Hotărârea din 6.9.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 46

Hotărâre pilot

Măsuri de ordin general

Statul reclamat obligat să reducă numărul de delincvenţi alienaţi internaţi, în lipsa consilierii terapeutice potrivite în cadrul secţiilor psihiatrice din penitenciare

Articolul 3

Tratament degradant

În fapt – Reclamantul, despre care autorităţile constataseră că suferă de un «handicap mintal», a fost internat în continuu, din anul 2007, în secţia de protecţie socială a penitenciarului, pentru că a comis fapte calificate drept atentat la pudoare. Reclamantul s-a plâns că, în afară de accesul la serviciul psihiatric al penitenciarului, în cazul acestuia nu a fost aplicat niciun mijloc de supraveghere medicală particulară personalizată. Mai mult, din cauza refuzului instituţiilor sistemului rezidenţial şi al spitalelor de psihiatrie, acesta a stat în detenţie fără perspectiva realistă a beneficiului de un tratament exterior şi, deci, fără speranţa reintegrării în societate.

În drept – Articolul 3 (aspectul material): Fără a subestima paşii întreprinşi pentru a identifica un sprijin extern pentru reclamant, autorităţile nu au atins rezultatul scontat din cauza refuzului instituţiilor contactate. Această situaţie, a cărei victimă fusese reclamantul, constituise rezultatul unei probleme structurale. Pe de o parte, personalul medical din secţiile psihiatrice ale penitenciarelor nu era suficient pentru numărul de internaţi, iar pe de altă parte, centrele de plasament din exteriorul penitenciarelor se dovediseră adesea inaccesibile, fie din cauza lipsei de spaţiu sau a locurilor adecvate din spitalele de psihiatrie, fie din cauza sistemului legislativ, care nu le permite organismelor de protecţie socială să dispună măsura internării într-o structură exterioară care consideră persoana internată indezirabilă.

Autorităţile naţionale au eşuat în a oferi un sprijin adecvat pentru starea de sănătate a reclamantului care să-i permită să iasă din această situaţie contrară articolului 3 din Convenţie. Detenţia continuă a reclamantului pentru mai mult de nouă ani într-un mediu de penitenciar fără nicio terapie adaptată la starea sa de sănătate mintală şi fără nicio perspectivă de reintegrare a constituit un tratament degradant.

 Concluzie: încălcare (unanimitate).

De asemenea, Curtea a constatat, cu unanimitate, existenţa unei încălcări a articolului 5 § 1 e), pentru că deţinerea reclamantului într-un loc inadaptat stării sale de sănătate, timp de nouă ani, a rupt legătura cerută de articolul 5 § 1 e) din Convenţie dintre scopul detenţiei şi condiţiile în care se desfăşoară aceasta, şi existenţa unei încălcări a articolului 5 § 4, dată fiind lipsa unui remediu efectiv pentru redresarea situaţiei a cărei victimă este reclamantul şi pentru prevenirea continuării încălcărilor contestate.

Articolul 41: 16 000 EUR pentru prejudiciul moral.

Articolul 46: Curtea a decis să aplice în aces caz procedura hotărârii pilot, date fiind numărul de persoane din Belgia posibil afectate şi cazurile în care s-ar putea constata încălcările invocate în cereri.

Statul belgian a întreprins deja paşi semnificativi în contextul unei reforme majore a protejării sănătăţii mintale şi a internării care pot contribui la reducerea fenomenului deţinerii în penitenciare a delincvenţilor care suferă de boli psihice şi a consecinţelor acestuia. Curtea salută paşii parcurşi şi avuţi în vedere de către autorităţile naţionale şi încurajează doar guvernul belgian să-şi continue eforturile.

Curtea încurajează guvernul belgian să întreprindă acţiuni în vederea reducerii numărului de persoane cu deficienţe mintale internate care au comis infracţiuni sau delicte şi care nu beneficiază de o consiliere terapeutică adecvată, în cadrul secţiilor psihiatrice ale penitenciarelor, inclusiv în vederea redefinirii, prin analiza reformei legislative în desfăşurare din Belgia, a criteriilor care justifică măsura internării. De asemenea, Curtea salută obiectivul stabilit prin lege de a acorda sprijin terapeutic personalizat, în funcţie de persoana internată, în vederea reintegrării ei în societate.

Guvernului reclamat i se acordă o perioadă de doi ani pentru a analiza situaţia de ansamblu, inclusiv pentru a lua măsurile necesare în vederea implementării reformei legislative, dar şi în vederea analizării situaţiei reclamanţilor care au depus cereri în faţa Curţii înainte de pronunţarea prezentei hotărâri şi a eventualilor reclamanţi care vor sesiza Curtea ulterior. Pentru reclamanţii actuali şi viitori, această redresare poate fi realizată prin intermediul măsurilor ad hoc, care pot face obiectul reglementărilor amiabile sau al declaraţiilor unilaterale, adoptate potrivit condiţiilor pertinente ale Convenţiei.

În consecinţă, până la adoptarea măsurilor de redresare, procedura din toate cazurile similare este suspendată pentru o perioadă de doi ani, din ziua în care prezenta hotărâre devine definitivă.

 (Vezi L.B. v. Belgia, 22831/08, 2 octombrie 2012; Claes v. Belgia, 43418/09, 10 ianuarie 2013; Bamouhammad v. Belgia, 47687/13, 17 noiembrie 2015; şi Murray v. Olanda [MC], 10511/10, 26 aprilie 2016)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei W.D. v. Belgia de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.