Hotărârea din 5.4.2016 [Secţia a IV-a]

Articolul 1 din Protocolul nr. 1

Articolul 1 para. 1 din Protocolul nr. 1

Liniştita posesie a bunurilor

În fapt – În baza mai multor tratate internaţionale semnate în perioada de timp relevantă, statul român şi-a asumat obligaţia de a le acorda compensaţii foştilor proprietari sau succesorilor acestora în titlu care au pierdut clădiri, terenuri sau au abandonat recolte pe anumite teritorii, ca urmare a schimbării frontierelor înainte de şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Un mecanism compensatoriu stabilit de trei legi diferite (nr. 9/1998, 290/2003 şi 393/2006) a făcut obiectul mai multor amendamente legislative succesive, majoritatea celor recente alcătuind o lege (nr. 164/2014) care a intrat în vigoare în 2014 şi a instituit un plan de acordare a plăţilor de cinci ani şi de ajustare a sumelor acordate drept compensaţie în legătură cu indexarea preţurilor  de consum. Aceasta a mai stabilit termene obligatorii pentru fiecare pas administrativ, dar şi oportunităţi pentru exercitarea unui control efectiv al tribunalelor în cazul nerespectării acestora de către autorităţile responsabile.

În 2009, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a confirmat dreptul reclamantei la o compensaţie în sumă de aproximativ 117,000 EUR. Când decizia sa a stabilit că plata va fi făcută în două tranşe anuale, la data pronunţării hotărârii Curţii reclamanta nu primise nicio compensaţie. În conformitate cu noua lege din 2014, compensaţia acordată reclamantei trebuia plătită în cinci tranşe anuale egale, începând cu 1 ianuarie 2015.

În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Indiferent dacă poate fi caracterizată drept o ingerinţă sau un eşec de a acţiona, sau o combinaţie a celor două, evaluarea conduitei autorităţilor române a făcut Curtea să determine dacă perioada de timp necesară pentru acestea ca să-i plătească reclamantei compensaţia la care era îndreptăţită a constituit o sarcină excesivă pentru reclamantă.

Având în vedere numărul mare de cetăţeni români care au suferit pierderi materiale considerabile provocate de expropriere sau naţionalizare atât înainte, cât şi după cel de-al Doilea Război Mondial şi sub regimurile totalitare, şi dat fiind impactul considerabil al mecanismului de restituire asupra ţării ca întreg, fusese necesar să se examineze cazul şi din perspectiva măsurilor generale care au fost luate în interesul altor persoane posibil afectate, în special ca răspuns la condiţiile stabilite în hotărârea-pilot a Curţii Maria Atanasiu şi alţii v. România (30767/05 şi 33800/06, 12 octombrie 2010). În asemenea circumstanţe, autorităţilor naţionale le-a fost acordată discreţia deplină în vederea alegerii măsurilor generale.

Curtea a luat notă de încercările constructive ale autorităţilor române de a îmbunătăţi eficienţa mecanismului de acordare a compensaţiilor relevante prin continuarea plăţilor, cu menţinerea concomitentă a unui echilibru bugetar adecvat*. Nu existase niciun motiv să se considere că noua procedură stabilită de Legea din 2014 ar fi lipsită de claritate şi previzibilitate. Curtea a reţinut deja că plata compensaţiilor în rate, pe parcursul unei perioade mai lungi, ar putea contribui la asigurarea unui echilibru corect între interesele foştilor proprietari şi interesul general al comunităţii, atât timp cât autorităţile reuşesc să implementeze şi să aplice asemenea măsuri cu diligenţa cerută. Mecanismul instituit de Legea din 2014 ar trebui considerat, în principiu, capabil să ofere despăgubiri în privinţa tuturor cererilor relevante.

Având în vedere că plata compensaţiilor acordate diferiţilor solicitanţi au fost întârziate din cauza modificărilor legislative succesive, conduita similară a autorităţilor în privinţa reclamantului nu a putut fi considerată drept lipsită de justificare. Greutăţile reclamantei nu puteau fi considerate nici disproporţionate, nici excesive, de vreme ce statul s-a asigurat că plata în discuţie va fi făcută în condiţiile prescrise de lege.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

* Vezi Legea nr. 165/2013 ; Preda şi alţii v. România, 9584/02 et al., 29 aprilie 2014.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Lukats v. România de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.