perfect corelate cu particularităţile fiecărui caz, în vederea studierii şi menţinerii încrederii acestui regim, fapt care ar ameliora în special cerinţa ca experţii medico-legali să-şi motiveze în mod adecvat avizele ştiinţifice.

Perspectiva menţionată la punctul nr. 138 din «Liniile directoare privind rolul experţilor numiţi de către instanţă în cadrul procedurilor judiciare din statele membre ale Consiliului Europei », emise pe 12 decembrie 2014 de Comisia europeană pentru eficienţa justiţiei (CEPEJ), care le cere statelor membre «fie să adopte dispoziţii juridice referitoare la drepturile şi obligaţiile experţilor în cadrul procesului judiciar, fie să verifice dacă dispoziţiile lor existente în această materie sunt conforme cu normele minime privitoare la conduita experţilor prezentate mai sus», sunt suficiente pentru a ghida statul reclamat în procesul de identificare a măsurilor de implementare.

(Vezi şi Mehmet Şenturk şi Bekir Şenturk v. Turcia, 13423/09, 9 aprilie 2014, şi Asiye Genç v. Turcia, 24109/07, 27 ianuarie 2015)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Aydoğdu v. Turcia de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.