La data de 16 septembrie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărârea în cauza Lebedinschi vs Republica Moldova (cererea nr. 41971/11 ). Cererea a fost depusă la Curte de către Adrian Lebedinschi.
La data de 29 noiembrie 2011 cererea a fost comunicată Guvernului.
 

Subiectul cererii:
Reclamantul s-a născut în anul 1976 şi locuieşte în or. Chişinău.
Reclamantul a pretins că deciziile instanțelor naționale judecătoreşti nu sunt suficient de motivate ceea ce a dus la violarea articolului 6 al Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, el susține că refuzul instanțelor judecătoreşti de a-i recunoaşte dreptul la îndemnizaţia unică pentru pierderea capacităţii de muncă în timpul serviciului a adus atingere dreptului garantat de articolul 1 din Primul Protocol Adiţional la Convenție.
 

Circumstanţele cauzei:
La momentul săvârșirii faptei reclamantul activa în funcţia de comisar adjunct de poliţie mun. Chişinău. În noaptea din 1 noiembrie 2008, reclamantul a fost solicitat de urgenţă la locul unui accident rutier. Deplasându-se spre locul accidentului, acesta a fost lovit de o mașină. În urma impactului, reclamantul a fost transportat de urgenţă la spital unde medicii au stabilit diagnosticul de "partiție incompletă a piciorului stâng – 1/3 din partea superioară, de tip fractură deschisă gradul III A, tulburare de stres pulmonar și șoc traumatic gradul II. Din cauza leziunilor suferite, piciorul stâng a fost amputat şi pus în aplicare un aparat Ilizarov (fixator extern).
La 9 septembrie, 2009, Comisia Centrală Militară al Ministerului Afacerilor Interne a constatat că în urma accidentului reclamantul Lebedinschi Adrian a pierdut capacitatea de muncă şi pe acest motiv a fost concediat din cadrul organelor afacerilor interne. De asemenea, a fost stabilit că leziunile suferite de reclamant au avut loc în timpul exercitării atribuțiilor sale de serviciu.
La o dată nespecificată, autoritățile naţionale au acordat reclamantului îndemnizaţia unică de compensare, stabilită ofițerilor de poliție care au fost răniți în timpul exercitării funcțiilor de serviciu, în sumă de 36 655.35 moldovenești (MDL) (aproximativ 2.200 de euro (EUR) la momentul faptelor.
La 9 octombrie 2009, reclamantul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne, invocând aplicabilitatea Hotărârii Guvernului din 11 august 1993, recalcularea indemnizaţiei unice conform art. 34 al Legii cu privire la poliţie, suma de asigurare constituind 743,850 lei (salariul de 6198,75 lei pentru 10 ani), iar procentul de pierdere fiind de 80%, astfel MAI urmând să achite suma de 595,080 lei. Ministerul însă a refuzat în soluţionarea pozitivă a solicitații invocată în cerere. La 11 noiembrie 2009, reclamantul a depus o cerere de chemare în judecată împotriva Ministerului Afacerilor Interne invocând revizuirea cuantumului compensației acordate.
Bazându-se pe articolele 6 și 13 din Convenție, reclamantul s-a plâns de motivarea insuficientă a deciziilor Curții de Apel Chișinău din 05.10.2010 și a Curţii Supreme de Justiție din 16.02.2011.

 
Poziţia Guvernului:
Guvernul în această speţă menţionează faptul că plângerea reclamantului Lebedinschi este vădit nefondată. De asemenea, Guvernul susține că având în vedere faptul că reclamantul a primit compensaţiile prevăzute de legislaţie, acesta nu mai poate avea statut de victimă. Totodată a menţionat că instanţele judecătoreşti naţionale şi-au motivat suficient deciziile lor, precizând că în ansamblul său, procesul a fost echitabil. La fel, Guvernul a considerat că reclamantul nu poate pretinde că a avut „o speranţă legitimă" de a i se recunoaşte dreptul la îndemnizaţia unică pentru pierderea capacităţii de muncă.
 

Raţionamentele CEDO:
În consecinţă, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat admisibil doar capătul de cerere depus în temeiul art. 6 § 1 din Convenţie, observând că argumentul invocat de către reclamant cu privire la statutul său de angajat în baza unui contract de muncă, era pertinent şi decisiv pentru ca Curtea Supremă de Justiţie să dea o motivare specifică şi explicită în decizia sa, însă a Curtea omis să dea o astfel de motivare.
Concomitent, Curtea constată că potrivit informațiilor aflate în posesia sa, nu există nici o lege sau caz intern similar cu cel al reclamantului în care se recunoaște dreptul exclusiv de a mai continua serviciul în cadrul organelor de poliţie în situaţia pierderii capacităţii de muncă.
Astfel, Curtea Europeană a concluzionat că reclamantul nu poate pretinde un „bun" conform prevederilor art. 1 al Primului Protocol Adiţional la Convenţie.
 

Decizia CEDO:
În acest context, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis că au fost încălcate drepturile garantate de articolul 6 § 1 din Convenţie.
 

Costuri şi cheltuieli:
Curtea a acordat reclamantului suma de 3200 EUR drept pagubă morală şi 2300 EUR cu titlu de costuri şi cheltuieli iar restul pretenţiilor, cu privire la reparaţia echitabilă, au fost respinse.

Hotărârea în original poate fi accesată la:
http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-155213

Direcţia Drepturile Omului şi Cooperare Externă