Marea Cameră punctează din nou prin constatarea neîncălcării libertăţii de exprimare în cauza Bédat vs Elveţia

Penalitatea impusă unui jurnalist pentru divulgarea secretului investigaţiei a fost justificată

La data de 29 martie 2016 Marea Cameră a pronunţat hotărîrea în cauza Bédat vs Elveţia (cererea nr 56925/08) în care a constatat neîncălcarea articolului 10 (libertatea de exprimare) din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Cazul se referă la obligarea achitării amenzii aplicate unui jurnalist pentru publicarea documentelor care erau considerate secret al investigaţiei în cauza penală.

Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a constatat, că publicarea unui articol în momentul în care ancheta este în curs de desfăşurare a compus riscul inerent de a influența desfășurarea procedurilor investigative de către autoritățile naționale, cum ar fi interdicția de a dezvălui informații confidențiale. Acceptând faptul că învinuitul ar fi putut recurge la căi de atac de drept civil pentru a pretinde intervenţia în viaţa privată, Curtea, totuși, a considerat existența în dreptul intern a măsurilor la care învinuitul ar fi putut recurge fapt ce nu eliberează statul de a dispune de obligația pozitivă de a proteja viața privată a tuturor persoanelor implicate în procedurile penale. În rezultat, Curtea stabileşte că sancţiunea impusă jurnalistului pentru violarea secretizării vieţii private, orientată spre protejarea bunei funcționări a justiției și a drepturilor acuzatului la un proces echitabil și dreptul la respectarea vieții private, nu a constituit o ingerință disporționată în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare.

Subiectul cererii:

Reclamantul, Arnaud Bedat, este cetățean elvețian, care s-a născut în 1965 și locuiește în Porrentruy (Elveţia). Referindu-se la prevederile articolului 10 (libertatea de exprimare), Dl Bedat a pretins că sentinţa pronunţată în privinţa lui a încălcat dreptul său la libertatea de exprimare.

Circumstanţele cauzei

În prezenta speţă învinuirea care este adusă reclamantului se referă la publicarea înregistrărilor interviurilor şi a corespondenţei conţinute în dosarul anchetei penale.

La data de 15 octombrie 2003 Dl Bedat, jurnalist de profesie, a publicat un articol intitulat „Tragedia de pe podul Lausanne” în revista săptămînală L’Illustre – versiunea şoferului imprudent – intervievarea şoferului nebun. Articolul conţinea expunerea unui set de proceduri penale împortiva lui M.B., motociclistul care s-a izbit cu maşina într-un grup de pietoni pe data de 8 iulie 2003, rezultînd cu moartea a 3 persoane şi rănirea altor 8 persoane. Ulterior acesta s-a aruncat de pe podul Lousanne. Acest incident, a cauzat multă suferinţă şi controverse în Elveţia. Articolul conţinea expunerea evenimentelor în detaliu şi un set de întrebări pe care le-au acordat ofiţerii de poliţie şi judecătorul de instrucţie, la fel şi replicile lui M.B. În articol era menţionat infracţiunea de care era învinuit M.B. şi anume omor premeditar însoţit de vătămări grave ale integrităţii corporale care au pus viaţa în pericol. Articolul era urmat de cîteva fotografii ale scrisorilor pe care M.B. le-a expediat în adresa judecătorului de instrucţie şi un mic sumar cu titlul „Şi-a pierdut cumpătul”.

Din dosar rezulta că nu doar articolul jurnalistului era publicat ci şi autorităţile responsabile de urmărirea penală au decis de asemenea să informeze presa despre anumite aspecte ale investigaţiei.

Mai mult ca atît, informaţia în cauză poate fi considerată secret în termeni substanţiali deoarece era accesibilă doar unui număr restrâns de persoane (judecătorul de instrucţie şi părţile la proces). Deci, rămîne de stabilit existenţa justificării. Pe scurt, în speţă reclamantul susţine că are o datorie profesională în calitate de jurnalist de a publica informaţii deoarece, după părerea sa ceea ce a publicat dînsul este interesul în „Podul Lausanne”.

M.B. nu a depus nici o plângere împotriva dlui Bedat, dar procedurile penale i-au fost incriminate la inițiativa procurorului pe motivul că a publicat documente secrete.

La data de 23 iunie 2004 judecătorul de instrucţie a învinuit reclamantul şi a emis pedeapsă cu durata de 1 lună privaţiune de libertate, cu suspendare pe o perioadă de 1 an. Reclamantul a contestat  decizia, iar Judecătoria Lausanne, printr-o hotărâre din 22 septembrie 2005, a înlocuit pedeapsa cu închisoarea, cu o amenda în mărime de 4.000 franci elvețieni ceea ce reprezintă aprox. 2,667 euro.

Dl Bedat a depus recurs împotriva deciziei Judecătoriei Lousanne. Ca urmare recursul a fost respins de către Curtea Federală la 29 aprilie 2008 pe motive de nulitate.

Reclamantul nu a contestat faptul că condamnarea nu ar fi întemeiată, ci doar că nu a fost necesară de a i se incrimina într-o societate democratică susţinînd de asemenea, că publicarea nu a fost cu intenţia de a divulga materialele confidenţiale ale anchetei penale, ci mai degrabă să satisfacă interesul publicului  de a fi informat despre fapte ale unui eveniment major care a şocat populaţia din Lausanne.

În hotărârea sa din 1 iulie 2014, Camera a remarcat faptul că condamnarea dlui Bedat a dus la ingerința în exercitarea dreptului său la libertatea de exprimare, şi că interferența a fost prevăzută de lege și a urmărit scopuri legitime.

Poziţia Guvernului

Guvernul nu a contestat faptul că a existat o ingerință în exercitarea dreptului reclamantului la libertatea de exprimare, referindu-se la hotărîrea pronunţată de Cameră în care a fost stabilită o astfel de interferență care a fost prevăzută de lege şi a urmărit un scop legitim.

Argumentele Guvernului se referă mai degrabă la sintagma necesităţii interferenţei într-o societate democratică. Guvernul a reiterat interesul general al publicului de a primi informaţie despre activitatea judiciară care este subiectul respectării drepturilor altora la prezumţia nevinovăţiei, la un proces echitabil şi respectarea vieţii private, conform prevederilor articolelor 6, 8 din Convenţie.

În ceea ce priveşte proporţionalitatea penalităţii impuse, Guvernul menţionează că suma nu a depăşit jumătate din veniturile lunare ale reclamantului care urma să fie achitată nu de către autorul articolului ci de către angajator.

Raţionamentele CEDO

În ceea ce privește necesitatea ingerinței într-o societate democratică, Marea Cameră a observat că dreptul dlui Bedat de a informa publicul și dreptul publicului de a primi informații contravine intereselor publice și private, la fel de importante, care au fost protejate prin interzicerea dezvăluirii informațiilor acoperite de secretizarea investigării penale. Acele interese au fost autoritatea și imparțialitatea puterii judecătorești, eficacitatea urmăririi penale, precum și dreptul învinuitului la prezumția de nevinovăție și protecție a vieții sale private.

Curtea a considerat faptul că Dl Bedat, în calitate de jurnalist de profesie, ar putea să nu cunoască despre caracterul confidențial al informației pe care el intenționa să le publice.

Curtea a remarcat faptul că imaginea extrem de negativă expusă de jurnalist, titlurile utilizate și fotografiile nu a lăsat nici o îndoială cu privire la abordarea senzaționalistă pe care dl Bedat a notat-o în articolul său, subliniind declarațiile acuzatului și contradicțiile sale, care erau uneori descrise ca fiind "minciuni repetate", astfel făcînd practic imposibilă apărarea sa. Însă, acele menţiuni şi întrebări erau anume genul de întrebări din partea autorităţilor judecătoreşti la care au trebuit să răspundă. Prin urmare, Curtea nu a văzut careva temei pentru a contesta decizia motivată a Curții Federale.

În ceea ce privește pedeapsa aplicată jurnalistului, Curtea a constatat că motivarea oferită  dlui Bedat pentru încălcarea secretului nu au adus ingerință disproporționată în exercitarea dreptului său la libertate de exprimare. Curtea a considerat că această sancțiune nu a avut nici un efect de descurajare asupra exercitării libertății de exprimare a dlui Bedat sau de către orice un alt jurnalist care dorește să informeze publicul larg cu privire la procedurile penale în curs de desfășurare.

Articolul 293 al Codului Penal elveţian prevede: „publicarea secretelor oficiale de către orice persoană care, fără a avea dreptul să facă acest lucru, publicarea totală sau în parte a documentelor, investigaţiilor sau deliberărilor unei autorităţi care acţionează în cadrul competenţei sale, va fi pedepsit cu amendă.”

În hotărîrea pronunţată în cauza Stoll vs Elveţia din 10 decembrie 2007, Curtea europeană a confirmat că această concepţie formală de secret nu a fost contrară articolului 10 din Convenţie.

Anexă la Recomandarea Rec (2003)13 – principiile în ceea ce priveşte furnizarea de informaţii ale procedurilor penale  prin mass-media

Principiul 1 –Informaţii oferite publicului prin intermediul presei

Publicul trebuie să primească informaţii despre activitatea instanţelor judecătoreşti şi a organelor de poliţie prin intermediul presei. Deci, jurnaliştii trebuie să raporteze liber şi să comenteze asupra funcţionării sistemului judiciar.

Conform articolului 10 din Convenție, statele contractante au o anumită marjă de apreciere în evaluarea necesității și domeniul de aplicare a interferenței în libertatea de exprimare protejată de respectivul articol.[1]

Curtea a considerat rămîne că penalitatea impusă nu reprezintă o formă de cenzură îndreptată să descurajeze presa de a-şi exprima critica.

În virtutea celor menţionate, luînd în considerare marja de apreciere valabilă pentru statele contractante, faptul că exercitarea echilibrului a diferitelor interese concurente a fost realizată în mod corespunzător de către Curtea Federală, Curtea concluzionează că nu a existat nici o încălcare a articolului 10 din Convenţie.

Decizia CEDO

Astfel, Curtea a constatat cu 15 voturi la 2, că nu a existat încălcarea articolului 10 din Convenţie.

Hotărîrea în original poate fi accesata la:

 http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-161898

Direcţia drepturile omului şi cooperare externă