Hotarârea din 1.3.2016 [Sectia a III-a]

Articolul 6

Proceduri penale

Articolul 6-1

Dreptul la judecarea cauzei

Articolul 1

Jurisdicţia statelor

Jurisdicţia Suediei privind procedurile de defăimare intentate în legătură cu o emisiune televizată dintr-un stat străin

În fapt – În anul 2004, reclamantul fusese acuzat, într-o emisiune a unei televiziuni suedeze, că ar fi fost figura centrală a crimei organizate din media şi sectorul publicitar şi a fraudei şi altor infracţiuni economice. În 2006, acesta formulase o plângere prealabilă în faţa instanţelor suedeze, împotriva lui X, prezentatorul emisiunii, pentru defăimare gravă. Acuzaţia acestuia fusese respinsă pe motivul lipsei de competenţă, pentru că emisiunea fusese transmisă de o companie înregistrată în Regatul Unit, ea nefiind considerată ca provenind din Suedia. Reclamantul fusese apoi acuzat de comiterea mai multor infracţiuni, inclusiv de comiterea celor care i s-au imputat în cadrul programului televizat, şi condamnat la pedeapsa închisorii de 5 ani.

În cererea sa din faţa Curţii Europene, acesta s-a plâns, în baza articolului 6 din Convenţie, că a fost privat de accesul la un tribunal, prin faptul că statul suedez eşuase să îi asigure un remediu pentru protejarea reputaţiei sale.

În drept – Articolul 6 § 1: Problema principală fusese dacă Suedia avea sau nu obligaţia de a-i asigura reclamantului un remediu pentru presupusele încălcări ale dreptului la viaţă privată sau daca faptul că un alt stat îi putea asigura astfel de remedii scutea Suedia de această obligaţie. Nu fusese contestat faptul că transmiterea emisiunii se încadra în câmpul de aplicare al dreptului la viaţă privată al reclamantului, în înţelesul articolului 8 din Convenţie. De vreme ce procedurile de defăimare vizaseră drepturile şi obligaţiile civile ale reclamantului, articolul 6 § 1 din Convenţie era aplicabil.

Guvernul ridicase o obiecţie preliminară potrivit căreia cererea era inadmisibilă rationae personae, pentru că nu era de competenţa instanţelor suedeze, conform articolului 1 din Convenţie. Potrivit instanţelor suedeze, instanţele Regatului Unit şi nu cele ale Suediei aveau competenţa de a judeca plângerea privind defăimarea reclamantului,de vreme ce, conform “principiului statului de origine” stabilit de Directiva UE privind serviciile media audiovizuale* (“AVMSD”), competenţa trebuie determinată în primul rând cu referire la statul în care se se află sediul central al transmiţătorului şi unde sunt luate deciziile sale editoriale.

Curtea a respins această interpretare, după ce a notat că, într-un caz care viza o directivă anterioară formulată în mod asemănător ( Directiva Televiziune fără frontiere din 1989 (89/552/EEC)), Curtea Europeană de Justiţie hotărâse că, în anumite condiţii, statele pot lua măsuri împotriva difuzării unei emisiuni televizate, deşi nu sunt considerate state de emisie – deci competente. Se poate prezuma aplicarea aceluiaşi argument în cazul AVMSD. În baza dreptului UE, nu AMVSD, ci mai degrabă Regulamentul I Brussels fusese cel care determina competenţa unui stat atunci când o persoană introducea o plângere de defăimare împotriva unui jurnalist sau a unei companii de difuzare. Conform Regulamentului, fuseseră competente ambele state, Regatul Unit şi Suedia. De fapt, se putea susţine că evenimentul prejudiciabil avusese loc în ambele state, deşi programul de televiziune fusese transmis din Regatul Unit, unde era înregistrată şi îşi avea sediul compania de difuzare, iar X fusese domiciliat în Suedia şi presupusa prejudiciere asupra reputaţiei şi vieţii sale private au avut loc acolo. Prin urmare, Curtea a considerat că Guvernul suedez nu a demonstrat că competenţa statului suedez fusese eliminată de o prevedere obligatorie a dreptului UE.

Curtea a notat în continuare că continutul, producerea, difuzarea programului de televiziune precum si implicatiile acestuia avusese legături foarte strânse cu Suedia. Prin urmare, existase o obligatie prima facie a Suediei de a asigura dreptul reclamantului de acces la un tribunal. Faptul ca reclamantul ar fi putut avea acces la un tribunal într-un stat diferit nu afecta responsabilitatea Suediei în baza articolului 1 din Conventie, ci era mai degrabă un factor ce trebuia avut în vedere atunci când se stabilea dacă lipsa accesului la un tribunal suedez a fost proporţională.

Indiferent de împrejurarea că instanţele Regatului Unit fuseseră competente, Curtea a observat că, cu excepţia detaliului tehnic potrivit căruia difuzarea fusese transmisă via Regatul Unit, programul si difuzarea acestuia fuseseră suedeze în totalitate. În aceste circumstanţe, Statul reclamat avusese, în baza articolului 6, obligaţia de a-i asigura reclamantului accesul efectiv la un tribunal, iar iniţierea procedurilor privind defăimarea în faţa instanţelor britanice nu fusese o alternativă rezonabilă şi practică pentru acesta. Prin eşecul de a garanta un astfel de acces, instanţele naţionale au afectat însăşi esenţa dreptului reclamantului de acces la un tribunal, de vreme ce limitările juridice ale acelui acces nu puteau fi considerate proporţionale.

Prin urmare, Curtea a respins obiecţia Guvernului potrivit căreia cererea trebuia declarată inadmisibilă pentru incompatibilitate rationae personae cu Conventia şi a constatat existenţa unei încălcări a articolului 6 § 1.

Concluzie: încalcare (unanimitate)

Articolul 41: 12,000 EUR în privinţa prejudiciului moral; cererea cu privire la prejudiciului material – respinsă.

(Vezi Fişa privind Competenţa extra-teritorială)

* Directiva 2010/13/EU a Parlamentului European şi a Consiliului din 10 martie 2010 privind coordonarea anumitor dispoziții stabilite prin acte cu putere de lege sau acte administrative în cadrul statelor membre cu privire la furnizarea de servicii mass-media audiovizuale.

** Konsumentombudsmannen (KO) v De Agostini (Svenska) Förlag AB and TV-Shop i Sverige AB, cauze conexate C 34/95 to C 36/95, hotărârea CJUE din 9 iulie 1997.

 

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Arlewin v. Suedia de pe site-ul hudocEa constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.