Džinić v. Croaţia - 38359/13

Hotărâre 17.5.2016 [Secţia a II-a]

Articolul 1 para. 2 din Protocolul nr. 1

Controlul folosinţei proprietăţii

În fapt – Reclamantul, director al unei companii, a fost pus sub urmărire penală, fiind suspectat de comiterea unor infracţiuni economice. Pe parcursul procedurilor, Curtea de District a încuviinţat o cerere a Procuraturii Generale pentru confiscarea mai multor bunuri ale reclamantului, în vederea asigurării punerii în executare a unui posibil ordin de confiscare care acoperea presupusele foloase financiare ale reclamantului. Ordinul de sechestru a fost menţinut de către Curtea Supremă. Cererea reclamantului de ridicare sau de revizuire a acestei măsuri, pe motiv că valoarea bunurilor sechestrate depăşea cu mult sumele presupus a fi castigate în mod ilicit, a fost respinsă.

În drept – Articolul 1 din Protocolul nr. 1: Singura problemă ridicată în faţa Curţii a fost dacă sechestrul aplicat bunurilor reclamantului fusese proportional, cu alte cuvinte dacă fusese asigurat un echilibru echitabil între cerinţele interesului general al comunităţii şi condiţiile protecţiei drepturilor fundamentale ale reclamantului.

Reclamantul era suspectat de dobândirea unui câştig financiar de aproximativ 1,060,000 EUR, prin comiterea unor infracţiuni. Prin urmare, acţiunea întreprinsă de către Procuratura Generală de asigurare a punerii în executare a unui posibil ordin de confiscare nu era supusă criticilor, în sine. Totuşi, având în vedere riscul unei sarcini excesive impuse reclamantului, acest fapt nu scutea instanţele naţionale să verifice îndeplinirea condiţiilor pentru aplicarea unui sechestru şi proporţionalitatea naturii şi întinderii sechestrului. Deşi nu avea dovezi privitoare la valoarea bunurilor, Curtea de District a admis cererea de aplicare a sechestrului pentru toate acestea, fără să evalueze proporţionalitatea valorii lor raportat la cuantumul presupusului câştig ilicit. Curtea Supremă a eşuat în a rectifica omisiunea când nu a efectuat propriul ei test de proporţionalitate şi a calificat apoi ca speculative susţinerile reclamantului din cadrul procedurilor penale potrivit cărora bunurile sale valorau aproape 10,000,000 EUR ca fiind speculative, respingându-le fără vreun motiv. Curtea a subliniat că nu s-a presupus că bunurile în cauză au fost dobândite ca urmare a comiterii unei infracţiuni sau că putea exista o legătură între dobândirea lor şi comiterea unei infracţiuni. Ele au rămas, totuşi, obiectul ordinului de sechestru timp de mai mult de doi ani şi jumătate.

În concluzie, deşi legitim şi justificat în principiu, sechestrul a fost instituit şi menţinut fără o evaluare a concordanţei valorii bunurilor sechestrate cu sumele din presupusa cerere de confiscare. Modul în care a fost aplicată măsura nu a fost unul adecvat pentru a demonstra că a fost respectată cerinţa “echilibrului echitabil”.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 2,000 EUR pentru prejudiciul moral suferit; capătul de cerere privitor la prejudiciul material – respins.

© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei Džinić v. Croaţia de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.