Hotărârea din 28.6.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 2

Obligaţii pozitive

Articolul 2-1

Viaţă

Articolul 14

Discriminare

Un climat continuu de impunitate în materie de violenţă domestică, care afectează în principal femeile: încălcare

În fapt – Fatma Babatlı (fiica reclamantei) a depus o plângere penală pentru violenţe conjugale, solicitând aplicarea măsurilor de protecţie. Aceasta a trebuit să-şi reînnoiască demersurile de mai multe ori, pentru că ordonanţele de acordare a protecţiei şi de interdicţie emise nu fuseseră respectate întocmai de către soţ. Pentru că în posesia lui s-au găsit nişte cuţite, acesta a fost plasat de îndată în custodie, după care a fost pus în libertate. Cu câteva luni mai târziu, fiica reclamantei a fost omorâtă de către soţul ei, care s-a sinucis după.

În drept

Articolul 2: Ordonanţele de protecţie şi de interdicţie s-au dovedit a fi total ineficiente, în primul rând din cauza întârzierilor excesive ale notificării lor (19 zile pentru prima ordonanţă şi 8 săptămâni pentru cea de-a doua), iar în al doilea rând pentru că soţul nu fusese sancţionat niciodată pentru nerespectarea acestor măsuri.

Mai mult, chiar dacă periculozitatea soţului fusese clar stabilită, tribunalul corecţional a refuzat să dispună punerea sub detenţie provizorie cerută de către procurorul Republicii; iar acest lucru a fost făcut fără o evaluare a riscurilor la adresa vieţii soţiei, inclusiv a riscului fatalităţii sau al unor noi atacuri. Climatul de impunitate creat i-a permis soţului să repete violenţele împotriva soţiei sale fără să fie împiedicat.

Cu privire la eventualitatea refugiului victimei, împreună cu cei şapte copii ai săi, într-o altă locuinţă, nici procurorul şi nici poliţia nu au căutat să asigure o structură adaptată la necesităţile ei. Or, le revenea autorităţilor naţionale să ţină cont de situaţia precară şi vulnerabilitatea specială, morală, fizică şi materială în care se găsea persoana în cauză şi să aprecieze situaţia în consecinţă, acordându-i un sprijin adecvat.

 Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 14 coroborat cu articolul 2: Ca urmare a pronunţării hotărârii Opuz v. Turcia – unde Curtea a constatat faptul că violenţa domestică afecta în principal femeile şi că pasivitatea generalizată şi discriminatorie a justiţiei turce crease un climat propice pentru comiterea acestui tip de violenţă –, au fost întreprinse mai multe iniţiative în Turcia; în special adoptarea unei legi noi care acorda o protecţie sporită (Legea nr. 6284) şi ratificarea Convenţiei de la Istanbul *. Totuşi, faptele prezentei cauze sunt anterioare acestor reforme.

Referindu-se la rapoartele organizaţiei non-guvernamentale Human Rights Watch şi ale Comitetului pentru eliminarea discriminării împotriva femeilor (CEDAW*), precum şi prezentând datele privind numărul femeilor care şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor, reclamanta a furnizat probe conform cărora, la momentul faptelor, femeile nu beneficiau de o protecţie efectivă împotriva violenţelor. Curtea a putut constata ea însăşi, în lumina acestor rapoarte şi a datelor statistice, amploarea şi persistenţa violenţei împotriva femeilor, în special a violenţei domestice din societatea turcă; precum şi faptul că numărul de adăposturi pentru femei, la acel moment, era considerat insuficient.

Impunitatea constatată mai sus reflectă o negare din partea instanţelor naţionale a gravităţii faptelor de violenţă domestică şi a vulnerabilităţii speciale a victimelor acestor violenţe. Prin ignorarea constantă a actelor repetate de violenţă şi a ameninţărilor cu moartea la adresa fiicei reclamantei, autorităţile naţionale au creat un climat propice pentru această violenţă. Este inacceptabil că victima a fost lăsată fără protecţie în faţa violenţei soţului ei.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41 : 65 000 EUR pentru prejudiciul moral.

(Vezi, de asemenea, Opuz v. Turcia, 33401/02, 9 iunie 2009; M.G. v. Turcia, 646/10, 22 martie 2016; dar şi fişa tematică Violenţa domestică)

* Convenţia Consiliului Europei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, ratificată de Turcia în 2012 şi intrată în vigoare în 2014.

** Comitetul instituit prinConvenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (CEDAW), ratificată de Turcia în 1985.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Halime Kılıç v. Turciade pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.