© Prezenta traducere are la bază rezumatul cauzei J.N. v. Regatul Unit de pe site-ul hudoc. Ea constituie proprietatea Curţii Supreme de Justiţie a Republicii Moldova.

J.N. v. Regatul Unit - 37289/12

Hotărâre 19.5.2016 [Secţia I]

Articolul 5

Articolul 5-1

Arestul sau detenţia legală

Articolul 5-1-f

Expulzare

Detenţia prelungită a unui strain în aşteptarea expulzării, strain care a refuzat să întreprindă paşii necesari în vederea obţinerii documentelor de călătorie utile pentru întoarcerea sa în ţara de origine: încălcare

În fapt – Reclamantul a venit din Iran în Regatul Unit în 2003, depunând o cerere de azil, cerere care i-a fost refuzată. După ce a executat o pedeapsă cu închisoarea pentru comiterea unei infracţiuni privitoare la viaţa sexuală, acesta a fost plasat în detenţie pe 31 martie 2005, în aşteptarea expulzării. Iniţial, Ambasada Iraniană a refuzat să-i elibereze un document de călătorie reclamantului, astfel încât acesta să se poată întoarce în Iran, însă a admis această posibilitate, cu condiţia semnării de către reclamant a unei declaraţii prin care să consimtă la întoarcere. În decembrie 2007, reclamantul a fost eliberat condiţionat din detenţie, însă a fost plasat din nou în detenţie pe 14 ianuarie 2008, după ce a refuzat să semneze declaraţia care i-ar fi permis să călătorească. În consecinţă, autorităţile Regatului Unit au încercat de mai multe ori să-l convingă pe reclamant să se întoarcă în Iran în mod voluntar, însă acesta a refuzat orice cooperare. Reclamantul a depus trei cereri de eliberare pe cauţiune, toate fiindu-i refuzate. În cele din urmă, acesta a fost eliberat pe cauţiune în decembrie 2009, după ce Curtea Administrativă a hotărât că ţinerea sa în detenţie după data de 14 septembrie 2009 este ilegală, dat fiind eşecul autorităţilor de a acţiona cu diligenţă rezonabilă şi promptitudine.

În cadrul procedurilor din faţa Curţii, reclamantul s-a plâns, în baza articolului 5 § 1 din Convenţie, că sistemul detenţiei imigranţilor ilegali din Regatul Unit nu corespunde cu condiţiile impuse de articolul 5 § 1 (f) (în particular, din cauza lipsei unor limite de timp fixe şi a unui control judiciar automat) şi că durata detenţiei sale a depăşit durata rezonabilă cerută în acest scop.

În drept – Articolul 5 § 1: Curtea a respins susţinerea reclamantului potrivit căreia jurisprudenţa recentă a Curţii ar trebui interpretată astfel încât să se deducă din articolul 5 § 1 (f) o condiţie a fixării detenţiei în aşteptarea expulzării la o limită de timp maxima şi/sau o condiţie a controlului judiciar automat. De vreme ce era clar că existenţa sau lipsa unor limite de timp reprezenta unul dintre factorii pe care Curtea ar fi putut să-i ia în considerare în analiza sa generală privind “accesibilitatea, precizia şi previzibilitatea suficiente” ale legii interne, acestea nu fuseseră necesare şi suficiente în şi prin sine, încât să asigure respectarea condiţiilor articolului 5 § 1 (f). De asemenea, articolul 5 § 1 (f) nu impune controlul judiciar automat al detenţiei imigranţilor, deşi Curtea poate avea în vedere efectivitatea oricărui remediu existent în analiza sa generală cu privire la suficienţa garanţiilor procedurale ale dreptului naţional împotriva arbitrariului.

În Regatul Unit, imigranţii aflaţi în detenţie pot depune oricând cereri pentru exercitarea controlului judiciar, în vederea contestării “legalităţii” şi verificării conformităţii detenţiei lor cu articolul 5 § 1 (f). Analizând asemenea cereri, instanţele naţionale trebuie să aplice o serie de principii de drept naţional* care sunt aproape identice cu cele aplicate de către Curtea europeană în baza articolului 5 § 1 (f) din Convenţie, atunci când determină dacă detenţia a devenit sau nu una “arbitrară”.

Prin urmare şi în principiu, sistemul din Regatul Unit nu ar prezenta niciun risc crescut de arbitrariu, de vreme ce deţinuţilor li se permite să conteste oricând legalitatea şi conformitatea cu Convenţia a detenţiei lor în aşteptarea expulzării. Aşadar, nu se poate spune că, în lipsa unor limite fixe de timp şi a unui control automat al detenţiei imigranţilor, legea internă nu este suficient de accesibilă, precisă şi previzibilă în aplicare sau că nu există garanţii procedural adecvate împotriva arbitrariului.

Întorcându-ne la situaţia de fapt din cazul reclamantului, Curtea a fost gata să accepte că încălcările anterioare comise de către reclamant, riscul producerii altora noi şi teama că acesta se va sustrage reprezentau factori care trebuiau puşi în balanţă pentru a se decide dacă detenţia sa continuată era sau nu “necesară în mod rezonabil” în scopul eficientizării expulzării sale. Totuşi, în lumina faptului că, cu excepţia unei perioade mai mici de o lună, reclamantul s-a aflat în detenţie din martie 2005**, ca imigrant, şi având în vedere în special constatările clare ale Curţii Administrative referitoare la “lipsa de energie şi de dinamism lamentabilă” a autorităţilor începând cu jumătatea anului 2008 şi după, Curtea a considerat că nu se poate susţine că din acel moment expulzarea a fost efectuată cu o “diligenţă corespunzătoare”.

Concluzie: încălcare (unanimitate).

Articolul 41: 7,500 EUR pentru prejudiciul moral; capătul de cerere referitor la prejudiciul material - respins.

* Principiile stabilite în R v Governor of Durham Prison, ex parte Hardial Singh [1984] WLR 70 prevăd detenţia pentru punerea în aplicare a expulzării; perioada detenţiei trebuie să aibă un caracter rezonabil în toate circumstanţele; deţinuţii trebuie eliberaţi dacă se întrevede că expulzarea nu poate avea loc într-o perioadă rezonabilă; autorităţile trebuie să acţioneze cu diligenţa corespunzătoare şi cu promptitudine, dând efect ridicării acestei măsuri.

* Curtea s-a limitat doar la perioada cuprinsă între 14 ianuarie 2008 şi 14 septembrie 2009, de vreme ce capătul de cerere a reclamantului referitor la o perioadă anterioară de detenţie, cea dintre 31 martie 2005 şi 17 decembrie 2007, a fost declarat inadmisibil din cauza neepuizării căilor de atac pe plan naţional.