Hotărârea din  2.6.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 5

Articolul 5-1-e

Alienaţi mintal

În fapt – În 2001, reclamantul, care fusese deja condamnat de mai multe ori pentru comiterea de violenţe, a fost acuzat de comiterea unui atac asupra fiicei sale, în timp ce se afla acasă, cu învoire din detenţia preventivă dispusă după perioadele de închisoare. Acesta  a fost condamnat la pedeapsa închisorii de patru luni, pe care a executat-o înainte de a fi transferat la o secţie a unui spital de detoxifiere, din cauza abuzului de alcool. În 2005, un Tribunal Regional a dispus punerea sa sub detenţie preventivă într-un spital de psihiatrie şi nu într-o instituţie medicală de detoxifiere, de vreme ce recuperarea sa putea fi realizată mai bine acolo. În 2011, a fost reînoită detenţia sa preventivă într-un spital de psihiatrie, depăşindu-se limita maximă de zece ani, pe motiv că acesta suferea de tulburări psihice care implicau un risc ridicat de comitere a violenţelor, în eventualitatea eliberării sale.

În drept – Articolul 5 § 1: Reclamantul suferea de o tulburare de personalitate antisocială care nu echivala cu o tulburare mintală patologică. Curtea şi-a exprimat în mod repetat anterior dubiile cu privire la faptul dacă o personalitate antisocială sau dacă o tulburare de personalitate antisocială în sine putea fi considerată o tulburare mintală suficient de gravă pentru a fi catalogată ca o “veritabilă” tulburare mintală în scopurile articolului 5 § 1 (e). Totuşi, ea a reţinut că existau suficiente elemente în cazul reclamantului care să demonstreze că tulburarea sa era suficient de gravă pentru a se încadra în câmpul de aplicare al acestei prevederi. Tulburarea sa prezentase elemente psihopatice şi fusese exacerbată de abuzul său de alcool. Gradul tulburării fusese reflectat prin modul în care au fost comise infracţiunile: sub influenţa consumului de alcool şi cu victime alese la întâmplare şi brutalizate în mod nejustificat. Mai mult, faptul că autorităţile au dispus punerea sub detenţie preventivă a reclamantului într-un spital de psihiatrie timp de mai mulţi ani, înainte de deciziile contestate, indicaseră faptul că acestea consideraseră că condiţia sa impunea sau că acesta avea să beneficieze de pe urma unui tratament terapeutic într-un spital de psihiatrie.

Curtea a fost convinsă apoi de faptul că tulburarea mintală a reclamantului era de un tip sau de un grad care justifica privarea obligatorie de libertate, dat fiind riscul ridicat al comiterii de violenţe grave şi că în baza dreptului naţional, deţinerea preventivă a reclamantului putea continua doar şi atât timp cât persista riscul. Curtea a fost convinsă, aşadar, că reclamantul era o persoană “alienată”, în înţelesul articolului 5 § 1 (e).

Curtea a continuat prin a nota că reclamantul fusese deţinut, în esenţă, într-un centru rezidenţial supravegheat afiliat unui spital psihiatric, în scopul pregătirii sale pentru eliberare şi reabilitarea sa treptată. Aceasta a considerat că nu fusese pusă în discuţie oportunitatea instituţiei pentru pacienţii cu tulburări mintale  prin faptul că el nu mai urmase un tratament specific tulburării sale mintale. Deţinerea preventivă a reclamantului fusese conformă cu dreptul naţional şi necesară, dat fiind riscul ridicat al comiterii de alte infracţiuni violente extrem de grave. Aşadar, nu fusese arbitrară, în ciuda faptului că depăşise deja douăzeci de ani.

Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

 (Vezi Bergmann v. Germania, 23279/14, 7 ianuarie 2016, şi cazurile citate în această cauză)

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Petschulies v. Germania de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.