Hotărârea din 12.1.2016 [Secţia a IV-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea corespondenţei

Respectarea domiciliului

Respectarea vieţii private

În fapt – În 2011, a fost înfiinţat un Grup Operativ Anti-terorist (“TEK”), ca diviziune a poliţiei maghiare. Competenţa sa fusese stabilită în secţiunea 7/E a Legii Poliţiei, aşa cum a fost aceasta amendată în 2011, şi în Legea privind Securitatea Naţională. În cererea lor depusă la Curtea Europeană, reclamanţii s-au plâns că legislaţia, şi în special “secţiunea 7/E (3) privind supravegherea” din Legea Poliţiei, încalcă articolul 8 din Convenţie, pentru că nu este detaliată suficient, nu este precisă şi nu oferă destule garanţii împotriva abuzului şi arbitrariului.

În drept – Articolul 8: În baza acestei legislaţii, supravegherea secretă de către TEK putea fi declanşată în două situaţii: prevenirea, urmărirea şi reprimarea actelor teroriste în Ungaria şi strângerea de informaţii necesare pentru salvarea cetăţenilor maghiari aflaţi în dificultate în străinătate. TEK avea competenţa să percheziţioneze şi să supravegheze locuinţele în secret, să verifice corespondenţa şi coletele, să monitorizeze corespondenţa electronică şi transmisiunile de date operate prin calculator şi să înregistreze orice informaţii dobândite prin aceste metode. Curtea a constatat că aceste măsuri au constituit o ingerinţă a unei autorităţi publice în exerciţiul dreptului la respectarea vieţii private, a domiciliului şi a corespondenţei reclamanţilor.

În contextul aplicării măsurilor de supraveghere secretă, cerinţa previzibilităţii nu obliga statele să reglementeze în detaliu toate situaţiile care ar putea impune luarea unei decizii pentru desfăşurarea operaţiunilor de supraveghere secretă. Totuşi, în chestiuni care afectează drepturile fundamentale, legislaţia care îi acordă discreţie executivului în sfera securităţii naţionale trebuia să indice întinderea acestei discreţii şi modul de exercitare a acesteia, cu suficientă claritate, pentru a-i oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva ingerinţelor arbitrare. În baza legislaţiei maghiare, autorizarea interceptărilor putea fi acordată nu doar în privinţa unor persoane concrete, ci şi în cea a unei “categorii de persoane”, o noţiune foarte largă care putea pava calea către o supraveghere nelimitată a unui număr mare de cetăţeni. Legislaţia nu clarifica cum poate fi pusă în practică această noţiune, iar autorităţile nu erau obligate să demonstreze relaţia existentă sau prezumată dintre persoanele sau categoria de persoane vizate şi prevenirea oricărei ameninţări teroriste. În opinia Curţii, s-ar sfida scopul eforturilor guvernului de a supune terorismul şi de a reda, astfel, încrederea cetăţenilor în capacitatea lui de a menţine securitatea publică, dacă ameninţarea teroristă ar fi înlocuită, în mod paradoxal, cu o ameninţare evidentă a unei puteri executive nestigherite, care se amestecă în sferele private ale cetăţenilor prin intermediul unor tehnici de supraveghere extinse necontrolate încă. În prezenta cauză nu s-a putut exclude faptul că dispoziţiile interne ar putea fi interpretate pentru a permite interceptările strategice, la scară largă. Era o chestiune care provoca îngrijorări serioase.

În contextul supravegherii secrete, condiţia ca ingerinţa să fie “necesară într-o societate democratică” a trebuit interpretată ca impunând caracterul strict necesar al oricăror măsuri întreprinse, la o apreciere generală, pentru salvgardarea instituţiilor democratice şi, la o analiză specială, pentru obţinerea de informaţii secrete importante într-o operaţiune individuală. Orice măsură de supraveghere secretă care nu îndeplineşte criteriul necesităţii stricte poate conduce la un abuz din partea autorităţilor. În această privinţă, Curtea a notat lipsa din legislaţie a garanţiilor precum solicitarea unei autorizaţii judiciare prealabile în vederea efectuării interceptărilor sau a prevederilor clare care guvernează frecvenţa reînnoirilor mandatelor de supraveghere. Deşi măsurile de supraveghere făceau obiectul unei autorizaţii prealabile din partea Ministerului Justiţiei, o asemenea supraveghere era una eminamente politică şi incapabilă, în mod inerent, să asigure evaluarea indispensabilă a strictei necesităţi. Pentru Curte, supravegherea de către un membru răspunzător din punct de vedere politic al executivului nu oferă garanţiile necesare.

Curtea a admis că putea apărea situaţii de urgenţă extremă în care cerinţa controlului judiciar anterior ar putea atrage riscul pierderii de timp preţios. Totuşi, ea a subliniat că, în asemenea cazuri, toate măsurile de supraveghere autorizate ex ante de către o autoritate non-judiciară trebuie supuse unui control judiciar post factum. Curtea a notat că, în cadrul sistemului maghiar, executivul era obligat să raporteze aceste operaţiuni, în termeni generali, unei comisii parlamentare. Totuşi, ea nu a fost convinsă că această procedură a raportului, care nu părea a fi una publică, era aptă să ofere reparaţii în privinţa oricărei plângeri individuale  care avea la bază supravegherea secretă sau să controleze efectiv funcţionarea de zi cu zi a organelor de supraveghere. Mai mult, legea internă nu oferea un mecanism de control judiciar care să fie declanşat de către cei supuşi supravegherii secrete, de vreme ce procedura contestată nu prevedea niciun fel de notificare subsecventă privind măsurile de supraveghere a cetăţenilor supuşi la acestea. Mai mult, plângerile ar fi fost investigate de către Ministerul de Interne, care nu părea să fie suficient de independent.

Rezultă din considerentele de mai sus că legislaţia nu a oferit garanţii precise, efective şi cuprinzătoare privind ordonarea şi punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere, precum şi cu privire la eventuala reparare a efectelor acestora.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Curtea nu a constatat existenţa vreunei încălcări a articolului 13 din Convenţie coroborat cu articolul 8, de vreme ce articolul 13 nu trebuia interpretat ca impunând un remediu împotriva caracterului legii interne.

Articolul 41: constatarea unei încălcări a constituit o satisfacţie justă suficientă în privinţa prejudiciului moral.

(Vezi şi Fişele privind Protecţia datelor personale şi Noile tehnologii)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Szabó şi Vissy v. Ungariade pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.