Hotărârea din 16.6.2016 [Secţia a V-a]

Articolul 8

Articolul 8-1

Respectarea corespondenţei

Respectarea vieţii private

În fapt – Avocat de profesie, reclamanta*, dna Crasnianski, avusese în decembrie 2002 o conversaţie telefonică cu un client a cărui linie fusese interceptată, la cererea unui judecător de instrucţie. Transcrierea conversaţiei dezvăluise, prin cuvintele reclamantei, informaţii care erau protejate de secretul profesional. Procurorul general a transmis transcrierea la baroul de avocaţi, în vederea iniţierii unei proceduri disciplinare, după care a fost aplicată o sancţiune.

În drept – Articolul 8: Curtea a recunoscut existenţa unei ingerinţe în dreptul la respectarea vieţii private şi a corespondenţei nu doar al persoanei vizate de interceptări, ci şi al reclamantei, de vreme ce convorbirea fusese interceptată şi transcrisă. Această ingerinţă continuase prin utilizarea transcrierii în cadrul procedurii disciplinare subsecvente.

 a) Cadrul legal suficient şi scopul legitim– Date fiind dispoziţiile pertinente ale codului de procedură penală şi jurisprudenţa Curţii de casaţie, reclamanta, profesionist al dreptului, putea să prevadă, în contextul cauzei, că linia telefonică a clientului ei era susceptibilă de a fi interceptată şi că dezvăluirea unor informaţii protejate de secretul profesional ar fi condus la iniţierea unor proceduri penale sau disciplinare.

Ingerinţa contestată fusese, aşadar, « prevăzută de lege ». Mai mult, ea a urmărit scopul legitim al « apărării ordinii ».

 b) Proporţionalitatea

 i. Cu privire la efectivitatea controlului judecătoresc de care a beneficiat reclamanta – În speţă, interceptarea şi transcrierea contestate fuseseră dispuse de un magistrat şi realizate sub controlul acestuia, un control judiciar care făcea parte din procedurile penale împotriva clientului reclamantei, iar reclamanta a avut parte de un control al legalităţii transcrierii acelei interceptări în cadrul procedurii disciplinare al cărei subiect era.

Prin urmare, chiar dacă reclamanta nu a avut posibilitatea să sesizeze un judecător  cu o cerere de eliminare a transcrierii convorbirii telefonice în discuţie, Curtea a considerat că această cauză se deosebeşte de cazul Matheron v. Franţa (57752/00, 29 martie 2005): în circumstanţele particulare ale prezentei cauze, a existat un control efectiv, apt să limiteze ingerinţa contestată la ceea ce era necesar într-o societate democratică.

 ii. Cu privire la greutatea care trebuie acordată, dat fiind faptul că fusese o convorbire între un avocat şi clientul său– Stabilind foarte clar că excepţia instituită de prevederile contestate pentru principiul confidenţialităţii schimburilor dintre avocat şi clientul său îşi are limitele în respectarea dreptului la apărare, dreptul francez conţinea o garanţie adecvată şi suficientă împotriva abuzului. Astfel, de vreme ce transcrierea conversaţiei dintre reclamantă şi clientul ei se bazase pe faptul că conţinutul său putea conduce la prezumţia că reclamanta comisese ea însăşi o infracţiune şi că  judecătorul naţional se asigurase că această transcriere nu încălcase dreptul la apărare al clientului, împrejurarea că prima era avocata celui de-al doilea nu era suficient pentru a se trage concluzia că existase o încăa articolului 8 în cazul ei.

Cu privire la ideea că eventualitatea urmăririi avocatei în baza unei asemenea transcrieri putea manifesta un efect de răcire în cazul libertăţii de conlucrare dintre avocat şi clientul său, şi deci pentru apărarea acestuia din urmă, aceasta nu poate fi susţinută de vreme ce chiar afirmaţiile avocatei constituie un comportament său ilegal. Într-adevăr, un profesionist al dreptului cum este avocatul, este suficient de competent încât să cunoască unde se află limitele legalităţii; şi în special ca să realizeze că ceea ce îi comunică unui client poate conduce la prezumţia că el însuşi a comis o infracţiune. Cu atât mai mult cu cât cuvintele însele pot constitui o infracţiune, atunci când îndeplinesc componentele infracţiunii de violare a secretului profesional, prevăzută de Codul penal.

Din cele menţionate mai sus rezultă că ingerinţa contestată nu a fost disproporţionată, raportat la scopul legitim urmărit.

 Concluzie: nicio încălcare (unanimitate).

(Vezi şi Lambert v. France, 23618/94, 24 august 1998 ; Michaud v. Franţa, 12323/11, 6 decembrie 2012; şi Pruteanu v. România, 30181/05, 3 februarie 2015)

* Capătul de cerere referitor la dl Versini-Campinchi a fost declarat inadmisibil.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Versini-Campinchi şi Crasnianski v. Franţa de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.