La data de 20 octombrie 2015, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a pronunţat hotărîrea în cauza SARA vs Republica Moldova (cererea nr. 45175/08). Cererea a fost depusă la Curte de către cetăţeanul Igor Sara la data de 29 august 2008. La data de 26 noiembrie 2012 cererea a fost comunicată Guvernului.

  Subiectul cererii:

 Reclamantul s-a născut în anul 1983  şi este locuitor al or. Chişinău. 

 Reclamantul Igor Sara a fost reținut, la data de 3 iunie 2008, pentru 72 ore fiind suspectat de contrabandă. La expirarea a 72 de ore de la reținere, reclamantul nu a fost pus sub învinuire astfel după susţinerile sale, el nu a avut nici un statut în cadrul procedurilor penale înaintate împotriva lui.

 În faţa Curţii, invocând art. 5 § 1 şi 3 CEDO, reclamantul s-a plâns de absenţa unei baze legale în ceea ce priveşte detenția în perioada 6 şi 13 iunie 2008. De asemenea, el s-a plâns că instanţele naţionale nu au oferit motive suficiente şi pertinente pentru a-l menţine în arest preventiv.

  Circumstanţele cauzei:

  Procedurile iniţiale privind arestarea reclamantului

 La 6 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului de a aresta preventiv reclamantul pentru 10 zile. Instanţa a reţinut că existau motive plauzibile de a suspecta că reclamantul a comis o infracţiune pasibilă de pedeapsă cu închisoare pentru un termen de mai mare de 10 ani.

 Reclamantul a formulat un recurs împotriva încheierii din 6 iunie 2008. El a invocat, printre altele, că la expirarea a 72 de ore de la reținere organul de urmărire penală urma fie să-l pună sub învinuire, fie să-l elibereze. Având în vedere faptul că nu a fost pus sub învinuire, reclamantul a susţinut că el trebuia să fie eliberat, iar plasarea sa în detenţia ulterioară este ilegală.

   A doua procedură privind arestarea reclamantului

 La 13 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului de a prelungi arestarea reclamantului pentru încă 15 zile. Instanţa şi-a motivat decizia prin faptul că organul de urmărire penală urmează să efectueze careva acţiuni de urmărire penală, fără a le preciza, iar termenul de 15 zile ar fi fost suficient.

 Reclamantul a formulat un recurs, motivând că decizia instanţei inferioare este neîntemeiată.

  A treia procedură privind arestarea

 La 27 iunie 2008, Judecătoria Centru a admis demersul procurorului de a prelungi arestarea provizorie a reclamantului pentru 30 zile, motivând că organul de urmărire penală urmează să efectueze alte acţiuni de urmărire penală, fără a le preciza, iar termenul de 30 zile suficient. 

  A patra procedură prind arestarea

 La 28 iulie 2008, judecătoria Centru a admis cererea procurorului de a prelungi arestarea reclamantului pentru 30 zile suplimentare. Instanţa a invocat aceleaşi motive din încheierea din 27 iunie 2008.

 La 5 august 2008, Curtea de Apel Chişinău a respins recursul reclamantului.

  A cincea procedură privind arestarea reclamantului

 La 26 august 2008, judecătoria Centru a respins demersului procurorului de a menţine reclamantul în arest preventiv şi a obligat reclamantul să nu părăsească ţara.

  Poziţia Guvernului:

 Guvernul face referire la cazul Ignatenco c. Moldova (nr 36988/07, § 70, 8 februarie, 2011), caz în care Înalta Curte a respins deja ca vădit neîntemeiată o plângere similară. El invită Curtea să adopte aceeași abordare în acest caz. Guvernul subliniază faptul că reclamantul ar fi încercat să evadeze din ţară după eliberarea sa, ceea ce ar dovedi că motivele invocate de instanțe în deciziile sale au fost pertinente și suficiente. Deasemenea Guvernul invocă jurisprudența Haritonov c. Moldova (nr 15868/07, § 44, 05 iul 2011), caz în care Curtea a considerat că după eliberarea sa, reclamantul a părăsit de fapt teritoriul țării și nu s-a mai întors.

  Raţionamentele CEDO:

 Curtea constatat în unanimitate violarea art. 5 § 1 CEDO, libertatea și siguranța persoanei. Ea a notat că la expirarea a 72 de ore reclamantul nu a fost pus sub învinuire, corespunzător reclamantul urma să fie scos de sub urmărire penală și eliberat, în temeiul prevederilor art. 63 Cod de procedură penală. Totuși judecătorul de instrucție a decis arestarea preventivă a reclamantului, în lipsa vreunui act de învinuire, iar instanța de recurs a neglijat nerespectarea normei susmenționate.

 Curtea a acordat o atenție deosebită hotărârii Plenului Curții Supreme de Justiție din 28 martie 2005, potrivit căreia judecătorul de instrucție, la soluționarea demersului arestării preventive, urmează să verifice respectarea prevederilor art. 63 Cod de procedură penală.

 În consecință, Curtea a concluzionat că detenția reclamantului pentru perioada 6 – 12 iunie 2008 a fost arbitrară și ilegală.

 

 Prin urmare Curtea a constatat violarea articolului 5&1 din Convenţia Europeană pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. 

 

 Costuri şi cheltuieli:

 Curtea a acordat reclamantului 1,300 Euro cu titlu de  costuri și cheltuieli.

 

 http://hudoc.echr.coe.int/eng?i=001-158029